Margaret Shepard izbucni în lacrimi şi îşi acoperi faţa cu
mâinile.
Shepard se întoarse spre ea.
— Ţine-ţi firea, spuse el. Nu fi copil.
Femeia îşi luă mâinile de pe faţă imediat.
— Iartă-mă, domnule reverend, şopti ea fără să se uite la el.
Era lividă.
— E în regulă, spuse Devlin încruntându-se. Sunteţi şocată, atâta tot. Poate ar trebui să vă întindeţi un pic.
— George, şopti ea.
— Consider că ai procedat conform preceptelor morale astăzi, spuse temnicerul uitându-se fix la ea. Te laud pentru asta.
La auzul acestor cuvinte, doamna Shepard se schimonosi la faţă, îşi puse palma peste gură şi fugi din cameră.
— Scuzele mele, îi spuse lui Devlin temnicerul, după ce Margaret ieşi. Soţia mea are un temperament labil, după cum ai putut observa.
— Nu îi fac nicio vină, zise Devlin, pe care relaţiile dintre Shepard şi soţia lui îl tulburau nespus, preferând însă să nu dea glas temerilor lui. Este foarte firesc să te simţi copleşit în prezenţa morţilor. Cu atât mai mult, cu cât ai cunoscut acea persoană pe timpul vieţii.
Shepard se holba în jos la cadavrul lui Sook Yongsheng.
— Devlin, spuse el după o clipă, ridicând privirea. Vrei să bei un pahar cu mine?
Devlin era surprins. Temnicerul nu-i mai făcuse niciodată o asemenea invitaţie.
— Aş fi onorat, spuse el, circumspect în continuare. Dar poate ar fi mai bine să mergem în salon... sau afară, pe verandă, ca să o lăsăm pe doamna Shepard să se odihnească în linişte.
— Da, zise Shepard ducându-se la dulăpiorul cu băuturi. Ce preferi, coniac sau whisky? Am şi una, şi alta.
— Păi, spuse Devlin surprins iarăşi, a trecut o groază de timp de când n-am mai băut vreun strop de whisky. Nişte whisky ar fi foarte plăcut.
— Am nişte Kirkliston, spuse Shepard extrăgând sticla de pe raft şi arătându-i-o. E acceptabil.
Puse două pahare unul peste celălalt, le luă aşa în palma lui imensă şi îi făcu semn lui Devlin să deschidă uşa.
În curtea din Tabăra Poliţiei era pustiu, frig şi întuneric.
Toate clădirile de vizavi aveau obloanele închise, lumea se culcase; vântul încetase odată cu lăsarea serii, iar acum domnea o tihnă aproape desăvârşită, ca tăcerea aşternută peste luciul
neclintit al unui iaz. Singurele zgomote veneau de la fluturii de noapte, care se izbeau de globul de sticlă atârnat de un suport fixat pe zid, lângă intrare. De fiecare dată când un fluture nimerea haotic în flacără, se producea o mică explozie de lumină, urmată de un miros înţepător şi înecăcios, când trupul ardea.
Shepard puse paharele pe balustradă şi turnă în amândouă.
— Margaret a fost soţia fratelui meu, zise el dându-i un pahar lui Devlin şi golindu-l pe celălalt. Fratele meu mai mare.
Jeremy. M-am însurat cu ea după ce Jeremy a murit.
— Mulţumesc, murmură Devlin luând paharul şi apropiindu-l de nas, ca să simtă mirosul băuturii.
Temnicerul fusese modest: whisky-ul era mai mult decât acceptabil, în Hokitika, o sticlă de Kirkliston costa optsprezece şilingi, şi de două ori mai mult când nu prea se găseau băuturi spirtoase pe piaţă.
— La calul bălan, spunea temnicerul. Aşa se numea localul.
O tavernă pe lângă docurile din Darling Harbour. A fost împuşcat în tâmplă.
Devlin sorbi din whisky. Avea gust de fum şi un pic de mucegai; îl ducea cu gândul la carne afumată, cărţi noi, hambare şi trifoi.
— Şi aşa, m-am însurat eu cu soţia lui, continuă Shepard turnându-şi din nou în pahar. Era datoria mea morală să fac asta. Vezi dumneata, domnule reverend, eu nu sunt ca fratele meu, nici ca temperament, nici ca preferinţe. El era un destrăbălat. Nu vreau să mă laud prin contrast cu el, însă
diferenţa dintre noi a fost foarte des remarcată. Şi asta încă din copilăria noastră. Eu nu ştiam practic nimic despre căsnicia lui cu Margaret. Ea era ospătăriţă. Nicidecum o frumuseţe, după
cum ştii. Dar m-am însurat cu ea. Mi-am făcut datoria. M-am însurat cu ea şi am avut grijă de ea în pierderea suferită.
Împreună, am aşteptat procesul.
Devlin clătina tăcut din cap, holbându-se la whisky, în timp ce învârtea păhărelul în mână. Se gândea la Sook Yongsheng, care zăcea rece şi ţeapăn pe podea, în casă, mânjit cu vacs pe bărbie şi pe gât, cu sprâncenele îngroşate, ca un clovn.
— Bietul Jeremy, ce brută era, spuse Shepard. Niciodată nu l-am admirat şi, din câte ştiu eu, nici el nu m-a admirat vreodată.
Era un mare scandalagiu. Mă aşteptam ca, mai devreme sau mai târziu, o încăierare dintr-asta să-i fie fatală, mai ales că, foarte des, sărea la bătaie. Iniţial, când am aflat că a fost ucis, nici nu m-am mirat prea mult.
Goli paharul din nou şi îl umplu la loc. Devlin aştepta ca Shepard să reia povestirea.
