LUNĂ NOUĂ ÎN LEU
În care Mannering, ducând-o cu birja pe Anna Wetherell înKaniere, sesizează la ea o nouă trăsătură, o duritate, un aerdistant; o constatare care îl înduioşează până la milă, deşiatunci când îi vorbeşte, la vreo cinci kilometri după ceconstatase acel lucru, intenţia lui nu e să o consoleze,deoarece, între timp, şi el căpătase propria lui duritateinterioară.
— Amărăciunea nu-i bună. Amărăciunea îngreunează
afacerile, indiferent de specificul lor. În meseria noastră, amărăciunea nu face bine. Bărbaţilor nu le place şi nu gustă
amărăciunea – pricepi?
— Da, zise Anna. Înţeleg.
O ducea în Chinatown, unde Ah Sook o aştepta cu răşina şi pipa.
— Niciodată vreo fată de-a mea nu a fost ucisă sau bătută, să
ştii.
— Ştiu, zise ea.
— Atunci, ai încredere în mine, zise el.
SOARELE ÎN LEU
În care Staines i se destăinuie lui Mannering mărturisindu-şiregretul de a fi încheiat un contract de sponsorizare cu domnulFrancis Carver, însă explicându-i că, iniţial, el, Staines, şi-aformat o opinie revoltător de greşită despre caracterul şitrecutul lui Carver, dar că acum ştie că Francis Carver este unmare ticălos, care nu merită nicidecum să primească atâţiabani; la care Mannering, cu un râs gutural, propune o soluţiepalpitantă tocmai prin mârşăvia ei.
— Pe un teren aurifer nu există decât o singură crimă cu adevărat odioasă, îi spuse Mannering lui Staines, în timp ce mergeau printre tufişuri spre capătul sudic al minei Aurora. Nu te gândi la omor, sau furt, sau trădare. Nu, frauda este crima crimelor, aşa să ştii. Să îţi baţi joc de speranţele unui băieş, pricepi, fiindcă speranţele sunt tot ce are un băieş pe lume. Poţi înşela un căutător de aur în două feluri. „Botezând” terenul respectiv, asta e prima variantă. Pretinzând că e steril, asta e a doua.
— Şi care este considerată mai gravă?
— Depinde ce ţi se pare mai grav, spuse Mannering împingând la o parte o liană. Dacă „botezi” un teren şi eşti prins, poţi să fii ucis în somn; dacă pretinzi că e steril şi eşti prins, poţi să fii linşat. Cu sânge rece, cu sânge înfierbântat. Asta tu alegi.
Staines zâmbi.
— Şi eu urmează să fac afaceri cu „un om cu sânge rece”?
— Tu decizi pentru tine, spuse Mannering desfăcând larg braţul. Iată: Aurora.
— Ah, spuse Staines oprindu-se şi el. Da – foarte frumos.
Gâfâiau un pic amândoi, după ce străbătuseră pe jos tot drumul.
Inspectară terenul împreună. Staines zări un chinez ghemuit pe vine la vreo treizeci de metri depărtare, cu un şaitroc în mână.
— Care e opusul unei „comori-bilet-spre-casă”? spuse Mannering la un moment dat. „Niciodată-înapoi-acasă”?
„Vino-i-de-hac-lui-Carver”?
— Cine-i acolo?
— El e Quee, spuse Mannering. Rămâne tot aici.
— Dar el ştie? întrebă Staines coborând vocea.
— „Dar el ştie?” repetă Mannering râzând. Ce ţi-am spus eu adineauri? Nu-mi doresc să fiu ucis în pat, poţi să fii sigur.
— Omul crede, probabil, că e o mină foarte nerentabilă.
— N-am nici cea mai mică idee ce crede acel om, spuse Mannering cu dispreţ.
UN ALT FEL DE ZORI
În care Ah Quee, punându-şi mâinile pe curbura blindată acorsajului Annei, face o descoperire ciudată, a căreisemnificaţie nu o va înţelege pe deplin decât peste opt zile,când rotaţia completă a celor patru rochii de muselină aleAnnei i-a oferit o estimare mentală a amplorii bogăţiilor din ele,excluzând, desigur, aurul ascuns în cusăturile rochiei demătase oranj, pe care Anna nu o poartă niciodată când vine înKaniere.
Anna stătea lungită, perfect nemişcată, cu ochii închişi, în timp ce Ah Quee îşi plimba mâinile peste rochia ei. Degetele lui cercetau fiecare parte a corsetului ei, alunecau în lungul fiecărui volan, prindeau tivul greu şi îl prefirau încet în palme. Atingerile lui metodice o ancorau parcă în timp şi spaţiu; avea senzaţia că
era imperativ ca el să atingă fiecare parte a veşmintelor ei înainte de a o atinge pe ea, iar această certitudine o umplea de un calm lucid şi puternic. Când şi-a strecurat mâinile sub umerii ei, ca să
o răsucească invers, ea s-a supus fără niciun sunet, ridicând mâinile molatic la gură, ca un copilaş, şi întorcându-se cu faţa spre pieptul lui.
LUNA ÎN CREŞTERE, ÎN FECIOARĂ
În care Ah Quee umple cu cărbuni focarul creuzetului,intenţionând să topească şi ultima cantitate de aur extrasă dinrochia Annei şi să inscripţioneze lingourile cu numele minei lacare este obligat să muncească, Aurora; iar Anna, dormind,murmură cu amărăciune şi duce mâna la obraz, ca şi cum arvrea să astupe o rană.
Când Anna s-a trezit, era dimineaţă. Ah Quee o mutase în colţul odăii. Îi pusese o pătură pliată sub obraz şi o acoperise cu pelerina lui de postav. Şi-a dat seama când s-a trezit că vorbise în somn, fiindcă era tulburată şi simţea că îi ardeau obrajii, fiindu-i foarte cald; avea părul jilav de transpiraţie. Ah Quee nu observase că Anna se trezise. Stând nemişcată, se uita la el cum îşi pregătea micul dejun, îşi examina unghiile, clătina din cap şi se apleca să răscolească jarul.
PARTEA A NOUA
PĂMÂNT MOBIL
20 SEPTEMBRIE 1865
42° 43’ 0” SUD 170° 58’ 0” EST
SOARELE ÎN FECIOARĂ
În care Emery Staines, căruia Crosbie Wells îi povestise dejaamănunţit cum fusese el înşelat de Francis Carver, iar fiecarecâştigase astfel încrederea şi lealitatea celuilalt, decide subitsă falsifice raportul trimestrial, ştergând astfel orice menţiunea aurului din evidenţele terenului de exploatare, dar uitând, înacel moment, de destoinicul băieş Quee, care, conformprotocolului şi în ciuda condiţiilor contractului său de muncă
obligatorie, merita totuşi o primă drept recompensă.
Emery Staines, ajungând la staţia de colectare din colonie, a fost surprins când a văzut fanionul ridicat pe seiful Aurorei, indicând astfel că fusese predată o cantitate de minereu preţios în contul minei. A cerut agentului escortei de aur să descuie seiful. Înăuntru era o stivă de lingouri de aur, aranjate frumos.
Staines luă în mână unul dintre lingouri.
— Dacă v-aş ruga să vă întoarceţi cu spatele câteva clipe, spuse el, cât aş transfera eu conţinutul acestui seif în altă parte, cât aţi cere pentru asta?
Omul se gândi un moment, plimbându-şi degetele în sus şi în jos pe ţeava puştii.
