întreb despre el. Cum a spus şi Lydia, şi-a luat catrafusele şi a plecat din Dunedin noaptea. Nu a zis nimănui unde se ducea.

— Domnişoara Wetherell v-a divulgat la acel moment unde putea fi găsit domnul Wells?

— Nu, zise Carver. A râs doar. De-asta am şi plesnit-o.

— Credeţi că domnişoara Wetherell ştia unde locuia domnul Wells şi că v-a ascuns această informaţie dintr-un motiv anume?

Carver reflectă la acest lucru, apoi clătină din cap.

— Nu ştiu. N-aş putea să spun.

— Despre ce chestiune doreaţi să discutaţi cu domnul Wells?

— Asigurări, spuse Carver.

— În legătură cu ce?

Carver ridică din umeri, indicând că răspunsul nu avea nicio importanţă.

— Barcul Godspeed era al lui, spuse el. Iar eu eram comandantul în funcţie. Nu era o problemă presantă, voiam doar să discut nişte aspecte.

— Eraţi în termeni buni cu domnul Wells?

— Relativ, da, spuse Carver. Nu era niciun secret că îmi plăcea de nevastă-sa şi nu m-am sfiit să fac public acest lucru când el s-a prăpădit, dar niciodată nu m-am băgat între ei. Mă

purtam decent cu Wells, iar Wells se purta decent cu mine.

— Vă mulţumesc, domnule, i se adresă Broham judecătorului. Vă mulţumesc, domnule Carver.

— Martorul dumneavoastră, domnule Moody.

Moody se ridică prompt.

— Domnule Carver, spuse el. Când aţi cunoscut-o prima oară

pe doamna Carver?

— Noi doi ne cunoaştem de peste douăzeci de ani, spuse Carver.

— Cu alte cuvinte, pe toată durata căsătoriei ei cu răposatul domn Wells.

— Da.

— Mă întreb dacă aţi putea descrie în ce împrejurări v-aţi logodit cu doamna Carver.

— O cunosc pe Lydia de când eram tânăr, spuse Carver, şi dintotdeauna ne gândeam să ne căsătorim. Dar, pe urmă, eu am fost condamnat la zece ani de închisoare pe insula Cockatoo, iar în acel răstimp ea a început o relaţie cu Wells. Când am fost eliberat, erau deja căsătoriţi. Nu-i puteam face ei nicio vină. E

mult să aştepţi zece ani. Dar nu-i puteam face nici lui vreo vină.

Ştiu ce femeie excepţională e ea. Dar, mi-am spus în sinea mea, dacă acea căsnicie se va destrăma vreodată, eu voi fi următorul la rând.

— V-aţi căsătorit la scurt timp după decesul domnului Wells, este corect?

Carver se holbă la el.

— N-a fost nimic necuviincios în asta, spuse el.

Moody înclină din cap.

— Nu, sunt sigur de asta. Îmi cer scuze dacă s-a înţeles altceva. Permiteţi-mi să mă întorc un pic în trecut. Când aţi fost eliberat din închisoare?

— În iunie 1864, spuse Carver. Acum aproape doi ani.

— Ce aţi făcut când vi s-a dat drumul să plecaţi de pe insula Cockatoo?

— M-am dus la Dunedin, spuse Carver. M-am angajat pe o navă care traversa Marea Tasmaniei. Nava era Godspeed.

— Eraţi căpitanul barcului?

— Nu, făceam parte din echipaj. Dar am ajuns căpitan în anul următor.

— În acest timp, domnul Wells căuta aur pe terenurile din Dunstan, e corect?

— Da, spuse Carver după o mică ezitare.

— Şi doamna Carver – pe atunci soţia domnului Wells –

locuia în Dunedin.

— Da.

— V-aţi văzut deseori cu doamna Wells pe parcursul acelei perioade?

— Din când în când, beam un pahar la localul ei, spuse Carver. Avea o tavernă pe strada Cumberland. Dar în cea mai mare parte a timpului am fost pe mare.

— În mai 1865, Crosbie Wells s-a reîntors la Dunedin, spuse Moody. Înţeleg că a cumpărat ceva în acea perioadă.

Carver ştia perfect că era atras într-o capcană, dar îi era imposibil să dejoace manevra.

— Da, spuse el, pe un ton aspru. A cumpărat Godspeed.

— Într-adevăr, o adevărată achiziţie, spuse Moody mişcând din cap, mai ales că a fost făcută aşa în pripă. Faptul că a ales să

investească într-o corabie este, de asemenea, ciudat. Mă întreb dacă pe domnul Wells îl preocupaseră călătoriile pe mare anterior acestei date?

— N-aş putea să vă spun, zise Carver. Dar, probabil că da, din moment ce a cumpărat corabia.

Moody tăcu, apoi spuse: