— C de la Carver, spuse Wells calm, holbându-se la el. Eşti un om pe care lumea îl va ţine minte acum, Francis Carver. Eşti omul cu cicatrice.

Ridicând capul, se uită în ochii Annei. Fata ţinea mâinile la

gură, cu un aer îngrozit. Wells smuci din cap, arătând spre carafa de pe bufet.

— Bea de-acolo, spuse el. O să adormi într-un minut. Doar că ar trebui să te grăbeşti.

Anna aruncă o privire spre carafă. Laudanumul închisese un pic la culoare whisky-ul din sticlă, dând lichidului o strălucire arămie.

— Cât să beau? spuse ea.

— Cât te ţin puterile, spuse Wells. Şi pe urmă te culci pe o rână – nu pe spate. Altminteri, rişti să mori înecată cu propria-ţi vomă.

— În cât timp îşi face efectul?

— Aproape imediat, spuse Crosbie Wells.

Şterse lama cuţitului pe covor, puse tocul de piele peste lama ascuţită şi apoi se ridică în picioare, gata de plecare.

— Stai un pic, spuse Anna fugind în dormitor, de unde se întoarse peste câteva clipe cu bulgărele de aur pe care i-l dăruise el în după-amiaza când se întâlniseră prima oară. Ia-l tu, spuse ea îndesându-i-l în palmă. Foloseşte-l ca să scapi de-aici.

LESTURI

În care Crosbie Wells cere ajutor; un vameş se înfurie; şi unconosament este contramandat.

— Psst... Bill!

Funcţionarul ridică ochii din ziar.

— Cine mă strigă?

— Wells. Crosbie Wells.

— Ieşi de-acolo să te pot vedea.

— Poftim, spuse Wells arătându-se la faţă, cu palmele în sus.

— De ce te furişezi aşa pe întuneric?

Wells mai făcu un pas înainte, tot cu palmele în sus.

— Am nevoie să-mi faci un serviciu.

— O?!

— Trebuie să mă îmbarc pe un vas, de cum se luminează de ziuă.

— Încotro vrei să mergi? zise funcţionarul mijind ochii.

— Nu contează, oriunde, spuse Wells. Important e să dispar discret.

— Şi mie ce-mi iese de-aici?

Wells desfăcu pumnul stâng. Acolo, în palmă, era bulgărele de aur care i-l dăduse Anna. Funcţionarul se uită la bucata de aur, încercând o evalueze în minte, apoi spuse:

— Cum rămâne cu legea?

— Legea-i de partea mea, spuse Wells.

— Şi-atunci cine-ţi vrea pielea?

— Un tip pe nume Carver, spuse Wells.

— Ce ţi-a făcut?

— Mi-a furat actele. Şi averea. Mi-a săltat aurul din seif.

— Când ai făcut tu avere, mă rog?

— La Dunstan, spuse Wells. Cam acum un an, poate. Sau un an şi ceva.

— Şi-ai tăcut mâlc.

— Normal c-am tăcut. Nu i-am spus decât Lydiei.

— Păi, asta a fost prima ta greşeală, râse omul.

— Nu, spuse Wells. Ultima mea greşeală.

Se priviră în ochi. Apoi Bill spuse:

— Nu cred că mă bag la aşa ceva.

— Urc la bord în seara asta, mă ascund, vasul pleacă la

prima oră. Tu rămâi cu aurul şi eu rămân în viaţă. Asta-i tot. Nu trebuie să-mi aranjezi tu îmbarcarea – doar îmi spui care navă

pleacă în zori şi te faci că nu vezi când eu trec pe lângă tine.

Funcţionarul ezita. Puse ziarul deoparte şi se aplecă în faţă

ca să verifice orarul prins în cui deasupra biroului.

— E o goeletă care pleacă la Hokitika mâine de cum se crapă

de ziuă, spuse el după câteva clipe. Blanche se numeşte.

— Spune-mi unde e ancorată, zise Wells. Dă-mi o portiţă de scăpare. E tot ce-ţi cer, Bill.