— L-am mâncat, spuse ea. Am mâncat ultima bucată aseară, dacă vrei să ştii.
— Imposibil, nu-i adevărat!
Pritchard o ajunse din urmă şi, prinzând-o de umeri, o
întoarse cu faţa spre el. Cu buricul degetului mare sub bărbia ei, îi împinse capul spre spate, ca să-i vadă ochii mai bine.
— Minţi, spuse el. N-ai consumat nimic.
— Ba da, l-am mâncat, repetă Anna smucindu-se din nou de lângă el.
— I l-ai dat înapoi lui Sook? L-a luat el înapoi?
— L-am mâncat. La fel ca întotdeauna.
— Haide, Anna, zău aşa. Nu fi mincinoasă.
— Nu mint deloc.
— Adică vrei să spui că ai mâncat o bucată de afion otrăvit şi ai ochii limpezi ca seninul cerului?
Anna îşi miji ochii şi spuse:
— Cine-a zis că era otrăvit, mă rog?
— Chiar dacă nu era...
— Ştii tu că era otrăvit? Eşti sigur?
— Nu ştiu naibii nimic despre toată mizeria asta, ce dracu, şi nu-mi place tonul tău, se răţoi Pritchard. Vreau doar să iau înapoi o bucată din drog ca să-l cercetez, ce Dumnezeu!
Anna se înfierbântase din nou.
— Şi cine a pus otrava în drog, Jo? Cine a încercat să mă
omoare? Tu ce bănuieşti?
— Ah Sook, poate, răspunse Pritchard fluturând din braţ.
— Îl acuzi pe omul care te acuză pe tine? râse ea sarcastic.
Ăsta-i un tertip de om vinovat!
— Încerc să te ajut! pufni furios Pritchard. Încerc să fiu de ajutor.
— Nu ai cu ce să ajuţi! strigă Anna. Nu ai pe cine să ajuţi!
Ţi-o spun pentru ultima oară: nu a fost niciun suicid, Joseph, şi nicio nenorocită de otravă!
— Atunci, explică-mi şi mie cum de-ai ajuns să zaci lată, pe jumătate moartă, în mijlocul drumului spre Christchurch!
— Nu pot să explic!
Pentru prima oară în acea zi, Pritchard văzu pe chipul ei o emoţie reală: frică, furie.
— Ai tras o pipă în seara aceea, la fel ca de obicei?
— Şi ca în fiecare zi, de când am depus cauţiunea.
— Azi?
— Nu. Am consumat ultima bucată aseară, ţi-am mai spus.
— La ce oră aseară?
— Târziu. Miezul nopţii, poate.
Lui Pritchard îi venea să scuipe.
— Nu mă face pe mine prost. Te-am văzut cum eşti sub
influenţa drogului şi te-am văzut cum eşti când îţi revii. În momentul de faţă, eşti cuminţită ca o călugăriţă.
— Dacă nu mă crezi, pleacă de-aici, spuse ea boţindu-se la faţă.
— Nu vreau. Nu vreau să plec.
— Lua-te-ar naiba, Jo Pritchard!
