guler.
— Nu ai voie să stai aici, spuse tânărul încruntându-se. Este proprietate privată. Îi aparţine domnului Chesney. Nu poţi să te instalezi aşa, unde ai tu chef.
O altă voce, din depozit:
— Cu cine vorbeşti acolo, Ed?
— E un orezar, stă pe jos aici. Lângă closet.
— Un ce?
— Un chinez.
— Foloseşte latrina?
— Nu, strigă tânărul. Stă pe jos, alături.
— Păi, spune-i să se care.
— Hai, valea, întinde-o de-aici, zise tânărul împingându-l pe Ah Sook cu bombeul ghetei, dar nu brutal. Valea, întinde-o. Nu-i voie să stai aici.
Vocea din depozit strigă din nou:
— Ed, ce ziceai că face omul ăla acolo?
— Nimic, răspunse tânărul. Stă pe jos. Şi are un pistol.
— Un ce?
— Are un pistol, ziceam.
— Şi ce face cu el?
— Nimic. Nu e periculos, din câte îmi dau eu seama.
Urmă o pauză, apoi bărbatul din depozit Întrebă:
— A plecat?
— Valea, întinde-o, îi spuse Ed din nou lui Ah Sook, mişcând din mână. Cară-te.
Urnindu-se în cele din urmă, Ah Sook se strecură afară de sub tabla ondulată şi o luă din loc repede, simţind privirea nedumerită a tânărului pironindu-l din urmă. Trecu pe sub o frânghie cu rufe şi intră în grajdurile mirosind a ovăz amplasate în dosul Hotelului Imperial, ţinându-şi capul în jos şi pistolul lipit strâns de piept. Peste nechezăturile şi tropăiturile cailor, îi auzea pe cei doi tipi vorbind în continuare despre el. Ştia că, în scurt timp, urmărirea avea să înceapă; trebuia neapărat să se ascundă, cât mai grabnic, înainte să se dea alarma. Ah Sook se duse în fugă până în capătul boxelor pentru cai, de unde trase cu ochiul afară, peste poarta scundă. Privind în lungul şirului de curţi, văzu bucătăriile cu streşini din lemn ieşite în afară, intrările pentru servitori, latrinele, gropile de gunoi. Unde era mai sigur să se ascundă? Ochii i se opriră asupra micului ciorchine de clădiri care formau Tabăra Poliţiei, şi, printre ele, casa de lemn în care locuia George Shepard. Inima îi zvâcni în piept. „Păi, de ce nu?” se gândi el, dintr-odată îndrăzneţ. „Este ultimul loc din Hokitika în care s-ar gândi cineva să mă caute.”
Traversă potecuţa dintre grajduri, sări gardul de la Tabăra Poliţei şi păşi hotărât spre casa lui George Shepard, unde bătu iute la uşa bucătăriei. În timp ce aştepta să-i deschidă cineva, se uită pe furiş în jur, însă pe uliţă era pustiu, iar în curţile alăturate nu se vedea nici ţipenie de om. În afară de eventualitatea că cineva îl urmărea din interiorul vreunui hotel –
ceea ce era foarte posibil, mai ales că geamurile jivrate mascau perfect ce se petrecea înăuntru –, putea fi sigur că nu avea cum să-l vadă nimeni cum stătea acum în umbra streşinii casei lui George Shepard, cu pistolul în mână.
— Cine e? se auzi o voce de femeie de dincolo de uşă. Cine-i acolo?
— Pentru Margaret, spuse Sook Yongsheng, apropiindu-se cu gura de lemnul uşii.
— Cine?
— Pentru Margaret Shepard.
— Dar cine e? Cine o caută?
I se părea că şi ea stătea cu gura foarte aproape de lemn, pe cealaltă parte a uşii.
— Sook Yongsheng, zise el, apoi, în tăcerea grea care urmase adăugă: Te rog.
Uşa se deschise şi, într-adevăr, ea era.
— Margaret, rosti Ah Sook cu multă căldură. Şi făcu o plecăciune.
Abia când se ridică la loc, îşi permise să se uite la ea. La fel ca Lydia Wells, şi ea părea practic neschimbată de când o văzuse ultima oară, la Tribunalul din Sydney, unde se prezentase în faţa instanţei de judecată, rostind mărturia – acea mărturie falsă! –
care îi salvase lui viaţa. Avea acum o şuviţă de păr argintiu pe creştet, iar firele de păr i se subţiaseră mult, formând un fel de nimb în jurul capului ei, acolo unde scăpaseră de sub rezil. În afară de acest mic semn de îmbătrânire, trăsăturile ei rămăseseră
aproape la fel: aceiaşi ochi umezi şi speriaţi; aceiaşi dinţi laţi ca de capră; acelaşi nas turtit; aceleaşi buze estompate; acelaşi aer şocat şi veşnic temător. Cât de repede se redeşteaptă amintirile în faţa unui chip familiar! Pe neaşteptate, Ah Sook revăzu ca aievea imaginile din trecut: Margaret stând pe banca martorilor, cu mâinile înmănuşate aşezate frumos în poală, clipind senină spre procuror, tuşind de două ori într-o batistă fină, vârând-o apoi în manşeta de la rochie, împreunând la loc mâinile în poală.
Spunând o minciună ca să-i salveze lui viaţa.
Margaret se holba la el.
— Ce Dumnezeu... exclamă ea şi scoase un râset ca un sughiţ. Domnule Sook... ce... ce Dumnezeu? Există un mandat de arestare pe numele tău, nu ştiai? George a scos un mandat de arestare!
— Pot să intru? zise Ah Sook.
