În a treia săptămână din aprilie, procesele pentru cauze minore, aflate pe rol la judecătorie, au fost publicate în West Coast Times.
„Învinuirile ce i se aduc domnului Emery Staines sunt următoarele: unu, falsificarea raportului financiar trimestrial din ianuarie 1866; doi, sustragerea prin furt a minereului preţios, depus legal de către domnul John Long Quee pe numele minei de aur Aurora şi ulterior descoperit în posesia răposatului domn Crosbie Wells din Valea Arahura; trei, neglijarea şi abandonarea terenurilor de exploatare, a minelor şi a celorlalte responsabilităţi, perioada absenţei fiind de peste 8 săptămâni. Audierea este programată pentru joi, 27
aprilie, la Judecătoria de pace, ora 1 p.m., în faţa onoratei instanţe conduse de domnul judecător Kemp.”
Citind acest anunţ sâmbătă, la cafeaua de dimineaţă, Devlin porni numaidecât spre Coroana.
— Da, am văzut şi eu, spuse Moody, care era la micul dejun,
mâncând peşte afumat şi pâine prăjită.
— Dumneata înţelegi, desigur, semnificaţia acestor acuzaţii.
— Bineînţeles. Sper şi eu, la fel ca mulţi alţii, presupun, ca procesul să se încheie rapid.
Moody turnă o cană de cafea pentru musafirul său, se rezemă de spătar şi aşteptă politicos ca Devlin să îi comunice motivul vizitei. Capelanul puse o mână pe masă, cu palma în sus, şi spuse:
— Domnule Moody, dumneata ai studiat dreptul, iar din câte te cunosc eu, ai o gândire corectă şi raţională; altfel spus, nu eşti părtinitor din fire nicidecum. Cunoşti elementele acestui caz, ca un adevărat avocat – adică sub toate aspectele problemei.
Moody se încruntă.
— Da, într-adevăr, spuse el, ceea ce înseamnă că ştiu foarte bine că aurul din coliba domnului Wells nu provenea nicidecum de la Aurora. Aurul nu îi aparţine domnului Staines, indiferent din ce parte ai privi problema. Nu poţi să-mi ceri mie, domnule reverend, să pledez cauza în instanţă.
— Ba exact asta îţi cer, spuse Devlin. Nu sunt mulţi avocaţi în Hokitika, iar dumneata ai o pregătire de jurist mai bună decât a multora dintre ei.
Lui Moody nu-i venea să creadă ce auzea.
— Acesta este un proces la secţia civilă a judecătoriei, spuse el. Mă vezi pe mine expunând grandios întreaga poveste, târându-vă pe voi toţi în instanţă, ca să nu mai pomenesc de Lauderback, şi Shepard, şi Carver, şi Lydia Wells?
— Lydia Carver, aşa trebuie să-i spui acum.
— Scuză-mă, da. Lydia Carver, zise Moody. Domnule reverend, nu-mi dau seama cum aş putea eu să fiu util, ca avocat, într-o judecătorie pentru cauze minore. Şi nici nu-mi dau seama cine ar putea beneficia de pe urma unei divulgări nemiloase a întregii afaceri – comoara din rochii, şantajul, trecutul personal al lui Lauderback, totul.
Se gândea la bastard – la Crosbie Wells.
— Nu sunt adeptul unui divulgări nemiloase, spuse capelanul. Îţi cer doar să te gândeşti la propunerea de a pleda în instanţă cauza domnişoarei Wetherell.
Moody era surprins.
— Dar, parcă, domnişoara Wetherell şi-a angajat deja un avocat.
— Din păcate, domnul Fellowes nu s-a arătat deloc cooperant, spuse Devlin. A refuzat să o reprezinte în proces pe
Anna din cauza scandalului cu laudanumul, produs la Tribunal luna trecută.
— Invocând ce motiv?
— Se teme să nu fie amendat pentru corupţie, se pare. Anna se oferise să-i achite onorariul din suma de bani pe care încerca să o revendice, ceea ce era destul de riscant, dacă ne gândim bine.
— Şi nu există un avocat din oficiu, care să preia cazul?
— Ba da – un domn Harrington –, dar e omul magistratului, asta e clar. Nu e ce ne trebuie nouă, dacă vrem să o salvăm pe Anna de la pericolul unui proces la Curtea Supremă.
— Un proces la Curtea Supremă? Cred că glumeşti, domnule reverend, spuse Moody. Toată chestiunea asta se va rezolva la Judecătoria de pace – şi în foarte scurt timp, sunt sigur. Nu vreau să-ţi ţin eu lecţii dumitale, dar există o mare diferenţă între dreptul civil şi dreptul penal.
Devlin se uită straniu la el.
— Dumneata ai citit procesele aflate pe rol la tribunal, aşa cum au fost publicate în ziarul de azi?
— Sigur că da.
— De la început până la sfârşit?
— Aşa cred.
— Poate n-ar strica să te mai uiţi o dată peste anunţ.
Încruntându-se, Moody desfăcu ziarul la a treia pagină, îl întinse pe masă şi parcurse rapid a doua oară lista proceselor. Şi acolo, în partea de jos a coloanei de ziar, găsi:
„Învinuirile care i se aduc domnişoarei Anna Wetherell sunt următoarele: unu, fals în acte; doi, stare de ebrietate şi conduită necorespunzătoare; trei, gravă agresiune corporală.
Audierea este programată pentru joi, 27 aprilie, la Judecătoria de pace, ora 1 p.m., în faţa onoratei instanţe conduse de domnul judecător Kemp.”
Moody era uluit.
— „Gravă agresiune corporală”?
— Doctorul Gillies a confirmat că glonţul extras din umărul lui Staines provenea de la un pistol de damă, spuse Devlin. Cred că i-a scăpat această informaţie în prezenţa valetului de la Gridiron, care şi-a amintit de împuşcăturile trase în camera Annei atunci, în ianuarie, şi a ieşit în faţă cu povestea aceea. Au trimis imediat un om la Gridiron, iar domnul Clinch s-a văzut
