— Atunci înseamnă că s-a folosit de un nume fals.
— De ce să facă asta?
— Bun, atunci poate că a minţit când a spus că a venit cu barcul Godspeed.
— De ce să facă asta?
În mod evident, Lydia Wells nu era în măsură să dea un răspuns nici la această întrebare, din moment ce peste câteva clipe zise:
— La ce te gândeşti, Francis?
— Mă gândeam să-i trimit o scrisoare vechiului meu prieten Adrian.
— Da, foarte bine, spuse doamna Wells. Iar eu voi face nişte investigaţii pe cont propriu.
— Banii de la asigurare au venit până la urmă. Gascoigne a avut dreptate.
— Hai în pat, spuse ea după un moment.
— Ai avut o zi grea.
— O zi foarte grea.
— O să se rezolve totul până la urmă.
— Iar ea o să capete ceea ce merită, spuse doamna Wells.
Mi-ar plăcea şi mie să capăt ceea ce merit, Francis.
— E greu pentru tine să aştepţi aşa.
— E îngrozitor.
— Hm.
— Nu te-ai săturat şi tu de situaţia asta?
— Păi... nu mă pot făli cu tine pe stradă aşa cum aş vrea.
— Şi cum te-ai făli tu cu mine pe stradă?
Carver nu răspunse; după o scurtă tăcere, spuse cu voce joasă:
— În curând, vei fi doamna Carver.
— Abia aştept momentul, zise Lydia Wells, apoi nimeni nu mai vorbi o lungă bucată de timp.
ECHINOCŢIUL
În care îndrăgostiţii dorm profund în ciuda agitaţiei generale.
George Shepard a dat ordin ca trupul lui Sook Yongsheng să
fie adus la Tabăra Poliţiei, în biroul lui personal, unde să fie întins pe jos. Negreala de pe bărbia şi grumazul chinezului părea şi mai sinistră acum, când moartea se instalase deja; când cadavrul a fost adus înăuntru, doamna Shepard a respirat foarte adânc, ca şi cum şi-ar fi făcut curaj să înfrunte o vijelie. Cowell Devlin, sosind de la închisoarea din Tabăra Poliţiei, s-a uitat şocat la trupul neînsufleţit de pe podea. Minerul îi amintea perfect de însinguratul Crosbie Wells, care fusese pus pe jos exact la fel, cu două luni în urmă – pe aceeaşi pânză, de fapt, cu buzele un pic întredeschise, cu un ochi lăsând să se vadă un licăr de alb, acolo unde pleoapa nu fusese închisă complet. Au trecut câteva clipe înainte ca Devlin să îşi dea seama cine era acel mort, de fapt.
— Împuşcătura a venit de la mine, spuse calm Shepard. Se pregătea să îndrepte pistolul spre Carver. Voia să-l împuşte în spate, prin fereastră. L-am prins exact la timp.
— Nu puteai să-l... dezarmezi? spuse Devlin, care reuşise să-şi recapete glasul în cele din urmă.
— Nu, zise Shepard. N-am avut de ales: era ori viaţa lui, ori viaţa lui Carver.
Margaret Shepard scoase un hohot de plâns.
— Dar nu înţeleg, spuse Devlin uitându-se la ea, apoi din nou la Shepard. Ce motiv avea să îndrepte pistolul spre Carver?
— Margaret, poate ai face bine să risipeşti nedumerirea capelanului, spuse George Shepard adresându-se soţiei lui, care se înecă de plâns a doua oară. Domnule reverend, o să-ţi cer să
mai sapi un mormânt.
— Trupul neînsufleţit trebuie trimis acasă familiei lui, spuse Devlin încruntându-se.
— Nu are familie, spuse Shepard.
— De unde ştii asta? zise Devlin.
— Repet, poate n-ar strica să o întrebi pe soţia mea, spuse Shepard.
— Doamnă Shepard? rosti Devlin fără convingere.
