— Dar, oricum, spuse bărbatul. Dacă individul ăsta, Gascoigne, se trage de şireturi cu unul din familia lui Moody, n-ar trebui să ne vrea răul. S-ar putea să ne prindă bine sfatul lui.
— Are foarte puţin în comun cu restul familiei. Pesemne că
maică-sa a avut multă personalitate.
Bărbatul râse.
— Nu pregeţi niciodată să-ţi dai cu părerea, Greenway. Ai tot timpul pregătită o opinie.
Urmă o altă pauză, după care femeia spuse:
— A călătorit pe Godspeed, de fapt.
— Moody?
— Da.
— Nu. Imposibil.
— Francis! Nu mă mai contrazice. Mi-a spus asta chiar el în seara aceea.
— Nu, insistă bărbatul. Nu a fost niciun individ cu numele de Moody. Am avut doar opt pasageri, le-am verificat actele. Aş fi ţinut minte numele.
— Poate l-ai trecut cu vederea, spuse femeia. Ştii că nu suport să fiu contrazisă. Hai să nu ne certăm.
— Cum să trec cu vederea numele de Moody? Păi, e ca şi cum aş trece cu vederea Casa de Hanovra sau... sau Plantageneţii.
Femeia râdea.
— Cu greu aş putea să-l compar pe Adrian Moody cu o dinastie regală!
Ah Sook auzi un scârţâit de scaun şi apoi paşi grei pe duşumea.
— Am vrut doar să spun că l-aş fi recunoscut. Tu ai putea, bunăoară, să nu dai atenţie numelui de Carver?
Femeia scoase un zgomot gutural.
— A spus foarte clar că a venit încoace pe Godspeed, zise ea.
Ţin minte perfect. Am schimbat câteva cuvinte pe tema asta.
— Ceva nu-i în regulă, zise bărbatul.
— Păi, nu mai ai lista pasagerilor? Nu se poate să nu găseşti un exemplar din Times din data sosirii navei. De ce să nu verifici?
— Da. Ai dreptate. Aşteaptă un pic: mă duc să caut în fumoar. Au un teanc de ziare vechi pe secreter.
Uşa se deschise şi se închise.
*
Lampa din camera alăturată se aprinse, revărsând o lumină
gălbuie şi pală peste un colţ al curţii. Carver era în fumoarul Hotelului Coroana şi, în sfârşit, departe de Lydia Wells. Ah Sook se ridică un pic. Zări pe fereastră că Francis Carver era cu spatele la uşă, răsfoind prin teancul de ziare de pe secreter. Din câte putea el să vadă, altcineva nu mai era în cameră. În dormitor, Lydia Wells începu să fredoneze o melodie.
Ah Sook se ridică în picioare. Ţinând revolverul Kerr Patent lipit de coapsă şi mişcându-se cât putea de silenţios cu cizmele lui de miner, se furişă prin spatele casei spre intrarea de serviciu.
Când coti pe uliţă, încremeni locului.
— Aruncă arma.
În celălalt capăt al uliţei, cu faţa în umbră, ţinând în mână
un pistol cu mâner lung, era temnicerul închisorii, George Shepard. Ah Sook nu se mişcă. Ochii îi trecură de la pistolul lui Shepard înapoi la faţa lui Shepard.
— Aruncă arma, spuse Shepard. O să te împuşc. Aruncă
revolverul acum.
În continuare, Ah Sook nu spuse nimic şi nici nu se mişcă.
— Lasă-te în genunchi şi pune arma jos, zise Shepard. Dacă
nu faci asta acum, o să mori. În genunchi.
Ah Sook se aşeză în genunchi, dar nu lăsă din mână
revolverul Kerr Patent. Degetul i se încordă pe percutorul armei.
