Conosamentul spune clar a cui e marfa din ladă, cine este expeditorul şi aşa mai departe.

— Ce s-a întâmplat când aţi descoperit lipsa lăzii?

— Puteţi fi sigur că m-am dat de ceasul morţii ca s-o găsesc: dar n-aveam nici cea mai mică idee unde putuse să dispară. Ei bine, Godspeed a naufragiat pe bancul de nisip după două

săptămâni, iar când au scos încărcătura de pe epavă, ce credeţi că au găsit: lada lui Lauderback! Se pare că fusese încărcată pe Godspeed ultima oară când barcul plecase din portul Hokitika.

— Cu alte cuvinte, foarte devreme în dimineaţa de cincisprezece ianuarie.

— Exact.

— Ce s-a întâmplat când cufărul domnului Lauderback a fost recuperat în cele din urmă?

— Am făcut pe detectivul un pic, spuse Balfour. Am pus câteva întrebări marinarilor din echipaj, care mi-au povestit cum s-a produs greşeala. Ei bine, uite cum s-a întâmplat. Cineva văzuse conosamentul – „Domnul Lauderback, proprietar” – şi şi-a amintit că schiperul lor – ăsta e Carver – căutase de zor o ladă

astfel identificată în anul precedent. Marinarii au văzut această

ladă pe chei în seara de paisprezece, şi ce şi-au zisei: iată o şansă

să ne dăm bine pe lângă căpitan. Zis şi făcut. Au deschis lada, din curiozitate, desigur. Înăuntru erau un cufăr, două genţi de voiaj şi alte fleacuri. Nu li s-a părut nimic de valoare, dar s-au gândit că, în fond, nu se ştie niciodată. Au pornit să-l caute pe căpitanul Carver, dar nu l-au găsit pe nicăieri. La hotel nu era,

prin baruri nici atât. Au decis să lase discuţia pe a doua zi dimineaţă, aşa că s-au dus la culcare. Pe urmă, Carver apare pe chei tunând şi fulgerând, îi dă jos din hamacuri pe toţi şi le zice că de cum se crapă de ziuă Godspeed va ridica ancora – adică

peste câteva ceasuri, cum ar fi fost. Nu le-a spus de ce. Oricum, băieţii au luat o decizie. Au pus la loc capacul pe ladă, au adus-o frumuşel pe corabie, iar când Godspeed a ridicat ancora în faptul zilei, lada era bine mersi în cală.

— Căpitanul Carver a fost înştiinţat de această încărcătură

suplimentară?

— O, da, spuse Balfour zâmbind. Băieţii nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie – credeau că vor primi o recompensă pentru isprava lor. Au aşteptat până când Godspeed a ajuns în larg şi pe urmă l-au chemat jos. Carver se uită la conosament şi vede imediat că marinarii au încurcat borcanele. „Balfour Shipping?”

spune el. „Era Danforth Shipping lada pe care am pierdut-o eu.

Aţi luat altă ladă, fir-ar să fie, iar acum avem mărfuri furate la bord!”

— Am putea deduce din asta, spuse Moody, că, de fapt, căpitanul Carver pierduse o ladă de transport identificată ca aparţinând lui Alistair Lauderback, expediată de Danforth Shipping şi conţinând ceva de mare valoare pentru el?

— Aşa s-ar părea, categoric, spuse Balfour.

— Vă mulţumesc mult pentru timpul pe care ni l-aţi acordat, domnule Balfour.

— Cu plăcere, domnule Moody.

Broham, care în mod evident habar nu avea unde băteau de fapt întrebările lui Moody, a renunţat la interogatoriul încrucişat al martorului apărării, iar judecătorul, consemnând acest refuz, a chemat cel de-al doilea martor.

— Onorabilul domn Alistair Lauderback.

Alistair Lauderback străbătu sala din cinci paşi uriaşi.

— Domnule Lauderback, spuse Moody după ce martorul depuse jurământul. Dumneavoastră sunteţi fostul proprietar al barcului Godspeed, este corect?

— Da, spuse Lauderback. Este corect.

— Conform actului de vânzare, aţi vândut corabia în 12 mai 1865.

— Aşa este.

— Omul căruia i-aţi vândut corabia se află în sala tribunalului astăzi?

— Da, spuse Lauderback.

— Puteţi să îl identificaţi, vă rog? zise Moody.

Lauderback îşi întinse brusc braţul şi îndreptă degetul arătător direct spre faţa lui Carver.

— Acel om, spuse el adresându-i-se lui Moody. Acela este omul, exact acolo.

— Nu poate fi o greşeală totuşi? spuse Moody. Remarc că

actul de vânzare prezentat instanţei de către domnul Carver în persoană a fost semnat de un „C. Francis Wells”.

— Este o înşelăciune de la cap la coadă, spuse Lauderback continuând să îl arate cu degetul pe Carver. El mi-a spus că

numele lui e Crosbie Wells şi el a semnat contractul dându-se drept Crosbie Wells, iar eu lui i-am vândut corabia, crezând tot timpul că i-o vândusem unui om pe nume Crosbie Wells. Abia peste opt sau nouă luni mai târziu, mi-am dat seama că fusesem tras pe sfoară ca un prost.

Moody nu îndrăznea să se uite la Carver, care se crispase aproape imperceptibil când Lauderback expusese frauda. Moody a văzut cu coada ochiului cum degetele albe ale doamnei Carver se strângeau peste încheietura mâinii lui Carver, oprindu-l să

reacţioneze.

— Puteţi descrie ce s-a întâmplat? întrebă Moody.

— A făcut pe soţul încornorat, spuse Lauderback. Ştia că mă

încurcasem cu Lydia – toată lumea din sala asta ştie acest lucru: am mărturisit totul în Times – şi el a găsit o modalitate să

exploateze acest lucru în folosul lui. Mi-a spus că numele lui este Crosbie Wells şi că eu îmi făcusem de cap cu soţia lui. Nici prin vis nu mi-aş fi închipuit că mă minţea în faţă. M-am gândit că

i-am făcut un rău acestui om şi că îi necinstisem soţia.

Soţii Carver nu se mişcaseră. În continuare, fără să se uite la ei, Moody spuse:

— Şi ce voia de la dumneavoastră?

— Voia corabia, spuse Lauderback. A vrut corabia şi a căpătat corabia. Dar eu am fost şantajat. Am vândut-o sub constrângere, nu de bunăvoie.

— Puteţi explica natura şantajului?

— Am avut grijă ca Lydia să aibă o garderobă foarte elegantă