— Domn’ Shepard a cam fost pus cu botul pe labe în dimineaţa asta,aşa-i?

— Da.

— Tare mi-ar fi plăcut şi mie să văd asta, zise sergentul.

Exact atunci, uşa din spate a tribunalului se deschise şi în prag apăru uşierul.

— Drake! strigă el.

— Da, să trăiţi, spuse sergentul luând poziţie de drepţi.

— Judecătorul vrea ca Francis Carver să fie condus la Seaview, spuse uşierul. Ordin special. Îl duci cu careta sus pe deal şi pe urmă vii imediat înapoi.

Drake se repezi să deschidă uşile caretei.

— Doar pe Carver?

— Doar pe Carver, spuse uşierul. Ai grijă să fii înapoi la timp pentru verdict. Te duci direct la Seaview şi vii direct aici, s-a-nţeles?

— Da, să trăiţi.

— Hai, repejor – îl aduc acum.

Francis Carver a fost însoţit afară în curte, fiind urcat apoi în caretă. Avea mâinile prinse în cătuşe, la spate. În caretă, Drake a luat alte două cătuşe, pe care le avea prinse la centură, şi le-a folosit pentru a lega încheieturile mâinilor lui Carver, deja în cătuşe, de un belciug fixat pe peretele din spatele vizitiului.

— Ăsta nu se clinteşte de-aici, spuse el vesel, trăgând de belciug ca să demonstreze că avea dreptate. Sunt doi centimetri de fier gros între dumneata şi lume, domnule Carver. Huu! Dar ce-ai făcut de n-au avut încredere să te lase cu ceilalţi? Ultima oară când m-am uitat, erai unul dintre martori, ce naiba; iar acu, hopa, te-au şi băgat în fiare!

Carver nu spunea nimic.

— Un ceas, zise uşierul şi se întoarse în clădire.

Drake sări din caretă şi închise uşile.

— Hei, domnule Tauwhare, zise el în timp ce punea zăvorul.

Ce zici, dai o tură cu mine până sus pe deal şi înapoi? O să fii înapoi exact la ţanc pentru verdict.

Tauwhare stătea în cumpănă.

— Ce zici, vii? insistă sergentul. E o zi frumoasă pentru o plimbare cu trăsurica – mai ales că la vale o să prindem viteză!

Tauwhare era indecis. Se holba la zăvorul fixat pe uşa caretei.

— Cum e, mergi?

— Nu, spuse Tauwhare în cele din urmă.

— Treaba dumitale, zise Drake ridicând din umeri.

Se cocoţă pe capra vizitiului, luă hăţurile şi dădu ghes cailor; duba se urni din loc, hurducăindu-se pe drum.

*

— Domnule Emery Staines. Te-ai declarat vinovat de falsificarea raportului financiar al minei de aur Aurora, cu scopul de a eluda plata părţilor cuvenite domnului Francis Carver, în valoare de cincizeci la sută din profitul net anual, şi pentru a eluda plata unei prime cuvenite lui John Long Quee, la o valoare nedezvăluită. Te-ai declarat vinovat de sustragerea prin furt a unei mari cantităţi de aur brut, găsit de John Long Quee la mina Aurora, aur brut evaluat ulterior la suma de 4096 £. Ai recunoscut că ai furat acest aur de la Aurora şi că l-ai îngropat în Valea Arahura cu scopul de a-l ascunde. Te-ai declarat vinovat, de asemenea, de neglijarea îndatoririlor ce îţi reveneau, afirmând că ai fost în incapacitate de a-ţi îndeplini acele obligaţii, timp de

două luni, din cauza consumului excesiv de opiu, pe o perioadă

îndelungată de timp.

Judecătorul puse hârtiile deoparte şi îşi împreună mâinile.

— Domnule Staines, reluă el. Avocatul dumitale a reuşit foarte bine în această după-amiază să îl prezinte pe domnul Carver într-o lumină nefavorabilă. Cu toată această virtuozitate avocăţească, cert rămâne că provocarea de a încălca legea nu este o justificare de a încălca legea: părerea proastă pe care o ai despre domnul Carver nu îţi dă dreptul de a hotărî ceea ce acesta merită sau nu să i se întâmple.

