În sfârşit, pendula bătu ora nouă, iar cei aşezaţi pe scaune fură rugaţi să se ridice. Mulţimea făcu linişte pentru sosirea în sală a domnului judecător Kemp, care urcă treptele podiumului, se instală greoi pe jilţ, flutură din mână spre membrii completului de judecată să se aşeze şi ei, apoi se achită de formalităţile necesare foarte expeditiv. Era un bărbat rumen la faţă, cu degete groase, cu obrazul bărbierit neted, cu o claie de păr sârmos, dar tuns ciudat, astfel încât îi stătea bufant peste urechi şi foarte turtit pe creştetul capului.
— Domnul Walter Moody pentru inculpată, spuse el citind numele din catastiful pe care îl avea în faţă. Şi domnul Lawrence Broham pentru reclamant, asistat de domnul Roger Harrington şi domnul John Fellowes de la Judecătoria de pace.
— Domnule Moody, domnule Broham, spuse el ridicând privirea peste ochelari ca să se uite la banca avocaţilor, ţin să
precizez două lucruri înainte de a începe. Primul: sunt foarte conştient de faptul că oamenii prezenţi în această sală de judecată nu au venit astăzi din dragoste pentru lege; însă noi suntem aici pentru a satisface cerinţele justiţiei, şi nu curiozitatea obscenă a asistenţei, indiferent cine este judecat şi indiferent ce acuzaţii i se aduc. Vă mulţumesc anticipat amândurora pentru bunăvoinţa de a vă limita, în întrebările pe care le veţi adresa domnişoarei Wetherell şi tuturor asociaţilor ei, la temele pertinente cazului. Referindu-vă la ocupaţia anterioară
a domnişoarei Wetherell, puteţi alege unul dintre termenii:
„femeie de stradă”, „damă de noapte” sau „membră a vechii profesii”. Am fost suficient de clar în această privinţă?
Avocaţii încuviinţară cu un murmur.
— Bun, spuse judecătorul Kemp. Al doilea lucru pe care doresc să îl menţionez l-am discutat deja cu fiecare dintre voi, în particular; îl repet acum, în folosul publicului. Cele şase capete de acuzare pe care le vom audia astăzi – fals în acte, stare de ebrietate şi gravă agresiune corporală, în cazul domnişoarei Wetherell, în această dimineaţă, şi, respectiv, fraudă, furt şi abandonarea proprietăţilor, în cazul domnului Staines, în această
după-amiază – sunt, sub nenumărate aspecte, interdependente, aşa cum sunt sigur că orice om cu învăţătură de carte din Westland ştie deja. Având în vedere această interpretare, consider prudent să amânăm sentinţa în cazul domnişoarei Wetherell până după audierea dosarului domnului Staines, astfel încât să fim siguri că fiecare proces este analizat prin prisma celuilalt. E clar totul? Perfect, zise el dând din cap spre uşier. Să
fie chemată inculpata.
În murmurele şi şoaptele mulţimii din sală, Anna a fost adusă din celulă. Moody, întorcându-se să o vadă, era mulţumit de impresia creată de clienta lui. Era slabă, dar nu mai părea famelică şi vlăguită, silueta subţire dându-i o alură feminină şi delicată, care nu mai avea nimic de-a face cu ideea de subnutriţie. Purta aceeaşi rochie neagră care-i aparţinuse soţiei răposate a lui Aubert Gascoigne şi se pieptănase simplu, cu un coc modest prins la ceafă. Uşierul o îndrumă spre boxa improvizată pentru acuzaţi, iar ea păşi în faţă, pentru a-şi pune mâna pe Biblia de la Tribunal. Depuse jurământul în şoaptă şi fără emoţie, apoi se întoarse spre judecător cu mâinile lejer împreunate în poală şi fără nicio expresie pe faţă.
— Domnişoară Anna Wetherell, spuse judecătorul. Te afli în faţa acestei instanţe pentru a răspunde la trei capete de acuzare.
Primul, plastografierea unei semnături pe un act de donaţie.
Cum te consideri, vinovată sau nevinovată?
— Nevinovată, domnule.
— Al doilea, stare de ebrietate şi conduită necorespunzătoare în data de douăzeci martie a acestui an. Cum te consideri, vinovată sau nevinovată?
— Nevinovată, domnule.
— Şi al treilea, gravă agresiune corporală asupra domnului Emery Staines. Cum te consideri, vinovată sau nevinovată?
— Nevinovată, domnule.
Judecătorul notă aceste declaraţii, apoi spuse:
— Domnişoară Wetherell, cunoşti negreşit faptul că această
instanţă de judecată nu are competenţa de a judeca un proces penal.
— Da, domnule.
— A treia învinuire care ţi se aduce poate îndreptăţi, eventual, un proces la o instanţă judecătorească superioară.
Dacă se va considera necesar să se procedeze astfel, vei rămâne în arest până la convocarea unui judecător şi a unor juraţi de la Curtea Supremă. Ai înţeles?
— Da, domnule, am înţeles.
— Bun, ia loc.
Anna luă loc.
— Domnule Broham, spuse judecătorul Kemp. Instanţa va asculta acum declaraţia acuzării.
— Vă mulţumesc, domnule.
Broham era un bărbat firav, cu o mustaţă roşcată sub nişte ochi umezi şi ageri. Se ridică în picioare, aranjând teancul de hârtii din faţa lui, paralel cu marginea mesei.
— Domnule judecător Kemp, onorată instanţă, doamnelor şi domnilor, începu el. Orice cetăţean destoinic cunoaşte, fără
putinţă de tăgadă, că fumul emanat din seminţele de mac constituie un drog primitiv prin tentaţiile lui, devastator prin efectele lui şi condamnabil prin asocierile lui, atât sociale, cât şi istorice. Astăzi vom examina un caz regretabil, sub acest aspect: o tânără care, prin patima ei pentru drog, a aruncat o pată
neagră nu numai asupra imaginii publice a oraşului Hokitika, dar şi asupra imaginii de ansamblu a recent înfiinţatului nostru District Westland...
Expunerea motivelor acuzării a fost de lungă durată. Broham le-a reamintit membrilor instanţei de judecată că Anna avusese o tentativă de a-şi pune capăt zilelor cu ceva timp în urmă, făcând o legătură între acea tentativă eşuată şi leşinul suferit în după-amiaza de 20 martie – „ambele situaţii”, a adăugat el pe un ton cinic, „cum era de aşteptat, au atras atenţia opiniei publice”.
A insistat îndelung asupra falsificării semnăturii lui Staines pe actul de donaţie, punând la îndoială astfel valabilitatea documentului în forma existentă şi subliniind cât de mult avea Anna de câştigat prin măsluirea actului. Trecând la acuzaţia de gravă agresiune corporală, s-a referit în general la caracterul periculos şi imprevizibil al consumatorului de opiu, apoi a descris rana prin împuşcare suferită de Staines, cu detalii atât de
plastice, încât o femeie din public a trebuit să fie ajutată să iasă
din sală. În încheiere, i-a invitat pe toţi cei de faţă să calculeze cât de mult opiu s-ar putea cumpăra cu două mii de lire sterline; apoi a întrebat, retoric, dacă opinia publică ar accepta ca o asemenea cantitate să fie plasată în mâinile unei persoane atât de depravate şi imorale ca domnişoara Anna Wetherell, fostă
femeie de stradă.
— Domnule Moody, spuse judecătorul după ce Broham se aşeză la loc. O expunere de motive din partea apărării.
