Doamna Wells angajase un scripcar şi comandase, la prăvălie, lămâi, gin, rom şi câteva sute de metri de sfoară, pe care intenţiona să o taie în bucăţi potrivite ca mărime, pe care să le împletească, formând coroniţe decorative pentru fiecare masă.

— O să fac eu prima coroniţă, ca model, îi spuse ea Annei, iar tu poţi să le faci pe celelalte după-amiază: te învăţ, pas cu pas, cum să procedezi şi cum să ascunzi frumos capetele împletiturii, ca să nu se vadă.

— Prăpădiţi aiurea bunătate de funie, bombăni Wells.

Doamna Wells îşi văzu de treabă, ca şi cum nu l-ar fi auzit.

— Coroniţele arată foarte atractiv; oricum, la o serată

tematică niciodată ornamentele nu sunt de ajuns. Dacă ne mai rămâne nişte sfoară, putem s-o prindem sus, în spatele barului, spuse ea.

Erau împreună la micul dejun, ceea ce nu se prea întâmpla, deoarece Wells se trezea arareori înainte de amiază, iar doamna Wells pleca de obicei de acasă până ca Anna să se scoale.

Doamna Wells părea agitată; poate avea emoţii pentru reuşita petrecerii din acea seară.

— Vor arăta splendid, spuse Anna.

— Ce-o să mai inventezi după aceea? pufni Wells, care era morocănos. O petrecere pentru băieşi – cu un şaitroc pe fiecare masă şi un jgheab amenajat de la bar? „În onoarea omului de rând”, aşa ai putea fixa deviza. „O petrecere pentru omul mediocru. Gentlemenii fără niciun fel de relaţii.” Poftim, e o temă.

— Mai vrei pâine prăjită, Anna?

— Nu, mulţumesc, doamnă.

— Unul dintre oaspeţii de diseară este plin de decoraţii, continuă doamna Wells, schimbând subiectul Ce ziceţi de asta?

Cred că e prima oară când voi fi gazda unui erou naval. Va trebui să-l rugăm să ne povestească şi nouă, nu-i aşa, Anna?

— Da, zise Anna.

— Căpitanul Raxworthy, despre el este vorba. Are Crucea Victoria; sper să o poarte diseară. Dă-mi untul, te rog.

Wells îi dădu untul. După o clipă, spuse:

— Ai Witness- ul de azi?

— Da, l-am citit deja, nu era nimic interesant, spuse doamna Wells. Vinerea, ziarele nu prea au ştiri.

— Unde e? spuse Wells. Ziarul.

— Oh... l-am ars, zise doamna Wells.

Wells se holbă la ea.

— E abia dimineaţă, spuse el.

— Ştiu foarte bine că e abia dimineaţă, Crosbie! zise ea chicotind. L-am folosit ca să-mi aprind focul în dormitor, asta e tot.

— E doar ora nouă, se lamentă Wells. Unde s-a mai pomenit să pui pe foc ziarul din ziua respectivă la ora nouă dimineaţa!

Mai ales că eu nu l-am citit încă. O să mă duc să cumpăr altul.

— Nu arunca şase penny degeaba, spuse doamna Wells. Nu erau decât bârfe în numărul de azi. Nimic interesant, ţi-am mai zis.

Aruncă o privire spre ceasornicul de pe poliţa căminului – era a doua oară când făcea asta, într-un interval de câteva minute, remarcă Anna.

— Mie îmi plac bârfele, spuse Wells. Oricum, ştii prea bine că

vreau să investesc în ceva. Cum să fiu la curent cu preţurile de pe piaţă, dacă nu am ziarul?

— În fine, asta e, aşa a fost să fie. Nu păţeşti nimic dacă mai aştepţi până mâine. Anna, mai vrei pâine prăjită?

Anna se încruntă uşor: doamna Wells o mai întrebase o dată

acest lucru.

— Nu, doamnă, mulţumesc.

— Bun, zise doamna Wells, care bătea din picior fără să-şi dea seama. Ce bine o să ne distrăm noi diseară! Îmi place când se fac pregătiri pentru o petrecere. Iar bărbaţii din marină sunt oameni atât de veseli. Şi excelenţi povestitori. Niciodată nu te plictiseşti în compania lor.

Wells se îmbufnase.

— Ştii foarte bine că eu, dimineaţa, citesc ziarul. Fac asta în fiecare zi.

— N-ai decât să răsfoieşti numărul din Leader, spuse doamna Wells. Sau Lyttelton Times de săptămâna trecută; sunt pe secreterul meu.

— De ce nu le-ai ars pe-astea, atunci?

— Oh, nu ştiu, Crosbie, zău aşa! se răsti doamna Wells. Sunt sigură că nu păţeşti nimic dacă îţi ocupi timpul altfel. Citeşte o broşură despre colonişti. Am un maldăr în biroul de la parter.

Wells bău toată cafeaua şi puse ceaşca, zdrăngănind, pe farfurioară.

— Am nevoie de cheia de la seif, anunţă el.

Annei i se păru că doamna Wells se încordase un pic. Nu se uita la soţul ei, concentrându-se la untul pe care îl întindea pe pâine; după câteva clipe, spuse:

— Dar de ce?

— Cum adică, „dar de ce?” Vreau să mă uit la aurul meu.

— Convenisem împreună să aşteptăm un moment propice de a-l vinde, zise doamna Wells.

— Nu vând nimic. Vreau doar să mă lămuresc care e situaţia mea financiară, atâta tot. Să mă uit prin documentele mele.

— Numai „documente” nu le-aş putea numi, zise doamna Wells hlizindu-se fals.

— Dar cum atunci?

— Oh, nu ştiu, dar sună aşa de pompos, „documente”.