— Domnul Sook? zise Moody.
Ah Sook miji ochii la el.
— Eu sunt Walter Moody, spuse acesta punându-şi mâna peste inimă. Dumneata... ăăă... dumneata mă mai ţii minte?
— Da, da, zise Ah Sook frecându-se cu pumnul la ochi.
— Mă bucur, zise Moody. Acesta este lotul meu, ştii: de la acest râuleţ până la ţăruşii aceia galbeni de pe latura sudică.
— Multe scuze, repetă Ah Sook. N-am făcut niciun rău.
— Nu, sigur, spuse Moody. În orice caz, domnule Sook, îmi
face plăcere să te văd. Absenţa dumitale din Kaniere a fost remarcată de foarte mulţi oameni. Inclusiv de mine. Şi sunt foarte încântat să te văd – foarte încântat, nu sunt deloc supărat.
Ne-a fost teamă să nu ţi se fi întâmplat ceva.
— Nu deranj, spuse minerul independent. Cortul doar. Nu deranj.
Şi dispăru înăuntru.
— Văd că nu ai provocat niciun deranj, spuse Moody. Este în regulă, domnule Sook: nu mă supăr că ţi-ai pus cortul aici! Nu mă supăr deloc!
Ah Sook ieşi de-a buşilea din cort, punându-şi tunica în timp ce se ridica.
— O să plec, spuse el. Cinci minute.
Şi ridică cinci degete.
— E în regulă, spuse Moody. Poţi dormi aici dacă vrei; pe mine nu mă deranjează deloc.
— Noaptea trecută doar, spuse Ah Sook.
— Da, dar dacă vrei să dormi în cort aici şi la noapte, eu n-am nimic împotrivă, zise Moody.
Atitudinea lui alterna între o falsă veselie şi un aer de condescendenţă stângace, ca atunci când încerci să vorbeşti cu copilul altcuiva.
— Nu diseară, spuse Ah Sook apucându-se să-şi strângă
cortul.
Trăgând pânza încă umedă de rouă de pe funia peste care fusese drapată, dezgoli pătratul de pământ turtit unde îşi petrecuse noaptea; pătura de lână, răsucită, care păstra încă
amprenta corpului său; o oală plină cu nisip; punguţa din piele pentru bani; un şaitroc de tablă; o plasă din aţă împletită
conţinând ceai, făină şi câţiva cartofi scofâlciţi; o boccea de drum, cum aveau toţi pe-acolo. Moody, aruncând o privire asupra acestui modest inventar, se simţi înduioşat.
— Auzi, domnule Sook, spuse el. Unde ai fost, de fapt, în ultima perioadă? A trecut o lună întreagă de la şedinţa de spiritism, timp în care nimeni n-a mai ştiut nimic de dumneata.
— Minerit, spuse Ah Sook turtind la piept pânza de cort împăturită.
— Ai dispărut fără urmă imediat după şedinţa de spiritism, continuă Moody. Ne gândeam că, Doamne fereşte, ai luat-o şi dumneata pe urmele bietului domn Staines! Nimeni n-a înţeles ce te-a făcut să dispari aşa, dintr-odată!
Ah Sook, care nu terminase de împăturit pânza de cort, se
opri brusc.
— Domnul Staines a venit înapoi?
— Nu, din păcate, spuse Moody. Este dat dispărut în continuare.
— Şi Francis Carver?
— Carver e tot în Hokitika.
Ah Sook mişcă din cap, ca unul care ştia deja răspunsul.
— La Hotelul Palace.
— Păi, de fapt, nu, spuse Moody, încântat că i se oferise ocazia să adopte un ton complice. Francis Carver a început să
doarmă la Hotelul Coroana. Pe furiş. Nimeni nu ştie că el stă
acolo, asta fiindcă păstrează aparenţele, pretinzând că ar fi cazat în continuare la Palace, adică plăteşte costul pentru casă şi masă
proprietarului hotelului, ocupând chipurile camera ca înainte.
Dar doarme în fiecare noapte la Coroana. Vine târziu, după ce se înserează, şi pleacă foarte devreme. Ştiu asta fiindcă eu locuiesc tot acolo, în camera de la etaj.
