Era vorba, pesemne, despre Dick Mannering, patronul Annei Wetherell. În loc de răspuns, Gascoigne mormăi vag. Nu ţinea să-i relateze cum ajunseseră el şi Anna să se cunoască.
— Păi la el trebuie să te duci dacă vrei să le încerci şi pe celelalte, continuă Clinch. E Kate, dolofana; Sal, cârlionţata; Lizzie, pistruiata. Degeaba mă întrebi pe mine. Nu eu mă ocup de toate detaliile – programări şi celelalte. La mine fetele doar se culcă, spuse el, dar, sesizând că alegerea verbului îl cam nedumerise pe interlocutorul său, se grăbi se adauge: Se culcă, adică dorm, să ştii; nu făceam pe pudicul. Nu pot primi musafiri de noapte în hotel. Mi-aş pierde autorizaţia de funcţionare. Vrei o târfă toată noaptea, te priveşte, o duci la tine, în camera ta.
— Ai un local frumos aici, spuse amabil Gascoigne, desfăcând larg braţul.
— Nu e al meu, zise Clinch cu un aer înciudat. L-am luat cu chirie, în susul şi în josul străzii, de la Weld la Stafford, totul e
închiriat. Hotelul acesta e în proprietatea unui tip pe nume Staines.
— Emery Staines? zise Gascoigne.
— Da, ciudat, spuse Clinch. E ciudat să închiriez localul de la un om care e de două ori mai tânăr decât mine. Dar aşa e modern acum: s-au întors lucrurile cu susul în jos, fiecare om trage spuza pe turta lui.
Gascoigne socotea că exista ceva forţat în exprimarea lui Clinch: expresiile pe care le folosea păreau împrumutate, iar felul în care le rostea era artificial. Vorbea pe un ton circumspect, chiar neliniştit, de parcă s-ar fi temut ca Gascoigne să nu-şi facă
o părere proastă despre el, ceea ce era imposibil de evitat, oricum. „Nu are încredere în mine”, se gândea Gascoigne. „Dar nici eu nu am încredere în el!”
— Mă întreb ce se va întâmpla cu acest hotel dacă domnul Staines nu va mai apărea? rosti el cu voce tare.
— Voi rămâne eu în continuare, spuse Clinch. Poate o să
cumpăr hotelul, adăugă el bâjbâind cu mâna câteva clipe sub birou, unde avea un sertar, după care spuse: Uite ce e, vei crede că sunt pisălog, dar eu tot te întreb din nou: ce căutai în camera Annei?
Aproape că implora să primească un răspuns.
— Am discutat un pic despre bani, spuse Gascoigne. Îi fluieră
vântul prin buzunare. Dar cred că ştii deja asta.
— Ea, buzunare! ricană Clinch. Bun cuvântul! Păi are destule buzunare, crede-mă.
Să fi fost aceasta o referire criptică la aurul care fusese cusut în rochia Annei? Sau o aluzie ordinară la meseria fetei?
Gascoigne deveni brusc vigilent.
— De ce te-aş crede pe dumneata, şi nu pe Anna? spuse el.
Din câte spune ea, nu mai are niciun sfanţ, cu toate astea, dumneata consideri normal să pretinzi să-ţi dea şase lire, pe care să ţi le plătească imediat!
Clinch căscă ochii mari. Vasăzică, Anna îi povestise lui Gascoigne despre chiria pe care o datora. Vasăzică, se plânsese de comportamentul lui cu amărăciune, judecând după tonul ostil al francezului. Îl îndurera că procedase aşa. Clinch nu concepea ca Anna să discute despre el cu alţi bărbaţi. Cu glasul stins, spuse:
— Nu e treaba dumitale.
— Dimpotrivă, ripostă Gascoigne. Anna a ţinut să-mi povestească situaţia. M-a implorat.
— De ce? spuse Clinch. De ce totuşi?
— Pesemne fiindcă are încredere în mine, i-o trânti Gascoigne, nu fără cruzime.
— Voiam să spun, ce rost avea să te implore pe dumneata?
— Ca să o ajut, răspunse Gascoigne.
— Dar de ce dumneata totuşi? insistă Clinch.
— Cum adică, de ce eu?
— De ce să apeleze Anna la dumneata? spuse Clinch aproape ţipând.
Lui Gascoigne îi scăpărară ochii de furie.
— Presupun că îmi ceri să definesc care sunt exact relaţiile dintre noi.
— N-am nevoie să întreb asta, spuse Clinch cu un râs gutural. Ştiu răspunsul la asta!
— Eşti impertinent, domnule Clinch, spuse Gascoigne, furios de-a binelea.
— Impertinent! răbufni Clinch. Cine-i impertinent, mă rog?
Târfa e în doliu – atâta tot, ceea ce nu poţi nega!
— Faptul că este în doliu este însuşi motivul pentru care nu poate să-şi achite datoriile acum. Şi totuşi dumneata continui să
o persecuţi.
— Eu, o persecut eu...?
— Am rămas cu impresia că Anna se teme foarte mult de dumneata, spuse Gascoigne pe un ton rece, dar ştia că nu era adevărat.
