PETERSON (ofiţer de punte) J. DRAFFIN (steward), M. DEWEY

(bucătar), W. COLLINS (boţman), E. COLE, M. JERRISON, C.

SOLBERG, F. CARVER (marinari)!”

— Cine a fost la uşă?

Anna venise în urma lui. Ţinea câte un sfeşnic de alamă în fiecare mână.

— Era Lucy? S-a întors de la magazin? Doamna Wells voia să

vorbească cu ea.

— Era un chinez, zise Wells.

— Şi ce voia?

— Căuta pe cineva.

— Pe cine?

Wells o studie atent.

— Tu ştii pe cineva care a făcut puşcărie pe Insula Cockatoo?

— Nu.

— Nici eu.

— Acolo e muncă silnică. E o ocnă, la Cockatoo.

— Da, nu-i pentru cei slabi de înger, aş zice eu.

— Dar pe cine căuta?

Wells stătea în cumpănă, apoi spuse:

— Tu ştii vreun Francis Carver?

— Nu.

— Ai văzut vreodată un fost ocnaş?

— După ce să-mi fi dat seama?

— Da, nu prea aveai cum, spuse Wells.

După o scurtă tăcere, Anna zise:

— Să mă duc să-i spun doamnei Wells?

— Nu, zise Wells. Mai stai un pic.

— Am fost trimisă sus pentru astea, zise Anna arătând sfeşnicele. Ar cam trebui să mă duc înapoi.

Wells făcu sul ziarul Otago Witness.

— Femeia asta e rea la inimă, Anna. Doamna Lydia Wells nu e capabilă de niciun sentiment sincer: e o profitoare şi o afaceristă. Mie mi-a luat banii, o să-ţi ia şi ţie banii şi o să

ajungem la sapă de lemn amândoi. O să ne ruineze.

— Da, spuse Anna pe un ton amărât. Ştiu.

Mişcând demonstrativ prin aer ziarul făcut sul, Wells spuse:

— Tu ştii ce scrie aici? Un tip pe nume Carver figurează pe lista echipajului unei nave. Pleacă din port mâine, la reflux. Un gentleman cu relaţii în marină, cum s-ar spune.

— Presupun că va veni la petrecere, spuse Anna.

— Şi încă un lucru: comandantul acelei nave. Raxworthy.

— Doamna Wells a pomenit de el la micul dejun, spuse Anna.

— Exact, exclamă Wells plesnindu-se cu ziarul peste picior, totul începe să se clarifice. Doar că nu reuşesc să refac încă

tabloul în întregime.

— Ce se clarifică?

— Vezi tu, de azi de dimineaţă mă tot întreb un lucru: de ce să-i fi trebuit ei documentele mele? Autorizaţia de minerit.

Certificatul de naştere. Sunt convins că ea le-a înhăţat, la fel cum a înhăţat toată comoara din seif; or, ea nu s-ar obosi să facă

toate astea fără vreun rost, şi atunci, te întrebi la ce i-ar fi folosit ei actele unuia ca mine? La nimic, m-am gândit eu. În cazul ăsta, înseamnă că le-a dat altcuiva. Le-a pasat mai departe. Dar cui?

Ce fel de om ar putea avea nevoie de actele altuia? Şi-atunci, m-am dumirit. Un om care fuge de trecutul lui, mi-am zis eu. Un om cu nume pătat, care vrea să înceapă altă viaţă, sub un nume mai bun. Un om care vrea să lase definitiv în urmă un capitol din viaţa lui.

Anna tăcea încruntată.

— Nu e urmă de îndoială, spuse Wells ridicând ca pe un

sceptru ziarul. Nu ştiu cum şi nu ştiu de ce sau cu ce scop, dar îţi spun aici şi acum, micuţa mea Anna, că diseară eu voi face cunoştinţă cu un domn Francis Carver.

COSITOR

În care Carver îşi ia un pseudonim, iar Lauderback sesemnează cu numele lui.

— Wells, spuse Lauderback oprindu-se din mers.