cacofonie de tuse şi horcăieli la fiecare nouă rafală. Puţea acolo a murdărie şi a molime. Nu găseai apă proaspătă şi nici aşternuturi curate în singura încăpere pentru bolnavi. Pacienţii erau nevoiţi să doarmă înghesuiţi unii în alţii, ba chiar, uneori, câte doi în pat.
— Jumate-jumate, spunea băiatul. Mie mi se pare cinstit aşa.
Jumătate pentru tine, jumătate pentru mine. Ce zici de asta? Să
fim parteneri.
Tauwhare calcula distanţa în gând. Putea să meargă în pas alert până la Hokitika, să-l anunţe pe doctorul Gillies, să
închirieze o căruţă sau vreo şaretă, eventual, ca apoi să ajungă
înapoi, cel mai devreme, în trei ceasuri. Dar oare trei ceasuri ar fi suficient de rapid? Putea tânărul să supravieţuiască până
atunci? Sora lui Tauwhare murise de fierbinţeală, iar în ultimele zile dinainte să se prăpădească fusese în starea în care era şi Staines acum: cu ochii sticloşi de febră, energică şi moleşită
deopotrivă, vorbind fără sens şi delirând. Dacă pleca, exista riscul ca băiatul să moară între timp. Dar şi dacă rămânea, ce-ar fi putut să facă? Hotărându-se brusc, înclină capul, ca să
rostească o karakia pentru însănătoşirea băiatului.
— Tutakina i te iwi, şoptea el , tutakina i te toto. Tutakina i te iko. Tutakina i te uaua. Tutakina kia u. Tutakina kia mau. Tenei te rangi ka tutaki. Tenei te rangi ka ruruku. Tenei te papa ka wheuka. E rangi e, awhitia. E papa e, awhitia. Nau ka awhi, ka awhi.
La sfârşit, ridică fruntea.
— Ce-a fost asta, o poezie? spuse Staines cu privirea fixă. Ce înseamnă în engleză?
— M-am rugat ca rana ta să se vindece, spuse Tauwhare.
Acum, mă duc să-ţi aduc doctoriile.
Îşi luă tolba, scoase dinăuntru o sticlă şi o aşeză în mâinile băiatului.
— E drogul aici? spuse tânărul înfiorându-se uşor. Nu m-am atins niciodată de aşa ceva, dar simt cum mă ispiteşte... ca un ghimpe în fiecare deget şi ca un cerc strâns în jurul inimii.
Mereu... mereu, dându-ţi ghes, dându-ţi ghes. Îmi dai şi mie un fum, da, aşa cred, tu eşti băiat de treabă şi o să-mi dai şi mie.
Tauwhare se dezbrăcă de scurta lui de postav, ca să-l acopere cu ea peste picioare.
— Doar până când o să găsesc copacul acesta pe pământ maori, continuă băiatul. Pe urmă, poţi să-ţi iei câte uncii pofteşti.
Eu vreau doar marfă bună. Te duci la spiţer? Am cont deschis la
Pritchard. Pritchard e om cumsecade. Cere-i lui. N-am fumat niciodată o pipă cu opiu.
— Aici e apă, spuse Tauwhare arătând spre sticlă. Bea-o.
— Cât de nemaipomenit de bun eşti, spuse băiatul închizând ochii din nou.
— Tu stai aici, zise ferm Tauwhare şi se ridică în picioare. Eu mă duc la Hokitika să anunţ unde eşti. Vin înapoi foarte repede.
— Doar un pic de răşină bună, spuse Staines, în timp ce Tauwhare ieşea din colibă. Şi când vii tu înapoi, continuă el tot cu ochii închişi, o să mergem amândoi să vedem pe unde-o fi aurul ăla. Sau, mai bine, începem cu pipa – da. Facem totul cum trebuie. Pofta asta nepotolită e ca dragostea neîmpărtăşită! Dar oare este dragoste, dacă e neîmpărtăşită? Doamne, Dumnezeule.
Leacuri, spuse el. Şi când te gândeşti că e un maori!
MARTE ÎN VĂRSĂTOR
În care Sook Yongsheng face o vizită unei foarte vechicunoştinţe, iar Francis Carver dă nişte sfaturi.