Dumneata nu ai fost de faţă, nemijlocit, la agresarea domnişoarei Wetherell, la fel cum, se pare, nici vreo altă

persoană nu a fost de faţă atunci; prin urmare, nu poţi şti, fără

umbră de îndoială, dacă domnul Carver a fost, într-adevăr, agresorul, sau dacă, într-adevăr, agresiunea a avut loc. Desigur, pierderea oricărui copil este o tragedie, iar tragedia nu poate fi atenuată de circumstanţe; dar în judecarea delictului dumitale, domnule Staines, trebuie să lăsăm deoparte natura tragică a incidentului şi să îl vedem doar ca pe o provocare – o provocare indirectă, aş spune – pentru săvârşirea, cu sânge rece, a infracţiunilor de delapidare şi fraudă, ca mijloc de răzbunare. Da, ai avut motive de a nu-l putea suferi pe domnul Carver, de a-l detesta, chiar de a-l dispreţui; dar consider că enunţ un lucru foarte evident atunci când spun că ar fi trebuit să te adresezi cu nemulţumirile dumitale poliţiei din Hokitika, ceea ce ne-ar fi scutit pe toţi de multă bătaie de cap.

Este de lăudat faptul că te declari vinovat de învinuirile ce ţi s-au adus. Recunosc, de asemenea, că ai dat dovadă de politeţe şi modestie în răspunsurile dumitale din această dimineaţă.

Toate acestea sugerează o atitudine de căinţă şi, totodată, deferentă faţă de decizia legii. Acuzaţiile care ţi s-au adus demonstrează totuşi o nesocotire egoistă a obligaţiilor contractuale, un temperament depravat şi labil, precum şi o inadmisibilă neglijare a îndatoririlor, nu numai faţă de terenurile revendicate de dumneata în exploatare, ci şi faţă de semenii dumitale. Împins de părerea proastă pe care o aveai faţă de domnul Carver, oricât de justificată ar fi acea opinie, te-ai simţit îndreptăţit totuşi să iei legea în propriile-ţi mâini în mai multe ocazii şi în mai multe privinţe. Având în vedere toate aceste aspecte, socotesc că îţi va prinde foarte bine să laşi deoparte, pentru o vreme, aerele de filozof şi să înveţi să te pui şi în pielea altora.

Domnul Carver este acţionar la mina Aurora de nouă luni de zile. El şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de dumneata şi a fost răsplătit prost. Emery Staines, prin prezenta te condamn la nouă luni de închisoare cu muncă silnică.

Pe chipul lui Staines nu se putea citi nimic.

— Da, domnule, spuse el.

Judecătorul se întoarse apoi spre Anna.

— Domnişoară Anna Wetherell, spuse ei. Ai declarat că eşti nevinovată în toate capetele de acuzare care ţi s-au adus, iar noi, într-un tribunal civilizat, suntem fideli principiului că orice persoană este nevinovată până la proba contrarie. Sunt conştient de faptul că defăimările rostite de domnul Moody la adresa comandantului Shepard sunt doar nişte defăimări; totuşi, au fost consemnate de această instanţă şi s-ar putea să producă efecte în viitor, depinzând de investigaţiile ce vor fi făcute în privinţa comandantului Shepard şi a altora. Între timp, nu consider că

există suficiente probe pentru a dovedi vinovăţia dumitale. Eşti achitată de toate învinuirile. Vei fi eliberată din închisoare, decizia aplicându-se instantaneu. Sper că de-acum înainte vei continua pe calea dreaptă a sobrietăţii, a castităţii şi a celorlalte virtuţi demne de lumea civilizată; inutil să mai spun că nu doresc să te mai văd în acest tribunal vreodată, sub nicio învinuire, şi cu atât mai puţin o învinuire de ebrietate în public şi conduită

necorespunzătoare. Am fost destul de clar?

— Da, domnule.

— Bun, conchise el întorcându-se deja spre banca avocaţilor.

Şi acum, spuse el cu tărie, dar până să apuce să continue, din stradă se auziră ţipete, urmate de o trosnitură puternică şi de nechezaturile unor cai înspăimântaţi, apoi o bufnitură cumplită

în uşa sălii de judecată, ca şi cum cineva s-ar fi aruncat cu toată

greutatea corpului în panoul de lemn.

— Ce se întâmplă? întrebă judecătorul încruntându-se.