— Bună seara, zise Francis Carver. Şedea pe un scaun, cu faţa spre pasarelă. Ţinea un pistol în mână.

— Ce-nseamnă asta? zise Lauderback.

— Intră.

— Ce-nseamnă asta? repetă el.

— O conversaţie, zise Carver.

— Dar despre ce e vorba?

— Îţi recomand să intri în cabină, domnule Lauderback.

— De ce?

Carver nu spuse nimic, însă ţeava pistolului zvâcni un pic.

— Nu m-am mai văzut cu ea de la ultima noastră discuţie, spuse Lauderback. Pe cuvânt de onoare. Când mi-ai spus să mă

dau la o parte, domnule Wells, m-am dat la o parte. În ultimele nouă luni, am fost plecat în Akaroa. M-am întors în oraş abia în seara asta, chiar acum, de fapt; în momentul ăsta. Am stat deoparte, exact cum mi-ai cerut.

— Asta zici dumneata, spuse Carver.

— Da, zic eu! Pui la îndoială cuvântul meu?

— Nu.

— Şi-atunci ce-ai vrut să spui cu acest „asta zici dumneata”?

— Doar că pe hârtie apare altfel.

Lauderback tresări descumpănit.

— N-am nici cea mai vagă idee la ce hârtie de referi, zise el după câteva clipe. Mă voi încumeta să ghicesc totuşi că faci aluzie cumva la chitanţa de la Danforth.

— Exact, spuse Carver.

Aruncând iute o privire peste umăr, Lauderback păşi în cabină şi trase uşa după el.

— În regulă, spuse Lauderback. Se coace ceva. Sau s-a copt.

— Da, spuse Carver.

— E în legătură cu Crosbie? spuse Lauderback. Este ceva legat de Crosbie?

— Ştii, spuse Carver. Îmi fac griji pentru bătrânul Crosbie.

Dar nu spuse mai mult. După câteva clipe, Lauderback zise

cu o voce înfricoşată:

— Da?

— Da, îmi fac griji, spuse Carver. În curând, bietul de el o să

moară din cauza beţiei.

Lauderback începuse să asude.

— Unde e Raxworthy? întrebă el.

— Se îmbată pe strada Cumberland, cred.

— Şi Danforth?

— La fel, spuse Carver.

— Îi ai la mână?

— Nu, spuse Carver. Pe dumneata te am la mână.

CATRAN

În care Carver vine să isprăvească fapta; Crosbie Wellscontra-atacă; şi laudanumul îşi face efectul.

Când Francis Carver a bătut la uşa clădirii de la numărul 35, pe strada Cumberland, vreo două ceasuri mai târziu, petrecerea navală era în toi: se auzeau aplauze ritmice, tropăituri în podea şi râsete gălăgioase. A ciocănit din nou, mai tare. Slujnica Lucy a apărut în cele din urmă; când a văzut că la intrare era Carver, l-a poftit înăuntru şi a fugit repede s-o cheme pe doamna Wells.

— O, Francis, zise aceasta când îl văzu. Slavă Domnului!

— A ieşit bine, spuse Carver bătându-se cu palma pe piept, unde avea actul de vânzare, într-un buzunar interior. E semnat totul şi a intrat în vigoare, pe loc. Am pus un flăcău să stea cu ochii pe Lauderback până dimineaţă. Dar mă îndoiesc că o să

sufle vreo vorbă.

— Nu l-ai rănit, sper?

— Nu, îşi plânge de milă, atâta tot. Aici ce s-a mai întâmplat?

— Păi, după scandalul oribil de azi-dimineaţă, spuse ea în şoaptă, şi după toată ziua asta mizerabilă, am avut cel mai incredibil noroc. Lui Crosbie i-a căzut cu tronc fata nouă pe care am adus-o eu. Poate ca să-mi facă mie în ciudă, s-a dus să se culce cu ea... nu ştiu, dar mie mi-a convenit de minune să scap de amândoi toată seara. În clipa în care au rămas singuri, am trimis-o pe Lucy cu o carafa proaspătă.

— Ai dres-o?

— Bineînţeles.

— Cât de tare?

— Am folosit jumătate de sticlă.

— Şi a ţinut?