Gascoigne refuză să răspundă la acea afirmaţie. Puse la loc contractul în plic, netezindu-l grijuliu pe genunchi.
— Este o escrocherie, spuse Lauderback. Îl voi da în judecată. O să pun să fie biciuit.
— În baza cărei acuzaţii?
— Înşelăciune şi inducere în eroare, bineînţeles, spuse Lauderback. Asumarea unei identităţi false. Fraudă.
— Cred că probele existente vor contrazice învinuirile pe care le aduceţi.
— Oh, crezi asta, da?
— Instanţa judecătorească nu are niciun temei să pună la îndoială autenticitatea acestei semnături, spuse Gascoigne netezind din nou plicul. Şi asta, din cauză că nu s-a păstrat niciun fel de document de la domnul Crosbie Wells, oficial sau de altă natură, care să poată servi drept dovadă a scrisului său.
Lauderback deschise gura, vrând parcă să spună ceva, dar pe urmă o închise la loc, scuturând din cap.
— A fost o înscenare, spuse el. O înscenare de la început până la sfârşit!
— De ce credeţi că domnul Carver a simţit nevoia să îşi ia un nume fals în relaţia cu dumneavoastră?
Răspunsul politicianului a fost surprinzător:
— Am făcut nişte săpături în privinţa lui Carver, spuse el.
Tatăl lui a fost o persoană importantă într-una dintre firmele de comerţ britanice – Dent & Co. Poate ai auzit şi dumneata de el.
William Rochfort Carver. Nu? În fine, oricum. La un moment dat, la începutul anilor 1850, îi dă fiului său un cliper – Palmerston –
şi fiul începe să facă negoţ cu mărfuri chinezeşti de la şi către Canton, sub egida firmei Dent & Co. Carver e încă un om tânăr.
A fost privilegiat, efectiv, oferindu-i-se postul de căpitan de vas la prima tinereţe. Bun, uite ce-am descoperit eu. În primăvara anului 1854, cliperul Palmerston este supus unei percheziţii când se pregăteşte să plece din portul Sydney – o formalitate de rutină
–, iar cu acest prilej se descoperă că Francis Carver a încălcat legea, din mai multe considerente: eludarea taxelor vamale, nedeclararea mărfii şi a persoanelor aflate la bord, plus o mulţime de alte delicte. Fiecare infracţiune era suficient de mică
încât să poată fi trecută cu vederea de instanţa de judecată, numai că toate acuzaţiile au venit în acelaşi timp pe masa magistraţilor, ceea ce a însemnat că legea trebuia să fie aplicată
fără discriminare. Este condamnat la zece ani de închisoare în Cockatoo, adică zece ani de muncă silnică, de fapt. O adevărată
dezonoare. Tatăl este furios. Revocă donaţia corăbiei, îşi dezmoşteneşte fiul şi, ca să pună capac la toate, are grijă să-i întineze numele în toate porturile şi şantierele navale din Pacificul de Sud. Când Francis Carver ajunge să iasă din închisoare, are o reputaţie demnă de fiorosul Căpitan Kidd, asta cel puţin în cercurile navigatorilor maritimi. Niciun armator nu se mai încumetă să-i încredinţeze vreo navă, şi niciun echipaj nu mai acceptă să se îmbarce sub comanda lui.
— Şi de aceea îşi ia un nume fals.
— Exact, spuse Lauderback rezemându-se de spătar.
— Sunt curios să ştiu de ce şi-a luat un nume fals doar faţă
de dumneavoastră, spuse Gascoigne dezinvolt. Se pare că nu şi-a mai luat numele de Wells în nicio altă împrejurare, în afară de momentul când a cumpărat această corabie. Mie, bunăoară, mi s-a prezentat drept domnul Francis Carver.
Lauderback îl sfredeli cu privirea furios.
— Ai citit ziarele, spuse el. Nu mă pune să mă justific în faţa dumitale. Mi-am cerut scuze în public: nu o voi mai face din nou.
Gascoigne înclină capul.
— Ah, zise el. Carver şi-a luat numele fals de Francis Wells ca să poată exploata legătura dumitale mai veche cu doamna Wells.
— Aşa e, spuse Lauderback. Mi-a zis că e fratele lui Crosbie.
Mi-a zis că regla o răfuială în numele lui Crosbie, pe motiv că eu
îi necinstisem nevasta. A fost o tactică de intimidare, dar a funcţionat.
— Înţeleg, spuse Gascoigne, întrebându-se de ce Lauderback nu îi explicase acest lucru, la fel de logic, şi lui Thomas Balfour cu două luni în urmă.
— Uite ce e, spuse Lauderback. Discut cu dumneata cu cărţile pe faţă, domnule Gascoigne, şi îţi spun că legea este de partea mea. Ruptura dintre Carver şi tatăl lui este de notorietate publică. Individul a avut o mie de motive să invoce o identitate falsă. Păi, la nevoie, pot apela la mărturia tatălui său. Şi cum crezi că i-ar pica atunci lui Carver?
— Nu prea bine, îmi imaginez.
— Nu, strigă Lauderback. Nu prea bine deloc!
Pe Gascoigne îl agasase această atitudine.
— Păi, vă doresc mult noroc, domnule Lauderback, în procesul pe care vreţi să i-l intentaţi domnului Carver, spuse el.
— Scuteşte-mă de clişee, se răţoi Lauderback. Spune pe şleau ce ai de zis.
— Cum doriţi, spuse Gascoigne ridicând din umeri. Nu este nevoie să vă explic, fiindcă ştiţi şi dumneavoastră prea bine că
dovedirea unei motivaţii a faptelor nu constituie probă în justiţie.
