De la Francis Carver, ca să-ţi fie clar!
Gascoigne ridică din umeri; numele nu-i spunea nimic.
— Afurisitul de Francis Carver, care a dat cu picioarele în ea
– a dat cu picioarele în ea. a bătut-o –, deşi pruncul era al lui!
Pruncul lui în pântecul ei! Şi-a omorât propria odraslă!
Clinch ajunsese aproape să ţipe, iar Gascoigne deveni brusc foarte atent.
— Ce tot spui acolo? zise el păşind în faţă.
Anna îi mărturisise că pruncul ei nenăscut fusese ucis chiar de tatăl lui, iar acum se părea că exact acelaşi bărbat avea legătura cu opiul din cauza căruia şi ea fusese la un pas de moarte!
Dar lui Clinch îi căşunase acum pe valet:
— Tu, se răsti el. Dacă se-ntâmplă ca Pritchard să mai vină
pe-aici când eu sunt plecat, pe tine contez să-l dai afară pe uşă.
M-ai auzit?
Era foarte supărat.
— Cine e Francis Carver? întrebă Gascoigne.
Clinch hârăi din gâtlej şi trase un scuipat pe podea.
— O lepădătură, spuse el, O jigodie de criminal. Jo Pritchard.
păi el e doar un păcătos nenorocit, Carver însă e dracu’ cu coarne, asta să ştii, el e diavolul.
— Dar sunt prieteni?
— Nu prieteni, spuse Clinch. Nu prieteni, repetă el şi împunse cu degetul prin aer înspre valet, zicând: M-ai auzit? Dacă dă
naiba ca Jo Pritchard să mai pună piciorul pe scara asta – pe treapta de jos –, n-ai decât să-ţi cauţi de lucru în altă parte!
În mod evident, Clinch nu mai vedea o ameninţare în persoana lui Gascoigne, din moment ce, smulgându-şi pălăria de pe cap, se retrase din dreptul uşii; Gascoigne era liber să plece, dacă voia. Nu se mişcă însă, aşteptând ca hotelierul să
povestească mai departe, ceea ce acesta şi făcu după ce mai întâi îşi netezi părul spre ceafă cu palma şi îşi atârnă pălăria în cui.
— Francis Carver e un traficant, spuse el. Godspeed – asta-i corabia lui, probabil că ai văzut-o ancorată în port. E un barc –
un velier cu trei catarge.
— Dar care-i legătura lui cu Pritchard?
— Opiul, bineînţeles! pufni agasat Edgar Clinch, care nu suporta să fie chestionat.
Încruntându-se din nou la Gascoigne, de parcă un nou val de suspiciune i-ar fi întunecat minţile, se răsti la el:
— Ce căutai dumneata în camera Annei?
Surprins, dar politicos, Gascoigne replică:
— Nu ştiam că Anna Wetherell este în slujba dumitale, domnule Clinch.
— Este în grija mea, spuse Clinch netezindu-şi părul pentru a doua oară. Locuieşte aici – conform aranjamentului –, aşa că
am dreptul să ştiu cu ce se ocupă, dacă se întâmplă să fie pe domeniul meu, şi mai ales când sunt la mijloc şi nişte pistoale.
Poţi să pleci, ai zece minute, continuă el, de data asta adresându-se valetului, care dispăru iute spre restaurant, ca să-şi mănânce prânzul.
Gascoigne se prinse cu mâinile de reverele hainei.
— Probabil consideri că e norocoasă fiindcă locuieşte aici, sub supravegherea dumitale, zise el.
— Greşeşti, spuse Clinch. Nu cred asta.
Gascoigne tăcu mirat, apoi reluă pe un ton delicat:
— Ai în grijă multe fete ca ea?
— Doar trei în momentul de faţă, răspunse Clinch. În privinţa asta, Dick are ochiul format. Numai tipe de clasă, şi nici nu coboară vreodată standardul; ţine la calitate. Cine vrea o târfă
pe un şiling, n-are decât să se ducă pe Uliţa Sculamentului, încolo, şi o să vadă cu ce se molipseşte. La Dick, n-ai ce face cu mărunţişul din buzunar. Ori scoţi lirele, ori nimic. Dick ţi-a plasat-o pe Anna?
