— Mai multe exerciţii în cabina „3 g“.

— Am făcut.

— Prea puţin.

— Şi medicamente nu? am intervenit eu în discuţie, dornic s-o văd pe Alana pe picioare cât mai curând.

— Eu mă pricep la supragravitaţie. La asta sunt expert.

Mă duc să-mi fac somnul şi vă promit că voi citi ceva literatură despre boala de subgravitaţie când mă voi trezi.

Acum de-abia mă ţin pe picioare. Dacă ştiam că nu-i ceva grav nu veneam. O să-i rup urechile lui Nack dacă mă mai deranjează pentru fleacuri.

M-am uitat la Alana. Era mai destinsă şi vădit mulţumită de ceva.

— Ce te...

— Nu mă simt bine, Poe, mi-a tăiat fata elanul de a întreba ce-o apucase să se prefacă bolnavă, fiindcă mie îmi era din ce în ce mai clar că aşa stătea situaţia. Cred că aş

fi trântit cu mare plăcere o înjurătură la adresa întregului sistem de supraveghere ce domnea pe navă, fiindcă din cauza lui nu puteam discuta nimic, nu puteam face nimic, nu...

— Pauza de masă s-a terminat, m-a anunţat de pe ecranul videofonului Nack. Te aşteaptă Petros, ca să

continuaţi. Respectă programul!

— Du-te, Poe! m-a îndemnat Alana văzându-mi ezitarea.

— Cum să te las în halul ăsta?

— Lasă, că n-o să moară! a intervenit Nâck, dovedindu-ne prin prostia lui că auzea ce discutam în cabină.

— Te crezi medic? l-am întrebat rânjind, neştiind cum să-mi ascund surpriza neplăcută produsă de descoperirea făcută.

— Nu, savantule. Nu fac decât să repet ce mi-a spus Dang. Ha, ha!

— O să-ţi fac o colivie, papagalule!

— Fiindcă mă simpatizezi, sunt sigur, mă luă peste picior Nack.

— Du-te, Poe! m-a îndemnat Alana, cu acelaşi glas pierit cu care-l întimpinase pe Dang.

Deci şi ea sesizase gafa prin care Nack ne atrăsese atenţia asupra supravegherii totale a cabinei noastre.

Poate şi îndemnul lui Dang de a folosi „3 g“-ul mai des avea un scop ascuns. Mi-am propus să nu uit să verific dacă nu cumva în acceleratorul nostru nu se montase, în lipsa mea, un sistem de ascultare.

— Sănătate, fetiţo! i-am urat Alanei sărutând-o pe frunte. Dacă ţi-e şi mai rău să mă anunţi prin comanda navei.

— Bine, bine.

M-am dus să-l caut pe Petros. După ceas întârziasem cincisprezece minute de la program. }n mod sigur Nack le va spune noilor stăpâni.

Petros mă aştepta impasibil, arborând aceeaşi figură de robot umanoid. Am început să montăm iar circuitele de forţă. Conexiunile cu laser de mare putere erau într-adevăr de primă calitate. Aveam, pentru a nu ştiu câta oară, confirmarea faptului că „Marea Idee“, sau mai bine zis „Criminala Idee“, beneficia numai de lucruri de calitate superioară. În mod sigur era sprijinită de indivizi puternici, interesaţi să domine Galaxia. Oare cum de scăpase Marelui Consiliu de sub control gruparea celor care reuşiseră să finanţeze operaţia de salvare de pe Nicrom? Era clar acum pentru mine că povestea lui Dinks despre începutul „Marii Idei“ era un flaps. Nici Stan, fostul şef, nu era stăpân pe iniţiativele lui. Şi el, şi ceilalţi erau îndemnaţi de la spate de forţe şi interese mult mai mari.

— Am terminat, m-a anunţat Petros.

— Bine! Treci în revistă toate circuitele de forţă montate şi reglează-le parametrii de câmp la valoarea generatorului de ecran.

— Am înţeles.

— Ia-ţi o bobină Steel pentru fixarea exactă a defazajului.

— Am înţeles.

Răspunsurile monotone ale lui Petros erau numai bune pentru cei ce aveau „grijă“ de noi. Mi-am terminat treaba la ultimul circuit de forţă, am mai verificat o dată

conexiunile şi m-am dus în camera generatorului de ecran.

Înainte de a-l da în funcţiune trebuia să-i fac ceva astfel încât să ne ţină în viaţă, pe mine şi pe Alana. Deşi din discuţia surprinsă înainte de percheziţie reieşea că fata era necesară ca translatoare după încheierea recuperării tunului cu antimaterie, socoteam că era mai bine să nu mă încred în cuvântul lui Hermann. M-am aşezat la pupitru şi m-am gândit că, fiind astfel supravegheat, era foarte greu să fac o modificare esenţială la sistemul de recunoaştere. Manevram butoanele generatorului, privind distrat aparatele de măsură pe care în mod mecanic le montasem, şi nu avem nicio idee. Curios lucru! Eu mereu aveam idei, bune, rele, dar aveam. Şi acum...

— Acordează circuitul de recunoaştere a persoanei pentru mâna stângă, am auzit parcă un glas.

M-am uitat în jur. Eram singur. Ce-o mai fi fost şi asta?

Aveam halucinaţii. Alana era bolnavă, eu...

— Sunt eu, dragule, am auzit iar vocea.

Eram total derutat. Vocea era a Alanei, nu aveam nicio îndoială. Dar cum de o auzeam?

— Nu mă auzi. Comunicăm telepatic pe suportul undelor generatorului de imagini subliminal. Abia acum am reuşit să mă acordez pe frecvenţa ta de gândire. Mă

antrenez la asta de când ai venit de pe Nicrom.

— Adică poţi comunica cu oricine de pe navă? m-am mirat eu, negăsind altceva mai inteligent de transmis.

— Nu, dragule. Pot comunica numai cu cei care recepţionează undele subliminale. Şi tu eşti unul dintre aceia, deşi ele nu au nicio influenţă asupra ta.

— Şi ceilalţi?

— Petros, Fania şi Cris comunică prin intermediul meu.

Ceilalţi de pe navă sunt dotaţi cu circuite antisubliminale, ştii tu, plăcuţele acelea albastre de pe combinezon...

— Alana, eşti mereu o surpriză şi o enigmă. Mai întâi supravegherea video, acum comunicarea telepatică. Ce va urma oare?

— Lasă, Poe, admiraţia şi vezi să nu te dai de gol că

putem comunica! I-am instruit serios pe cei trei ca să nu se trădeze că sunt în afara hipnozei.