Ştia că nu trebuia să-l trădeze pe Crosbie Wells. Jurase să

nu-l trădeze. Nu trebuia să pomenească numele lui.

— Carver... repetă ea, cu mintea tot mai înceţoşată.

— Da?

— ...era tatăl, spuse Anna.

DESCENDENTUL

În care Emery Staines, aflând, de la Benjamin Löwenthal că

Anna fusese atacată, se suie imediat pe cal şi porneşte spreValea Arahura, cu fălcile încleştate, cu ochii înlăcrimaţi,acestea fiind semnele exterioare ale unei tulburări sufleteşti pecare, pe parcursul drumului spre nord, nu putuse să oconştientizeze şi, cu atât mai puţin, să şi-o explice, în măsuraîn care o emoţie puternică ar putea fi imediat înţeleasă de cătrepersoana în cauză, care, în acest caz, se întristase atât demult când Löwenthal îi povestise despre rănile suferite deAnna, mai ales când văzuse şi şorţul acestuia plin de sânge,încât îşi uitase atât portofelul, cât şi pălăria la grajduri, iarcând a plecat în galop a fost cât pe-aci să îl doboare dinpicioare pe Harald Nilssen, care tocmai ieşea din prăvălia luiTiegreen cu o pungă de hârtie sub braţ.

Wells deschise uşa. În prag, îndoit de mijloc, era Emery Staines.

— Copilaşul s-a dus, spuse el printre hohote de plâns.

Pruncul tău s-a prăpădit.

Wells îl ajută să intre în casă şi ascultă toată povestea. Apoi aduse o sticlă de coniac, turnă în două pahare, goli paharul lui, mai turnă o dată, îl goli din nou, turnă a treia oară.

Când sticla era goală, Staines spuse:

— O să-i dau ei jumătate. O să împart egal cu ea. Am o comoară secretă, îngropată în pământ. O s-o scot de-acolo.

Wells se holba la el. După un timp, spuse:

— Cât înseamnă jumate?

— Păi, bolborosi Staines, cred că vreo două mii, poate.

Apoi puse capul pe masă şi închise ochii.

Wells aduse o cutie de tablă de pe raft, o deschise şi scoase dinăuntru o foaie de hârtie curată şi o peniţă. Apoi scrise: În această zi de 11 octombrie 1865, o sumă de două mii de lire urmează să îi fie dată DOMNIŞOAREI ANNA WETHERELL, domiciliată anterior în New South Wales, de către DL EMERY

STAINES, domiciliat anterior în New South Wales, aşa cumatestă DL CROSBIE WELLS, în calitate de martor şi arbitru.

— Gata, uite, spuse Wells semnându-se şi împingând hârtia spre Staines. Semnează.

Dar băiatul dormea.

PARTEA A UNSPREZECEA

ORION APUNE CÂND SCORPION RĂSARE

3 DECEMBRIE 1865

42° 43’ 0” SUD 170° 58’ 0” EST

LUNA ÎN TAUR (APROAPE DE ORION)

În care Anna Wetherell, cufundată în meditaţie, face socotealadatoriilor ei, o îndeletnicire care dă naştere unei asemeneadeznădejdi, încât mintea ei îşi întoarce privirea, cum s-arspune, şi caută un subiect mai plăcut, oprindu-se, inevitabil,asupra figurii surâzătoare şi luminoase a lui Emery Staines, acărui opinie favorabilă a ajuns să o dorească mai presus deopinia oricăror cunoscuţi de-ai ei, o dorinţă înăbuşită de fiecaredată când o formulează, ştiind că situaţia lui socială este cumult deasupra condiţiei ei, că pe cât de strălucite şinenumărate sunt perspectivele lui, pe atât de sumbre şi puţinesunt posibilităţile ei, şi presupunând că atitudinea lui faţă deea este de asemenea potrivnică, adică exact opusul atitudiniiei faţă de el, o convingere păstrată în ciuda faptului că el avenit în vizită la ea de trei ori de la însănătoşire, iar recent i-aadus cadou o sticlă cu coniac de Andaluzia, ultima sticlă deacest fel din toată Hokitika, deşi, atunci când a luat-o dinmâinile lui, el s-a întristat subit şi a rugat-o să i-o dea înapoi,ca să-i aducă un cadou mai adecvat şi mai frumos, la care eaa răspuns, cu sinceritate, că era foarte măgulită să primească

un dar care nu căuta în niciun fel să fie adecvat, şi că oricum,era ultima sticlă de acest fel din toată Hokitika şi, din acestconsiderent, mult mai rară şi mai specială decât orice favoaresau fleac pe care le primise vreodată.

