— Eu nu am niciun adjunct, zise Shepard. Hai, du-te acum.
Vorbim mai târziu.
— Bine.
Shepard îşi ridică braţele şi puse mâinile pe barele de la poartă, privind în urma tânărului. Apoi strigă:
— Domnule Everard!
Tânărul se opri şi se răsuci pe călcâie.
— Da, domnule.
— Vrei să fii poliţist?
— Aşa sper, domnule, spuse el luminându-se la faţă.
— Cel mai bun poliţist poate aplica legea şi fără insignă, spuse Shepard privindu-l glacial prin grilajul porţii. Ţine minte asta.
*
Trecuseră peste opt săptămâni de la dispariţia lui Emery Staines, un interval considerat de tribunal drept suficient pentru a justifica invalidarea dreptului de proprietate al bărbatului asupra tuturor terenurilor lui ce conţineau filoane de aur. Din dispoziţia tribunalului, toate minele şi loturile de exploatare deţinute de domnul Staines reveniseră Coroanei, repunerea în posesie intrând în vigoare în ziua de vineri a săptămânii precedente. Mina Aurora, fireşte, era unul dintre nenumăratele loturi cedate, şi ca o consecinţă a acestui fapt, Quee Long fusese eliberat, într-un târziu, de obligaţia nefructuoasă de a lucra pe acea bucată de pământ steril. La prima oră, luni dimineaţa, acesta a pornit, aşadar, spre Hokitika pentru a întreba unde urma să fie repartizat în continuare şi în slujba cui.
Lui Ah Quee nu-i prea plăcea să se ducă la birourile Companiei, deoarece acolo niciodată nu se purtau frumos cu el, şi era lăsat mereu să aştepte. Îndura totuşi cu seninătate batjocurile angajaţilor şi se prefăcea că nu observă cum funcţionarii mai mărunţi îl bombardau cu cocoloaşe făcute din hârtie şi scuipat sau cum se ţineau de nas ori de câte ori treceau pe lângă scaunul pe care şedea el. În cele din urmă, a fost poftit la biroul din faţă, ca să explice unui birocrat de acolo care era scopul vizitei lui. După o altă lungă aşteptare, i s-a repartizat un nou lot de minerit în Kaniere, i s-a dat o dovadă scrisă a acestui transfer şi a fost lăsat să plece, dar la acea oră, deja, roşcovanul domn Everard ajunsese în Hokitika, unde transmitea în dreapta şi-n stânga mesajul lui George Shepard.
Când ieşea din birourile Companiei de pe strada Wells, ţinând strâns în mână înscrisul atestând obligaţia lui contractuală, Ah Quee auzi un strigăt. Ridicând privirea nedumerit, văzu spre spaima lui nişte indivizi năpustindu-se spre el din ambele părţi. Ţipă şi ridică un braţ. În clipa următoare, era trântit la pământ.
— Unde-i pistolul, Johnny Sook?
— Unde-i pistolul?
— Verifică la betelie.
Mâini smuceau de el, pipăind şi lovind. Când cineva îi trase cu piciorul în coaste, simţi că i se taie respiraţia.
— L-a dosit, mai mult ca sigur.
— Ce-ai acolo în mână? Patalama de culi?
Îi smulseră din mână zapisul şi, pentru că nu prezenta vreun
interes, îl azvârliră cu dispreţ.
— Şi-acum, ce facem?
— Auzi, ce-ai de zis acum, Johnny Sook?
— Ah Quee, spuse Quee, izbutind să vorbească în cele din urmă.
— Aha, are limbă în gură până la urmă.
— Fă bine şi vorbeşte englezeşte, dacă tot te-ai decis să
ciripeşti.
Încă un şut în coaste. Ah Quee gemu de durere, chircindu-se tot.
— Nu-i ăla care ne trebuie, zise unul dintre agresori.
— Ce mai contează? ripostă celălalt. Tot chinez se cheamă că
e. Şi tot împuţit.
— Dar nu are pistol, sublinie primul tip.
O să ne ducă la Sook. Ăştia sunt toţi în cârdăşie.
Şi iarăşi lovituri cu picioarele, de data asta în fese; bombeul cizmei agresorului îl nimeri în noadă, provocându-i lui Ah Quee o durere cumplită pe toată şira spinării până la maxilar.
— Îl cunoşti pe Johnny Sook?
— Îl cunoşti pe Johnny Sook?
— L-ai văzut?
— Vrem să vorbim cu Johnny Sook.
Ah Quee gemea. Încercă să se salte pe mâini, dar căzu la loc.
