— A dispărut, zise Anna.

— A dispărut? repetă Broham ridicând din sprâncene.

— Da, spuse Anna. Nu a fost găsit nicăieri.

— Fereastra era cumva deschisă?

— Nu, spuse Anna. Ploua. Nu ştiu unde a nimerit cartuşul.

Niciunul dintre noi nu şi-a putut da seama.

— Adică, pur şi simplu, a dispărut, spuse Broham.

— Exact, confirmă Anna.

Broham nu mai avea alte întrebări. Luă loc, rânjind dispreţuitor, iar judecătorul îl invită pe Moody să procedeze la interogatoriul încrucişat al pârâtei.

— Vă mulţumesc, domnule, spuse Moody. Domnişoară

Wetherell, toate cele trei capete de acuzare de astăzi au venit din partea domnului George Shepard, comandantul închisorii din Hokitika. Îl cunoşti personal pe acest om?

Era o conversaţie pe care o exersaseră de multe ori; Anna răspunse fără ezitare:

— Absolut deloc.

— Şi totuşi, pe lângă învinuirile pe care ţi le-a adus astăzi, comandantul Shepard a făcut numeroase afirmaţii despre sănătatea dumitale mintală, aşa e?

— Da, zice că sunt nebună.

— Dumneata şi comandantul Shepard aţi stat de vorbă

vreodată mai mult timp?

— Nu.

— Aţi avut cumva de-a face unul cu celălalt, în vreun fel, vreodată?

— Nu.

— Din câte cunoşti dumneata, are vreun motiv comandantul Shepard să fie rău intenţionat faţă de dumneata?

— Nu, spuse ea. Eu nu i-am făcut nimic.

— Înţeleg că aveţi o cunoştinţă comună totuşi, spuse Moody.

Este corect?

— Da, spuse Anna. Ah Sook. Un chinez. El ţinea spelunca de opiu din Kaniere şi era prietenul meu foarte drag. A fost împuşcat mortal pe douăzeci martie de comandantul Shepard.

Broham se repezi să obiecteze.

— Comandantul Shepard a avut un mandat de arestare pe numele acelui om, spuse el. Iar în acel moment a acţionat în capacitatea sa de membru al poliţiei. Domnul Moody îl calomniază.

— Ştiu foarte bine de existenţa mandatului de arestare, domnule Broham, spuse Moody. Am ridicat problema, deoarece consider că această cunoştinţă comună amândurora reprezintă

un punct de conexiune pertinent între reclamant şi pârâtă.

— Continuă, domnule Moody, spuse judecătorul încruntat.

Broham se aşeză la loc.

— Care era legătura comandantului Shepard cu domnul Sook? o întrebă Moody pe Anna.

— Ah Sook a fost acuzat de uciderea fratelui comandantului Shepard, spuse Anna, vorbind clar. În Sydney. Acum cincisprezece ani.

Dintr-odată, în sală se făcu linişte.

— Cum s-a terminat procesul? întrebă Moody.

— Ah Sook a fost achitat în ultima clipă, răspunse Anna. A fost repus în libertate.

— Ţi-a povestit vreodată domnul Sook despre această

chestiune? spuse Moody.

— Nu vorbea prea bine englezeşte, zise Anna, dar folosea adesea cuvinte cum ar fi „răzbunare” şi „omor”. Uneori, vorbea în somn. Nu înţelegeam nimic pe atunci.

— În acele ocazii la care te referi, cum ţi se părea domnul Sook? întrebă Moody.

— Vexat. Poate, înspăimântat. Nu am dat atenţie decât abia mai târziu. Am aflat despre fratele comandantului Shepard abia după ce Ah Sook a fost ucis.

Moody se întoarse spre judecător, ţinând sus o hârtie.

— Apărarea supune instanţei transcrierea procesului, consemnată în Sydney Herald în nouă iulie 1854. Originalul poate fi găsit la Arhivele de la Antipozi de pe strada Wharf, unde se află actualmente în păstrare; între timp, predau instanţei o copie legalizată.

Copia trecu din mână în mână, în lungul băncii avocaţilor, pentru a fi predată judecătorului, pe podium. Apoi, Moody se întoarse spre Anna:

— Avea cunoştinţă comandatul Shepard despre faptul că

dumneata şi domnul Sook eraţi foarte buni prieteni?

— Nu era neapărat un secret, spuse Anna. Mă duceam la speluncă aproape în fiecare zi, şi e singura speluncă de opiu din

Kaniere. Aş spune că aproape toată lumea ştia acest lucru.

— De la aceste vizite, ţi s-a tras şi o poreclă, aşa-i?

— Da, spuse Anna. Toţi îmi spuneau „Anna chinezoaica”.