Dacă zvonul pe care l-ai auzit dumneata se confirmă, voi întocmi un contract; dacă nu, atunci din păcate nu pot să te ajut.
— Eşti foarte amabil, spuse Anna.
— Nu contează, spuse aspru Fellowes. Unde aş putea să te găsesc peste, să zicem, trei ceasuri?
Anna stătea în cumpănă. Nu se putea întoarce la Norocul Drumeţului în acea după-amiază. Nu avea niciun ban la ea, dar poate găsea vreo veche cunoştinţă care să-i ofere ceva de băut la unul dintre localurile de pe strada Revell.
— Voi veni eu înapoi, spuse ea. Voi veni eu înapoi aici.
— Cum doreşti, spuse Fellowes. Hai să ne luăm o rezervă de timp şi să stabilim ora cinci.
— Ora cinci, spuse Anna.
Întinse mâna să recupereze documentul pârlit pe margini, dar Fellowes îşi desfăcea deja portofelul, ca să pună hârtia înăuntru.
— Deocamdată, asta rămâne la mine, spuse el.
LUNA ÎN CREŞTERE, ÎN BERBEC
În care Te Rau Tauwhare face o descoperire uimitoare.
Te Rau Tauwhare se simţea foarte mulţumit în timp ce sărea din piatră în piatră prin vadurile râului Arahura, coborând în josul văii, spre plajă. În ultima lună, însoţise un grup de topometri prin Valea Amăgirii, aşa că portmoneul lui era plin de bani; mai mult chiar, în acea dimineaţă găsise o bucată
splendidă de kahurangi pounamu 34 , atât de masivă, încât tolba îi sălta pe spate la fiecare pas.
Departe, la Mawhera, era vremea recoltării cartofilor dulci: Tauwhare ştia asta, estimând după cum se vedea Whanui 35 pe cer, înspre nord; steaua se profila jos la orizont, răsărind târziu după miezul nopţii şi apunând înainte de revărsatul zorilor.
Tribul lui numea această lună Pou-tu-te-rangi, adică „stâlpul care a ridicat cerul”, căci în timpul nopţii Te Ikaroa 36 forma un arc lăptos, care se întindea de la nord la sud peste bolta neagră a cerului. Apărea între Whanui, în nord, şi Autahi 37 , în sud, şi trecea prin uriaşul giuvaer roşu care era Rehua 38 , exact la zenit: timp de câteva momente, în fiecare noapte, cerul devenea o busolă perfectă, cu acul ca o fâşie din pulberi de stele. Când răsărea Whanui, recoltele erau scoase din pământ; după aceea, urma Paenga-wha-wha 39 , când cartofii erau puşi în grămezi la marginea câmpurilor, ca să fie sortaţi şi număraţi, apoi erau duşi în beciuri şi în magazii, unde erau depozitaţi pentru lunile de iarnă. După Paenga-wha-wha, anul lua sfârşit sau, cum se exprima tohunga 40 , „ajungea la moarte”.
Ocoli un meandru al râului, ieşind din albia cu apă mică, şi urcă pe malul înalt. Coliba lui Crosbie Wells părea tot mai părăsită, cu fiecare zi ce trecea. Ruginită complet, tabla de pe acoperiş se făcuse portocalie, ca o flacără vie, iar tencuiala, din albă, se înverzise de tot; grădiniţa pe care Wells o plantase era 34 „Jad preţios” (lb. maori).
35 Vega, cea mai strălucitoare stea din constelaţia Lira.
36 Calea-Lactee.
37 Canopus, cea mai luminoasă stea din constelaţia Carena.
38 Antares, stea supragigantică din constelaţia Scorpionului.
39 „Aprilie” (lb. maori).
40 „Preotul” (lb. maori).
năpădită de buruieni. Tauwhare venea pe potecă, observând cu tristeţe toate aceste semne de dărăpănare, când, dintr-odată, încremeni.
Era cineva în casă.
Tiptil, Tauwhare continuă să se apropie, trăgând cu ochiul prin uşa deschisă în întunecimea dinăuntru. Un om era ghemuit pe podea, mort sau dormind. Zăcea pe o rână, cu genunchii adunaţi la piept şi cu faţa spre peretele din spate al încăperii.
Tauwhare veni şi mai aproape. Văzu că bărbatul era îmbrăcat cu un sacou şi pantaloni de stofă, nu cu nădragi de moleschin ca minerii; continuând să îl studieze, Tauwhare observă că ţesătura hainei, peste coaste, se mişca imperceptibil, ridicându-se şi coborând cu fiecare răsuflare. Dormea, prin urmare.
Tauwhare păşi peste prag, având grijă ca umbra lui să nu cadă peste trupul omului, fiindcă nu voia să-l trezească.
Mişcându-se încetişor, trecu pe lângă peretele din spate, ca să se uite la chipul celui care dormea pe jos. Era un bărbat foarte tânăr. Avea părul împâslit şi înnegrit de ţărână şi grăsime, iar prin contrast, pielea feţei părea aproape albă. Chipul lui, cu trăsături altminteri frumoase, era răvăşit de lipsuri şi suferinţă.
Pleoapele aveau pete vineţii, cu cearcăne adânci şi negricioase deasupra pomeţilor. Respira sacadat şi inegal. Tauwhare aruncă
o privire peste trupul tânărului. Hainele îi erau ponosite, aproape nişte zdrenţe, şi, din câte se vedea, le purta de multe săptămâni, fiindcă erau îmbâcsite de noroi şi praf de toate felurile. Haina fusese cândva elegantă totuşi – asta era evident –, iar cravata, ţeapănă din cauza murdăriei uscate, avea şi ea o croială
modernă.
— Domnul Staines? şopti Tauwhare.
Tânărul deschise ochii.
— Salut, spuse el. Salut.
— Domnul Staines?
— Da, eu sunt, zise tânărul vorbind cu un glas ascuţit şi foarte vesel. Scuză-mă, scuză-mă, spuse el ridicându-şi capul, Mă aflu pe teritoriul maori?
— Nu, zise Tauwhare. De cât timp eşti aici?
— Nu e teritoriu maori?
— Nu.
— Am nevoie să ajung pe teritoriul maori, spuse băiatul ridicându-se anevoios în capul oaselor, dar ţinând braţul stâng peste piept, într-o poziţie ciudată.
