Moody sărise în picioare: auzise ţipete de-afară şi un huruit groaznic.

— Careva să deschidă uşa! Vedeţi ce se întâmplă, spuse judecătorul.

Uşa se trânti de perete.

— Sergent Drake! exclamă judecătorul. Ce e?

— Carver! ţipă sergentul, cu ochii bulbucaţi de spaimă.

— Ce-i cu el?

— A murit.

— Poftim?

— Undeva pe traseu, până la Seaview, cineva a deschis pesemne uşile caretei, iar eu n-am observat. Mânam caii. Când am deschis uşile să-l dau jos, l-am găsit mort, acolo, în caretă!

Moody se răsuci valvârtej, aşteptându-se s-o vadă pe doamna Carver leşinată pe jos; dar nu se întâmplase aşa. Doamna Carver se uita la Drake, lividă la faţă. Rapid, Moody se uită la feţele celor din jurul ei. Toţi martorii fuseseră conduşi în arest pe timpul întreruperii şedinţei, inclusiv cei care depuseseră mărturie dimineaţă: niciunul dintre ei nu părăsise tribunalul. Shepard era acolo... şi Lauderback... şi Frost... şi Löwenthal, şi Clinch, şi Mannering, şi Quee, şi Nilssen, şi Pritchard, şi Balfour, şi Gascoigne, şi Devlin. Cine lipsea?

— E-aici, afară! ţipă Drake arătând cu braţul spre uşă.

Cadavrul, am venit imediat înapoi, n-am putut... nu era...

Judecătorul ridică vocea deasupra vuietului general.

— Şi-a pus capăt zilelor?

— Nu, deloc, ţipă Drake înecându-se într-un hohot de plâns.

Deloc!

Mulţimea începu să se îngrămădească prin uşă, pe lângă el.

— Sergent Drake, strigă judecătorul. Cum Dumnezeului a murit Francis Carver?

Drake fusese înghiţit de gloată; vocea lui se auzi deasupra celorlalţi:

— I-a spart cineva capul!

Judecătorul se făcuse stacojiu la faţă.

— Cine? întrebă el. Cine i-a spart capul?

— Eu nu ştiu să vă spun!

Din stradă se auzi un ţipăt cumplit, apoi strigăte din toate părţile; sala tribunalului se goli. Doamna Carver, privind cum ultimii oameni din sală se îmbulzeau afară pe uşă, ridică mâinile, acoperindu-şi gura cu palmele.

COMBUSTIE

În care doamna Wells capătă o impresie falsă, iar FrancisCarver transmite veşti importante.

În timp ce Anna Wetherell se întreţinea cu „domnul Crosbie”

la Casa marilor delicii, pe strada Cumberland, Lydia Wells se întreţinea şi ea cu alte persoane. Obiceiul ei era ca, după-amiaza, să se ducă la Hotelul Hawthorn de pe strada George, unde se instala cu almanahurile şi hărţile ei astrale într-un colţ din restaurant, oferindu-se să le ghicească destinul diverşilor căutători de aur şi călători proaspăt sosiţi în oraş. Singurul ei client în acea după-amiază fusese un tinerel cu păr auriu şi o şapcă de fetru, care, aflase ea, sosise şi el tot cu vaporul Fortunate Wind. Era un personaj volubil şi părea foarte încântat şi fascinat de talentul divinatoriu al doamnei Wells; o măgulea entuziasmul lui, determinând-o să fie generoasă în prezicerile ei.

După ce i-a întocmit harta natală, stabilindu-i coordonatele trecutului şi ale prezentului, i-a prezis viitorul. De-acum, se apropia deja de ora patru.

Ridicând privirea, doamna Wells îl văzu pe Francis Carver venind spre ea prin restaurant.

— Edward, îi spuse ea tânărului cu păr auriu. Vrei să fii tu aşa de drăguţ şi să-l rogi pe chelner să-mi pună la pachet o plăcintă cu carne? Spune-i s-o treacă în contul meu. Vreau s-o iau acasă pentru cină.

Tânărul dădu curs rugăminţii ei.

— Tocmai am primit o veste bună, zise Carver când băiatul se îndepărtase deja.

— Ce anume?

— Vine Lauderback.

— A, zise Lydia Wells.

— O fi văzut, în sfârşite, recipisa de transport de la Danforth.

Am aflat de la Billy Bruce că Lauderback şi-a cumpărat bilet de drum pentru Active cu plecare din portul Akaroa. Soseşte pe doisprezece mai şi trimite un mesaj, cerând ca barcul Godspeed să nu plece până la acea dată.

— Au mai rămas trei săptămâni.

— L-am prins, Greenway. Ca pe un peşte în năvod, l-am prins.

— Săracul domn Lauderback, spuse doamna Wells pe un ton stins.

— N-ar strica să treci pe la clubul naval săptămâna asta şi să

le faci o ofertă băieţilor. Pe gratis, o noapte de barbut, sau poţi dubla câştigul la ruletă, ori o fată la fiecare învârtire a roţii.

Orice, numai să-l tentezi pe Raxworthy să plece de pe corabie în noaptea aceea, ca să pot avea ocazia să-l prind pe Lauderback de unul singur.

— O să mă duc la club mâine dimineaţă, spuse doamna Wells, apucându-se să-şi strângă cărţile şi hărţile. Săracul domn Lauderback, spuse ea din nou.

— Şi-a făcut-o cu mâna lui, zise Carver urmărind-o atent.

— Da, aşa e; dar tu şi eu l-am împins de la spate.

— Nu trebuie să-ţi fie milă de un laş. Cu atât mai puţin de un laş care e plin de bani.

— Îl compătimesc.

— De ce? Din cauza bastardului? Mie mi-ar fi milă mai degrabă de bastard. Lauderback a avut noroc de la început până