— Ai vrea să-mi spui unde l-aş putea găsi?
— Pe şantierul de construcţie, domnule, rosti ea mai mult în şoaptă.
— Sus, la Seaview, da?
— Da, domnule.
Ah Sook apucă pistolul Kerr Patent cu amândouă mâinile.
Nimic n-ar fi mai uşor decât să se strecoare de sub pat afară, să
se ridice în picioare şi să apese ţeava revolverului în perete.
Glonţul ar trece prin pereţii de stambă, sfâşiindu-i fără nicio dificultate. Dar cum să fie el sigur că nu o rănea din greşeală pe doamna Shepard? Se uită la peticul de întunecime, încercând să
vadă unde se termina umbra lui Carver şi unde începea umbra doamnei Shepard.
— S-a dat alarma, zicea Carver. Shepard a scos un mandat de arestare. Vechiul nostru prieten Sook e în oraş. Înarmat şi în libertate.
Nevasta temnicerului nu spuse nimic. În dormitor, Ah Sook începu să se extragă de sub pat.
— Mie vrea să-mi vină de hac, spuse Carver.
Niciun răspuns; poate că Margaret mişca doar din cap.
— În fine, soţul dumitale mi-a făcut un mare bine dând alarma în oraş, continuă Carver. Transmite-i mulţumirile mele.
— Bine.
Carver nu se încumeta să plece.
— Se zvoneşte că e în Hokitika de la sfârşitul anului trecut, spuse el. Prietenul nostru comun. Pesemne că dumneata l-ai văzut.
— Nu, şopti ea.
— Nu l-ai văzut niciodată? Sau nici n-ai ştiut că e aici?
— Nici n-am ştiut că e aici, spuse ea. Până... până
azi-dimineaţă.
În dormitor, ţinând pistolul aţintit spre umbra de pe pânză, Ah Sook se săltă în genunchi, apoi în picioare. începu să se apropie de perete. Dacă ţinea pistolul pieziş, dacă trăgea oblic, şi nu drept în faţă...
— Mda, oricum, George ştia, spunea Carver. Ştia de o bucată
de timp. Îl pândea să se-arate la faţă. Nu ţi-a spus?
— Nu, zise doamna George.
Altă pauză.
— Probabil că nici nu te mai miră, zise Carver.
Ah Sook ajunsese la tocul de lemn al uşii de la dormitor. Se afla la vreo doi metri, poate, de dreptunghiul de lumină care era uşa deschisă de la intrare. Stratul dublu de stambă era tot ceea ce îl mai despărţea de Francis Carver. Era Carver înarmat oare?
Nu avea cum să-şi dea seama decât deschizând uşa şi înfruntându-l faţă în faţă, dar dacă proceda aşa, putea irosi nişte secunde preţioase, pierzând totodată avantajul de a-l lua prin surprindere. Şi totuşi, nu se încumeta să tragă de teamă să nu o rănească pe doamna Shepard. Se uita lung la umbrele de pe pânză, încercând să-şi dea seama unde exact stătea femeia. Uşa se deschidea spre stânga sau spre dreapta?
Umbra de pe pânză se înnegri mai mult.
— Ai plătit toată viaţa pentru asta, zise Carver. Nu-i aşa?
Tăcere.
— Şi niciodată nu-i de-ajuns.
Tăcere.
— Nu are nevoie de pocăinţa dumitale, spuse Carver.
Ascultă-mă ce-ţi spun, doamnă Shepard. Pocăinţa dumitale nu-i este de folos. El are nevoie să-şi ia revanşa. George Shepard vrea să se răzbune.
Doamna Shepard vorbi în cele din urmă.
— George detestă ideea de răzbunare, spuse ea. I se pare ceva animalic. Spune că răzbunarea este un gest de ură, nu de dreptate.
— E corect, spuse Carver. Însă orice om are ură pe ceva.
Peticul de întunecime din cadrul uşii se estompă şi dispăru, iar Ah Sook auzi paşii lui Carver îndepărtându-se. Uşa casei se închise şi se auzi un zornăit când doamna Shepard trase zăvorul şi puse lanţul. Paşi mai uşori se auzeau apropiindu-se de uşa dormitorului. Când intră în cameră, doamna Shepard se uită
