— Din păcate, spuse Staines, cred că s-a exagerat îngrozitor de mult în privinţa norocului meu.

— Nu trebuie să faci pe modestul. Pepita aia de aur a fost o descoperire colosală. Am văzut raportul băncii. Cât ai scos pe ea

– o sută de lire?

— Cam aşa ceva, spuse Staines stânjenit.

— Şi zici că ai găsit-o în defileu!

— Lângă defileu, îl corectă Staines. Nu-mi mai amintesc exact unde.

— În fine, a fost un noroc fenomenal, indiferent unde ai găsit aurul acela, spuse Mannering. Mai mănânci midiile alea, sau vrei să trecem la brânzeturi?

— Da, să trecem la brânzeturi.

— O sută de lire! spunea Mannering făcându-i semn ospătarului să debaraseze masa. Asta-i cu mult mai mult decât preţul Hotelului Gridiron, indiferent cât te-o fi costat ca să-l cumperi cu totul. Apropo, cât ai dat?

— Pentru Gridiron? spuse Staines cu o tresărire nervoasă.

— Douăzeci de lire, da?

Era greu să evite un răspuns.

— Douăzeci şi cinci, zise el.

Mannering bătu cu palma în masă.

— Poftim, eram sigur. Stai pe un sac de bani şi n-ai cheltuit un penny de patru săptămâni. De ce? Care-i treaba cu dumneata?

Staines nu răspunse imediat.

— Am considerat întotdeauna că există o mare diferenţă între a păstra un secret al tău, personal, şi a păstra un secret aparţinând altcuiva; este o deosebire atât de mare, încât mi-aş

dori să existe două cuvinte, un cuvânt pentru un secret de-al tău şi un cuvânt pentru un secret pe care nu tu l-ai creat şi poate nici nu l-ai dorit, dar pe care ai ales să-l păstrezi totuşi. Am aceeaşi părere despre dragoste; consider că există o diferenţă

extraordinară între dragostea pe care o dăruieşti – sau pe care vrei s-o dăruieşti – şi dragostea pe care o doreşti sau o primeşti.

Rămaseră tăcuţi câteva clipe. Apoi Mannering zise morocănos:

— Ce-mi spui dumneata mie este că acesta nu e întreaga poveste.

— Norocul nu poate fi niciodată întreaga poveste, spuse Staines.

VĂRSĂTOR & SATURN

În care Sook Yongsheng, care se stabilise de curând înChinatown din Kaniere, pleacă la Hokitika ca să seaprovizioneze cu diverse echipamente şi articole de fierărie,unde este văzut de către temnicerul George Shepard, cunoscutlui drept fratele omului pe care el fusese acuzat că l-a ucis şi,de asemenea, drept soţul adevăratei ucigaşe a acelui om,Margaret.

Margaret Shepard stătea la intrarea în magazinul de echipamente şi articole de fierărie, aşteptând ca soţul ei să

termine ce avea de cumpărat şi să plătească; pe Sook Yongsheng, care era la nici doi metri şi jumătate distanţă, nu avea cum să-l vadă, fiindcă era ascuns în spatele rafturilor cu diverse produse.

Shepard, venind din cealaltă direcţie, îl văzu primul. Se opri imediat, cu o expresie dură pe faţă, apoi, pe un ton care era totuşi absolut obişnuit, rosti:

— Margaret.

— Da, şopti ea.

— Du-te înapoi la tabără, zise Shepard fără să-şi ia ochii de la Sook Yongsheng. Am zis acum.

Fără să întrebe de ce, Margaret se întoarse şi o luă la fugă.

După ce uşa se închise trântindu-se în urma ei, cu o mişcare lentă, Shepard puse mâna dreaptă pe tocul revolverului. În mâna stângă ţinea o pungă de hârtie conţinând o rolă de hârtie, două

balamale, un ghem de sfoară şi o cutie cu şuruburi cu cap crestat. Sook Yongsheng era aplecat în genunchi, lângă cutiile cu parafină, calculând ceva pe degete; restul pachetelor le pusese pe podea.

Shepard era conştient că atmosfera din prăvălie devenise foarte încordată. De undeva din spatele lui, cineva zise:

— E vreo problemă, domnule ?

Shepard nu răspunse imediat. Apoi zise:

— Le cumpăr pe astea.

Ridică punga de hârtie şi aşteptă; după un moment, auzi nişte şoapte, apoi paşi apropiindu-se; cineva îi luă punga din mână. Trecu aproape un minut. Sook Yongsheng continua să

socotească fără să ridice privirea vreo clipă. Pe urmă, aceeaşi voce, aproape în şoaptă:

— Costă un şiling şi şase penny, domnule.

— Trece-i în contul închisorii, spuse Shepard.

LUNGA DOMNIE A LUI JUPITER

În care Alistair Lauderback, crezând că fratele lui vitregCrosbie Wells era fratele vitreg, din partea mamei, alescrocului Francis Cartier şi crezând, drept urmare, că CrosbieWells fusese cumva complice la şantajul care îl constrânsesepe el, Lauderback, să renunţe la preaiubitul lui barc Godspeed,rămâne perplex când primeşte o scrisoare purtând ştampilapoştei din Hokitika, din rândurile căreia se dumireşte că

presupunerea lui fusese complet falsă, o revelaţie care îldetermină, după o lungă perioadă de profundă meditaţie, să

compună şi el o scrisoare.

Ar fi o exagerare să spunem că noua scrisoare de la Crosbie Wells ar fi constituit unicul motiv care l-a determinat pe Alistair Lauderback să candideze pentru locul rezervat provinciei Westland în Parlament; totuşi, rândurile acelea au avut rolul de a înclina balanţa în favoarea acelui district electoral. Lauderback a citit scrisoarea de la cap la coadă de şase ori, apoi, oftând, a aruncat-o pe birou şi şi-a aprins pipa.

West Canterbury. Iunie 1865

Domnule vei remarca după ştampila poştei că nu mai locuiescîn provincia Otago şi că „mi-am luat tălpăşiţa” cum vine vorba. E

puţin probabil ca dumneata să fi avut un motiv de a te aventura lavest de munţi aşa că îţi voi spune eu că West Canterbury este untărâm diferit de păşunile din Sud. Răsăritul soarelui peste liniaţărmului este o minunăţie purpurie iar piscurile ninse păstrează

culoarea cerului. Tufărişul e umed şi cu hăţiş des şi apa e foartealbă. Este un ţinut pustiu dar nu şi tăcut căci păsărelele ciripescpermanent şi atât de frumos chiar dacă nu tac niciodată, Aşa cumai ghicit probabil deja am lăsat în urmă viaţa mea dinainte. M-amdespărţit de soţie. Se cuvine să-ţi spun că am omis multe detalii încorespondenţa cu tine temându-mă că dacă ai fi ştiut amarniculadevăr despre căsnicia mea ţi-ai fi făcut o părere mai proastă