Când ajungi acolo, cere un Kerr Patent. Nu te lăsa păcălit să-ţi vândă orice: e un revolver militar britanic, foarte solid, şi o să-ţi faci treaba cu el. Un Kerr Patent dintr-ăsta costă fix cinci lire sterline. Dacă îţi cer pe el mai mult de cinci lire, se cheamă hoţie.
— Cinci lire? zise Ah Sook uitându-se la aurul din punguţa lui de piele, mirat că un pistol putea fi cumpărat la un preţ atât de convenabil, fiindcă el auzise că ar costa cel puţin de două ori mai mult. Kerr Patent, repetă el, ca să ţină minte. Strada Coloniei. Mulţumesc, domnule Moody.
— Ce ai de gând să faci, după ce fapta e săvârşită? întrebă
Moody. Când Carver e mort? Te duci să te predai? Încerci să fugi de poliţie?
Dintr-odată, îl cuprinsese o emoţie absurdă.
Dar Ah Sook scutură doar din cap. Strânse baierele pungii şi apoi o înfăşură strâns într-o cârpă. În cele din urmă, se ridică, îşi aruncă bocceaua pe umăr şi vârî cu grijă în buzunar obiectul împachetat.
— Lotul acesta, spuse el gesticulând. Bani puţini doar. Foarte puţin aur.
— Da, ştiu, spuse Moody fluturând din mână a lehamite.
— Nu comori aici, zise Ah Sook.
— Nu comoară „bilet-spre-casă”, spuse Moody dând din cap.
Nu-i nevoie să-mi spui, domnule Sook: ştiam şi eu realitatea asta.
Ah Sook se uită lung la el.
— Du-te în nord, spuse el. Nisipuri negre. Foarte norocos în nord. Aici, nu pepite de aur. Prea aproape de oraş.
— Charleston, spuse Moody. Da. Poţi face avere la Charleston, am auzit şi eu.
Ah Sook încuviinţa din cap.
— Nisipurile negre, spuse el.
Păşi în faţă, iar Moody văzu că ţinea cutia de ceai, înnegrită
de funingine, cu amândouă mâinile. I-o oferi lui, iar Moody, surprins, întinse mâinile şi o primi. Ah Sook nu dădu drumul imediat darului său: se înclină adânc peste el, iar Moody, imitându-l, se înclină de asemenea.
— Juk neih houwahn, spuse Ah Sook, dar nu dădu nicio traducere, şi nici Moody nu întrebă ce însemnau acele cuvinte.
Îndreptându-şi spatele, cu cutiuţa de tablă în mână, îl petrecu din ochi pe minerul independent, care pornise spre oraş.
SOARELE ÎN PEŞTI
În care Anna Wetherell rămâne surprinsă de două ori; CowellDevlin intră la bănuieli; şi actul de donaţie dobândeşte o nouă
semnificaţie.
Ceea ce a fost întrezărit în Vărsător – ceea ce cu mintea a fost plăsmuit, crezut, prorocit, prezis, bănuit şi anunţat – se manifestă în Peşti. Acele viziuni solitare care, doar cu o lună
înainte, aparţineau numai visătorului, vor căpăta acum forma şi substanţa realului. Am fost de noi înşine făcuţi şi ne vom fi nouă
înşine sfârşitul.
Şi după Peşti? Din pântec, naşterea însângerată. Noi nu ţinem urma: nu putem traversa de la final spre început. Berbecul nu va admite un punct de vedere colectiv, Taurul nu va renunţa la subiectiv. Gemenii au un cod exclusiv. Racul caută o sursă, Leul – un scop, iar Fecioara – un plan; dar acestea sunt proiecte întreprinse solitar. Doar în al doilea act al zodiacului vom începe şi noi să ne dezvăluim: în Balanţă, ca un concept; în Scorpion, ca o trăsătură; iar în Săgetător, ca o voce. În Capricorn, vom căpăta memorie, iar în Vărsător, viziune; doar în Peşti, ultimul şi cel mai vechi dintre semnele zodiacale, vom ajunge să dobândim un fel de personalitate, ceva întreg. Dar cei doi peşti ai acestei zodii, acea matcă în oglindă a sinelui şi a conştiinţei de sine, constituie un Uroborus al minţii – deopotrivă voinţa sorţii şi voinţa sortită –, iar casa zădărnicirii de sine este o puşcărie clădită de puşcăriaşi, fără aer, fără uşi şi zidită toată pe dinăuntru.
Aceste modificări au venit asupra noastră irevocabil, aşa cum acele de pe cadranul ornicului vin asupra orei.
*
Lydia Wells nu mai găzduise o şedinţă de spiritism a doua oară. Cunoştea perfect mottoul şarlatanului, conform căruia niciodată să nu repeţi acelaşi şiretlic în faţa aceloraşi spectatori, dar când a fost acuzată, din această cauză, că ar fi ea însăşi o escroacă, ea doar a râs. Recunoscuse într-o scrisoare deschisă
publicată în West Coast Times că tentativa ei de a comunica în acea seară cu umbra domnului Staines fusese nereuşită. Acest eşec, după cum spunea ea, era fără precedent în experienţa ei
profesională, o anomalie care ei îi sugera că viaţa de apoi fusese mai degrabă incapabilă, şi nu neapărat refractară, să aducă la lumină spiritul invocat de ea. Din aceasta, scria ea, nu se putea conchide decât că domnul Staines nu era mort, de fapt. În încheiere, îşi exprima speranţa şi încrederea că tânărul dispărut avea să reapară aievea în cele din urmă.
Această declaraţie i-a contrariat nespus pe bărbaţii de la Coroana; efectul totuşi (tipic pentru toate strategiile văduvei) a fost acela de a creşte cotaţiile serviciilor oferite de ea, iar după
publicarea scrisorii, deverul la Norocul Drumeţului a urcat spectaculos. Localul era deschis în fiecare seară, între orele şapte şi zece, oferind coniac la preţ redus şi conversaţii pe teme filozofice. Prezicerea viitorului se desfăşura după-amiezele, doar prin programare personală, iar Anna Wetherell, în concordanţă
cu politica anterioară, nu putea fi văzută.
Anna nu părăsea Norocul Drumeţului decât pentru a face mişcarea zilnică în aer liber, la care era însoţită, invariabil, de către doamna Wells, care nu era insensibilă la miile de beneficii ale unei plimbări cotidiene şi care, adesea, spunea că nimic nu-i plăcea mai mult decât să meargă la promenadă. Împreună, braţ
la braţ, cele două femei se plimbau în fiecare dimineaţă pe strada Revell, pornind spre nord şi venind înapoi pe cealaltă parte a străzii. Examinau atente fiecare vitrină de magazin pe lângă care treceau, cumpărau lapte şi zahăr, când lapte şi zahăr se găseau de cumpărat, şi salutau persoanele din Hokitika, afişând un aer dezinvolt şi impasibil.
În acea dimineaţă, îşi făcuseră plimbarea zilnică mai devreme decât de obicei, deoarece Lydia Wells avea o întâlnire la Tribunalul din Hokitika, la ora nouă. Fusese convocată să se prezinte în faţa judecătorului în legătură cu o chestiune juridică
referitoare la averea soţului ei răposat, Crosbie Wells, iar din formularea citaţiei reieşise că veştile erau bune: la ora nouă fără
zece minute, uşa din faţă a clădirii Norocul Drumeţului se deschise, iar Lydia Wells, cu părul ei arămiu strălucind splendid în contrast cu bleumarinul toaletei pe care o purta, păşi afară, sub razele soarelui.
