— Nu Staines? zise minerul. Atunci, cine?
— Francis Carver, spuse Ah Sook.
O explozie de indignare scutură adunarea.
— Francis Carver? Ce să caute el la o şedinţă de spiritism când nici măcar nu e mort? Păi, mare scofală, şi eu pot să
vorbesc cu Carver dacă vreau: mă duc şi-i bat la uşă, simplu, nu?
— Dar Carver e la Palace, spuse un altul. La cincizeci de metri de-aici.
— Nu asta contează.
— Adică, nu poţi nega că s-a petrecut ceva ciudat...
— Puteam şi eu să vorbesc cu Carver, repetă minerul cu încăpăţânare. N-am nevoie de un mediu pentru asta.
— Cum rămâne cu lampa totuşi? Cum îţi explici ce s-a întâmplat cu lampa?
— A sărit prin cameră!
— Lampa a făcut levitaţie!
Ah Sook se crispă.
— Francis Carver, spuse el adresându-i-se lui Harald Nilssen.
La Hotelul Palace?
Nilssen se încruntă – nu se putea ca Ah Sook să nu fi ştiut asta deja!
— Da, Carver stă la Palace, spuse el. Pe strada Revell.
Clădirea aceea cu margini albastre, ştii care. Lângă prăvălia cu articole de fierărie.
— De cât timp? spuse Ah Sook.
Nilssen părea şi mai derutat.
— Păi, e acolo de trei săptămâni, spuse el coborând glasul.
Din seara – ştii, de când Godspeed a eşuat la ţărm.
Ceilalţi bărbaţi continuau să discute aprins.
— Nu se cheamă că e şedinţă de spiritism, dacă nu vorbeşti cu morţii.
— Nu – când vorbeşti cu Carver, până la urmă mori tu!
Râseră cu toţii, apoi amicul minerului zise:
— Cam dubios totul, nu crezi? Ce-a fost – o şarlatanie?
Minerul căpos părea înclinat să-i dea dreptate, dar pe urmă
aruncă o privire spre Lydia Wells. Văduva, foarte palidă la faţă, nu-şi recăpătase cunoştinţa. Cu gura întredeschisă, lăsând să se vadă licărirea unui molar şi o limbă uscată, îşi mişca ochii anemic sub pleoapele grele. Dacă se prefăcea, îşi zise minerul, se prefăcea extraordinar de bine. Numai că el plătise pentru o comunicare cu Emery Staines. Nu plătise ca să audă o bălmăjeală de silabe chinezeşti şi să vadă apoi o femeie căzând leşinată. Păi, de unde putea el fi sigur că femeia vorbise pe chinezeşte? Ar fi putut foarte bine să vorbească pe păsăreşte.
Chinezoiul putea fi în cârdăşie cu ea, care-l plătise probabil ca să-i susţină minciuna.
Dar minerul acesta era laş din fire, aşa că nu rosti cu voce tare aceste reflecţii interioare.
— Nu ştiu ce să cred, zise el în cele din urmă, dar în continuare ursuz.
— Păi, o întrebăm pe ea când îşi revine.
— Frank Carver vorbeşte chineza? întrebă un altul, cu o voce plină de îndoială.
— Face naveta până în Canton şi înapoi, ai uitat?
— S-a născut la Hong Kong.
— Da, dar ca să vorbeşti limba ca ei...
— Îţi vine să-ţi schimbi părerea despre el.
În acel moment, minerul care fusese trimis la bucătărie după
nişte apă se întoarse cu un pahar, din care azvârli peste faţa Lydiei. Icnind, aceasta îşi reveni. Bărbaţii se îngrămădiră mai aproape, întrebând în cor, pe un ton neliniştit, dacă-i trecuse şi dacă acum se simţea bine, dar se scurseră câteva clipe până