Sook Yongsheng, după ce făcuse achiziţia de cinci lire de la Brunton, Solomon & Barnes în acea dimineaţă, căutase imediat un loc unde să se poată ascunde. Prăvăliaşul care încărcase pistolul fusese foarte suspicios în privinţa intenţiilor lui, deşi acceptase, fără să crâcnească, biletul de bancă pe care i-l dăduse Ah Sook. Îl condusese pe chinez până la uşa prăvăliei, de unde continuase să-l petreacă din ochi, iar Ah Sook de două ori privise peste umăr în spate şi îl văzuse stând tot acolo, cu mâinile încrucişate la piept şi cu o expresie ursuză pe chip. Unde se mai pomenise ca un chinez să cumpere un revolver cu bani gheaţă, cu banul jos cum s-ar spune, refuzând să plătească mai mult de cinci lire şi cerând ca revolverul să fie încărcat cu muniţie chiar în prăvălie? Asemenea suspiciuni nu sunt făcute pentru a fi trecute sub tăcere. Ah Sook ştia prea bine că, până ajungea el la intersecţia străzii Weld cu strada Tancred, morişca zvonurilor va fi început să se învârtească rapid de tot. Trebuia să-şi găsească o ascunzătoare până la apusul soarelui, când putea să se aventureze, profitând de întuneric, până la odăiţa dosnică de la parterul Hotelului Coroana.
Nu exista nicio persoană în Hokitika în care Ah Sook să aibă
suficientă încredere încât să poată cere ajutor. În niciun caz, Anna, mai ales acum. Nici Mannering. Nici Pritchard. Nu se cunoştea direct cu niciunul dintre ceilalţi bărbaţi care participaseră la întrunirea de la Coroana, cu excepţia lui Ah Quee, care, desigur, era probabil în Kaniere, săpând după aur. Pe moment, se gândi dacă să-şi ia o cameră la unul dintre hotelurile mai rău famate din partea de est a oraşului, poate chiar achitând pe o săptămână în avans, ca să nu dea de bănuit în privinţa motivelor lui; dar nici acolo măcar nu putea avea garanţia anonimităţii: nu putea garanta că proprietarii nu vor cleveti pe seama unui client ca el. Mai bine să nu se bizuie pe discreţia altora, se gândi el. Decise, aşadar, să se ascundă cu pistolul pe uliţa dosnică dintre strada Revell şi Tancred; era un drum cu hârtoape, între curţile din spate ale depozitelor şi ale hotelurilor de pe strada Revell, care erau cu faţa spre vest, şi curţile din
spate ale caselor de pe strada Tancred, care erau cu faţa spre est.
Acolo erau multe locuri unde se putea ascunde, în plus, uliţa era plasată relativ central şi astfel oferea puncte de intrare şi ieşire din toate părţile. Dar lucrul cel mai important era faptul că nu trecea aproape nimeni pe acolo, în afară de cei câţiva negustori şi poştaşi locali, care aveau treabă la hoteluri.
În curtea din dosul unui magazin de vinuri şi spirtoase, Ah Sook îşi găsi o ascunzătoare. O bucată de tablă ondulată fusese rezemată de latrină, formând un fel de şopron deschis la ambele capete. O tufă de in ridica un paravan natural în dreptul uliţei, iar latrina din lemn îl ferea de privirile curioşilor din spatele depozitului magazinului. Ah Sook intră de-a buşilea în spaţiul acela triunghiular şi se aşeză, cu picioarele încrucişate sub corp.
Şedea tot în această poziţie şi peste trei ceasuri, când domnul Everard a venit alergând pe strada Revell, strigând, să-l audă toţi crainicii, că George Shepard obţinuse un mandat de arestare pe numele unui chinez.
Auzind cuvintele domnului Everard, Ah Sook se înfioră de emoţie. Acum, putea fi sigur că Francis Carver fusese prevenit.
Dar Ah Sook avea un avantaj pe care Carver nu-l putea bănui: mulţumită informaţiei confidenţiale pe care i-o dăduse Walter Moody, el ştia exact unde să-l găsească pe Carver şi când. Cu mandat de arestare sau fără, important era că George Shepard nu îl prinsese încă! Ah Sook ascultă până când anunţul strigat în gura mare pe strada Revell începu să se audă din ce în ce mai slab, apoi, zâmbind în colţul gurii, închise ochii.
— Ce faci acolo?
Ah Sook tresări speriat. Stând în picioare lângă el, cu mâna pe uşa closetului de lemn, era un tânăr jegos, de vreo douăzeci şi cinci de ani, îmbrăcat cu un surtuc de postav şi o cămaşă fără
