Ah Sook îl fixa cu o privire pătrunzătoare.
— Unde?
— Camera lui Carver? Sau a mea?
— Carver.
— Carver doarme într-o odaie de lângă bucătărie, la parter, spuse Moody. E cu faţa spre est. Foarte aproape de fumoar, unde ne-am întâlnit noi prima oară.
— O odaie modestă, spuse Ah Sook.
— Foarte modestă, îi dădu dreptate Moody. Dar are o vedere excelentă în lungul drumului care vine de la Kaniere. Stă la pândă. Pândeşte să nu vii dumneata.
Walter Moody nu ştia, practic, nimic despre răfuiala lui Ah Sook cu Francis Carver, căci Ah Sook nu avusese prilejul, la Hotelul Coroana, să povestească amănunţit despre asta, iar de-atunci oricum nu mai fusese văzut, în afară de apariţia lui la Norocul Drumeţului în urmă cu o lună. Moody dorea enorm să
afle toate amănuntele, dar deşi se străduise să se documenteze şi să obţină informaţii – devenise expert în a întoarce, discret, o conversaţie banală într-o discuţie pe o temă care îl interesa pe el
–, ceea ce ştia în continuare se limita la lucrurile pe care le aflase în fumoarul de la Coroana, şi anume că era vorba despre opiu, crimă şi intenţia de răzbunare. Ah Quee era singurul om căruia Ah Sook îi relatase povestea pe de-a-ntregul, dar el, din păcate, cunoscând atât de puţin limba, nu putea relata nici unui vorbitor de engleză tot ceea ce aflase.
— În fiecare noapte, la Hotelul Coroana? spuse Ah Sook.
Diseară?
— Da, va fi acolo diseară, zise Moody. Dar abia după ce se întunecă bine, aşa cum ţi-am spus deja.
— Nu Palace.
— Nu, nu la Palace, zise Moody. A schimbat hotelul.
— Da, spuse Ah Sook cu un aer grav. Înţeleg.
Se duse să desfacă nodul funiei de unde o legase pe creanga unui copac.
— Cine era el? întrebă Moody. Omul ucis.
— Tatăl meu, răspunse Ah Sook.
— Tatăl dumitale, repetă Moody. Şi cum a fost ucis? întrebă
el după câteva clipe. Adică... iartă-mă, dar... cum s-a întâmplat?
— Acum multă vreme, spuse Ah Sook. Înainte de război.
— Războaiele opiului, spuse Moody îmbiindu-l să continue.
— Da, zise Ah Sook, dar nu continuă.
Se apucă să înfăşoare funia, folosindu-şi antebraţul drept mosor.
— Cum s-a întâmplat? insistă Moody.
— Profit, explică sec Ah Sook.
— Profit de ce fel?
În mod limpede, Ah Sook considera că întrebarea era foarte stupidă; sesizând reacţia interlocutorului său, Moody se grăbi să
întrebe altceva:
— Adică, vreau să spun, tatăl dumitale se ocupa de comerţul cu opiu, ca dumneata?
Ah Sook nu spuse nimic. Îşi extrase antebraţul din bucla de funie înfăşurată, o răsuci în formă de opt şi o legă bine de boccea. După aceea, se aşeză pe vine din nou, îl privi cu răceală
pe Moody câteva clipe, apoi se aplecă în faţă şi trase un scuipat pe jos, cu un aer foarte îndârjit.
Moody se trase înapoi.
— Iartă-mă, murmură el. Nu trebuia să mă bag în sufletul dumitale.
Walter Moody nu spusese absolut nimănui că Crosbie Wells era fratele bastard al politicianului Lauderback. Luase decizia, în orele ce au urmat acestei descoperiri, că nu era treaba lui să
transmită mai departe această informaţie, care pe el nu-l privea nicidecum. Motivele pentru această tăcere ţineau de convingerile lui profunde, deşi i-ar fi fost dificil să le articuleze explicit. Un om nu trebuie să dea socoteală pentru faptele familiei lui. Era greşit să dai publicităţii corespondenţa personală a unui om, fără
consimţământul acestuia. Şi el nu voia să fie cel care divulga acele lucruri. Dar aceste motive, chiar şi luate împreună, nu cuprindeau întregul adevăr, şi anume faptul că Moody se comparase cu ambii bărbaţi de nenumărate ori în ultima lună, simţind o profundă afinitate cu fiecare dintre ei, deşi în moduri foarte diferite: cu bastardul, pentru disperarea lui; cu politicianul, pentru orgoliul lui. Această dublă comparaţie devenise ţinta obişnuită a meditaţiilor lui zilnice, în timp ce stătea în apa rece a râului, prefirând printre degete bulgări de ţărână şi grăunţe de minereu.
Ah Sook îşi îndesă restul lucrurilor în boccea, apoi se aşeză
pe ea ca să-şi lege bocancii.
