— N-am nici cea mai mică idee. A fost şi mai devreme aici, când tu erai la bancă. Voia să discute cu un avocat despre o chestiune personală.
— Şi mie de ce nu mi-ai spus?
— Fiindcă nu era nimic extraordinar, ce naiba. Bună ziua, uite-l pe domnul Shepard.
George Shepard traversa sala spre ei.
— Domnule Gascoigne, domnule Burke, zise el. Bună ziua.
— Bună ziua.
— Am venit să iau un mandat de arestare pe numele unui chinez.
— Vi l-am pregătit, domnule.
Burke plecă să aducă mandatul. Shepard rămase să aştepte, abia înfrânându-şi nervozitatea, cu mâinile în şold, mişcând nerăbdător din degete. Gascoigne se holba la uşa biroului lui Fellowes. Dintr-odată, dinăuntru se auzi o bufnitură surdă, ca atunci când cineva se prăvăleşte pe scări în jos, iar în clipa următoare, Fellowes strigă:
— Daţi-ne o mână de ajutor – daţi-ne o mână de ajutor aici!
Gascoigne traversă sala şi deschise uşa. Anna Wetherell zăcea leşinată, cu ochii închişi, cu gura întredeschisă; Fellowes era în genunchi lângă ea, scuturând-o de braţ.
— Şi-a pierdut cunoştinţa, spuse Fellowes. A căzut aşa, pur şi simplu. Cu faţa în jos, direct peste masă! Eu nu i-am făcut nimic! zise el implorator, întorcându-se spre Gascoigne. Nu m-am atins de ea!
Temnicerul apăruse şi el în uşă.
— Ce se întâmplă aici?
Gascoigne îngenunche şi se aplecă spre Anna.
— Respiră, spuse el. Haide s-o ridicăm.
O săltă în capul oaselor, mirându-se cât se împuţinase la trup şi cât de firavă se făcuse. Când capul Annei pendulă spre spate, Gascoigne i-l sprijini pe braţul îndoit.
— S-a lovit la cap?
— Nu, nici vorbă, zise Fellowes, pe faţa căruia se citea spaima. A căzut aşa, dintr-odată. Ai zice că-i beată. Dar nu părea beată când a venit adineauri. Jur că nu m-am atins de ea.
— Poate că a leşinat.
— Folosiţi-vă capul, amândoi, zise Shepard. Eu simt miros de laudanum de aici.
Şi Gascoigne simţea la fel; un miros greu şi amar.
Strecurându-şi un deget în gura Annei, îi deschise cu forţa maxilarul.
— Nu se vede nicio pată, spuse el. Dacă ar fi luat laudanum, ar fi avut limba cafenie, nu-i aşa? Şi dinţii pătaţi.
— Duceţi-o la închisoare, spuse Shepard.
Gascoigne se încruntă.
— Eventual, la spital...
— La închisoare, repetă Shepard. M-am săturat de ifosele acestei târfe. Duceţi-o la Tabăra Poliţiei şi prindeţi-o cu un lanţ
de balustradă. Şi s-o proptiţi să stea în capul oaselor, ca să poată
respira.
Fellowes scutura din cap.
— Nu ştiu ce s-a întâmplat, spuse el Era trează şi perfect lucidă, ca în clipa următoare brusc să pară buimacă, apoi...
Uşa sălii se deschise.
— Un domn Quee, pentru domnul Fellowes, anunţă portarul.
Burke venise şi el acolo.
— Scuzaţi-mă, domnule Shepard, spuse el. Acesta este mandatul de arestare pe numele domnului Sook.
— Domnul Quee? zise Gascoigne răsucindu-se în loc. Dar el ce caută la tribunal?
— Luaţi târfa de-aici, spuse temnicerul.
*
Sook Yongsheng, lungit pe duşumea, sub patul lui George Shepard, asculta cum clopotele de la capela metodistă băteau ora cinci şi jumătate, când la uşa casei se auzi un nou ciocănit. Îşi întoarse capul într-o parte, aşteptând să audă paşii lui Margaret Shepard. Aceasta veni iute pe coridor, ridică ivărul şi trase zăvorul, apoi pătratul de lumină de pe peretele de stambă se mări din nou şi înăuntru pătrunse un val de aer rece de-afară. Lumina era mai albastră acum şi nu la fel de intensă, iar umbra din cadrul uşii se vedea ca o pată de un cenuşiu estompat.