Datoria pe care Anna o avea la Mannering se dublase în ultima lună. O sută de lire sterline! I-ar lua un deceniu ca să dea înapoi acea sumă, poate chiar mai mult, dacă ţineai seama de nivelul dobânzilor, de costul opiului şi de faptul că, inevitabil, valoarea ei, în sine, va ajunge să scadă. Răsuflarea ei aburise colţul ferestrei: întinse mâna spre geamul împâclit. Îi umbla o frază prin cap, ca o maximă. „Femeia căzută nu are niciun viitor; bărbatul care s-a ridicat în lume nu are niciun trecut.” Auzise oare undeva aceste cuvinte? Sau erau plăsmuite de mintea ei?

SOARELE ÎN SCORPION

În care Emery Staines, cufundat în meditaţie, pune la îndoială

intenţiile lui, recunoscând imediat, cu sinceritatea luiintrinsecă, realitatea dorinţei şi realitatea încântării lui, dar şiuşurinţa cu care şi-ar putea împlini plăcerile, constatări carenu-l fac să se ruşineze, dar care îi dau de gândit, fiindcă simte,indiferent cât de diferită una de cealaltă este condiţia socială afiecăruia, o anumită afinitate cu Anna Wetherell, o conexiune,în virtutea căreia el se consideră nu mai împlinit, ci cumva maipuţin împlinit, în sensul că persoana ei, fiind deopotrivă opusă

şi în concordanţă cu persoana lui, pare să strălumineze aceleaspecte interne ale firii lui pe care atitudinea lui exterioară nule poate trăda, făcându-l să se simtă deopotrivă înjumătăţit şidublat, sau, cu alte cuvinte, dublat când este în prezenţa ei şiînjumătăţit când nu este cu ea, şi, drept consecinţă, el începesubit să se îndoiască de francheţea şi curiozitatea bonomă cucare ar fi reacţionat îndeobşte, fără vreun dubiu şi fără vreoamânare; aceste meditaţii erau întrerupte frecvent de oremarcă a lui Joseph Pritchard – „dacă n-ar fi fost datoriile şi narcomania ei, nenumăraţi bărbaţi ar fi cerut-o de nevastă”-

care îi revenea în minte stânjenitor şi invariabil.

Se gândea să o cumpere pentru toată noaptea. Dimineaţa, putea să o ducă în Arahura şi să-i arate comoara pe care o îngropase acolo. Putea să-i explice că intenţiona să-i dăruiască ei exact jumătate din bani. Valoarea darului s-ar diminua oare, dacă plătise dinainte pentru compania ei? Posibil. Dar cum să

mai îndure ca alţi bărbaţi să o cunoască într-un fel pe care el, Staines, nu-l cunoştea? Nu ştia ce să facă. Strivi o frunză în palmă, apoi duse palma la nas, ca să miroasă seva proaspătă.

PARTEA A DOISPREZECEA

VECHEA LUNĂ ÎN BRAŢELE LUNII NOI

14 IANUARIE 1866

42° 43’ 0” SUD 170° 58’ 0” EST

LUMINĂTORII

În care Anna Wetherell este cumpărată pentru toată noaptea;Alistair Lauderback vine călare să îşi întâlnească fratelebastard; primind o informaţie, Francis Carver porneşte spreValea Arahura; Walter Moody debarcă pe pământul NoiiZeelande; Lydia Wells îşi învârte roata mroctdui; GeorgeShepard şade la uşa închisorii cu puşca pe genunchi; o ladă

de transport este deschisă pe Gibson Quay; îndrăgostiţii seîmbrăţişează; Carver desface un flacon de laudanum; Moodyîşi întoarce faţa spre un cer necunoscut; îndrăgostiţii adorm;Lauderback repetă în gând scuzele pregătite; Carverdescoperă comoara dezgropată; Lydia învârte din nou roatanorocului, Emery Staines se trezeşte singur în pat; AnnaWetherell, simţind nevoia de alinare sufletească, aprinde opipă; Staines cade şi se loveşte la cap; Anna suferă o comoţie;drogat şi confuz, Staines pleacă în noapte; într-o stare de şocşi confuzie, Anna pleacă în noapte; Lauderback zăreşte de pedeal coliba fratelui său; Crosbie Wells bea jumătate de flacon;Moody se cazează la un hotel; Staines se împiedică pe GibsonQuay şi cade, pierzându-şi cunoştinţa; Anna se împiedică pedrumul spre Christchurch şi cade, pierzându-şi cunoştinţa;capacul lăzii de transport este bătut în cuie; Carver bagă însobă o bucată de hârtie; Lydia Wells râde îndelung şijubilează; Shepard îşi stinge felinarul; şi spiritul pustnicului sedesprinde, încetul cu încetul, şi îşi începe solitara călătorie sprecer pentru a-şi găsi locul de veşnică odihnă printre stele.

— Astă-seară va fi adevăratul început.

— Da?

— Da, pentru mine.

— Începutul meu au fost albatroşii.