Moody nu se mai putea abţine.
— Ştii că vei fi spânzurat, explodă el. Dacă îl omori pe Carver, vei fi spânzurat. Te vor omorî, domnule Sook, dacă dumneata îl omori pe el, indiferent ce motiv ai avea.
— Da, spuse Ah Sook. Înţeleg.
— Nu va fi o judecată dreaptă, nu pentru dumneata.
— Nu, admise Ah Sook.
Perspectiva aceasta nu părea să-l sperie. Se aşeză în genunchi lângă foc, luă o crenguţă şi începu să scormonească în pământul ud pe care îl pusese peste tăciuni în seara precedentă.
Sub pământ, cărbunii erau calzi încă, negri ca sângele închegat printre smocuri de păr.
— Ce-ai de gând să faci? întrebă Moody uitându-se la el Vrei să-l împuşti?
— Da, zise Ah Sook.
— Când? spuse Moody.
— Diseară, răspunse Ah Sook. La Hotelul Coroana.
Părea să caute ceva sub cărbuni, săpând mai departe. La un moment dat, băţul nimeri în ceva dur. Folosind capătul crenguţei pe post de pârghie, extrase obiectul din groapă, azvârlindu-l pe iarbă: era o cutiuţă de tablă pentru ceai, înnegrită de funingine.
Ca să nu se frigă, Ah Sook îşi înfăşură mâna în capătul mânecii şi luă cutia de jos.
— Ia să vedem cu ce arme te lauzi, spuse Moody.
Ah Sook ridică privirea.
— Haide, arată ce arme ai, zise Moody dintr-odată
înfierbântat la faţă. Există pistoale şi pistoale, domnule Sook; trebuie să ştii cu ce să mănâncă praful de puşcă, vorba lui taică-meu.
Rar se întâmpla să îl citeze de faţă cu alţii pe tatăl lui,
expresiile lui Adrian Moody fiind, în general, neadecvate pentru o conversaţie civilizată, şi, oricum, Walter Moody evita îndeobşte să
pomenească de el.
— Cumpăr un pistol, spuse Ah Sook.
— Bun, spuse Moody. Unde e?
— Nu încă, zise Ah Sook.
— Nu l-ai cumpărat încă?
— Azi, spuse Ah Sook.
Deschise cutiuţa şi turnă în palmă o grămăjoară de firicele aurii. Moody îşi dădu seama că Ah Sook îngropase pesemne cutia în pământ, sub foc, de teamă să nu fie jefuit peste noapte.
— Ce fel de pistol vrei să cumperi?
— De la Tiegreen, spuse el şi, cu mâna liberă, îşi luă punguţa de bani.
— Ce fabricaţie, mă refeream. Ce gen?
— De la Tiegreen, repetă Ah Sook.
Desfăcu punguţa cu degetele de la o mână şi transferă aurul în ea.
— Ăsta e numele patronului prăvăliei, zise Moody. Ce fel de pistol vrei să cumperi? Te pricepi la arme de foc?
— Ca să-l împuşc pe Francis Carver, spuse Ah Sook.
— Nu e bun ce poţi să iei de la Tiegreen, spuse Moody scuturând din cap. De-acolo iei o puşcă de vânătoare... sau o puşcă de alt fel... dar nu găseşti un pistol bun. Ţie îţi trebuie o armă militară. Nu poţi ucide un om cu orice fel de glonţ, pricepi, şi atâta ţi-ar mai lipsi, să faci treaba pe jumătate! Zău aşa, domnule Ah Sook, nu se poate! Un pistol nu e o bucată de fier...
la fel cum un cal nu e doar un... mijloc de transport, spuse el, cu o comparaţie cam nereuşită.
Ah Sook nu răspunse. El alesese prăvălia cu articole de fierărie, unde patron era Tiegreen, din două motive: primul, fiindcă magazinul era situat lângă Hotelul Palace; şi al doilea, fiindcă prăvăliaşul îi simpatiza pe chinezi. Primul considerent nu mai conta, desigur, însă al doilea considerent era foarte important: Ah Sook plănuise să-l roage pe domnul Tiegreen să-i încarce el arma, în prăvălie, astfel încât fapta să poată fi săvârşită chiar în aceeaşi zi. El nu trăsese niciodată cu pistolul.
Cunoştea, în principiu, cam cum funcţiona totul şi, în plus, presupunea că nu era o deprindere care să necesite prea mult antrenament.
— Du-te la magazinul de pe strada Coloniei, spuse Moody.
Exact lângă Deutsches Gasthaus. Clădirea cu acoperişul care se
vede în spatele falsei faţade. Nu au pictat însă firma, proprietari sunt Brunton, Solomon & Barnes, şi trebuie că ţin deschis deja.
