mergem împreună. Am crezut că poate ai ceva să-mi spui, dar îmi dau seama că nu însemnăm nimic unul pentru celălalt. Dacă eşti pe deplin convinsă că pasiunea mea nesăbuită s-a stins complet, îţi urez bună ziua.
Şi se îndepărtă cu pas grăbit.
„Ce vrea să spună?” ghidi Margaret. „Ce vrea să spună cu vorbele acestea, prin care pare să înţeleagă, că eu am crezut tot timpul că
ţine la mine, când ştiu sigur că nu ţine; nu poate să ţină. Probabil că
364
mama lui i-a spus toate lucrurile acelea pline de cruzime despre mine. Dar n-o să-mi pese de el. Acum sunt destul de stăpână pe mine ca să-mi pot controla starea aceasta jalnică, stranie şi nestăpânită, care m-a ispitit chiar să-l trădez pe dragul meu Frederick, ca să îi pot recâştiga stima – stima unui om care îşi dă
atâta osteneală să îmi spună că nu însemn nimic pentru el. Haide!
biată inimioară fii veselă şi curajoasă. N-o să facem mare lucru, dacă
ne lăsăm doborâte. Şi amărâte ca vai de noi.”
În dimineaţa aceea, îşi uimi tatăl prin voioşia de care dădu dovadă. Vorbea fără astâmpăr, lucru neobişnuit pentru felul ei de a fi; şi chiar dacă multe din vorbele ei sunau cam amar, iar amintirile despre cei din strada Harley erau puţin cam sarcastice, tatăl ei nu îndrăzni s-o întrerupă, cum ar fi făcut altădată – căci se bucura văzând-o puţin mai despovărată de griji. Seara, a fost chemată la un moment dat jos, ca să vorbească cu Mary Higgins; şi când se întoarse, domnul Hale avu impresia că vede urme de lacrimi pe obrajii ei. Dar nu putea fi adevărat, căci aducea veşti bune – că
Higgins avea acum de lucru, la fabrica domnului Thornton. Dar voioşia îi pierise şi îi era greu să mai scoată chiar şi un cuvânt, nicidecum să sporovăiască întruna, ca mai înainte.
Timp de câteva zile, Margaret parcă nu ştia pe ce lume e, arătându-se plină de toane; şi tatăl ei începuse să se neliniştească, când deodată primiră veşti, care promiteau schimbări pline de neprevăzut. Domnul Hale primi o scrisoare de la domnul Bell, care anunţa că le va face o vizită; şi imediat domnul Hale îşi închipui că
tovărăşia vechiului său prieten de la Oxford va abate gândurile lui Margaret pe un făgaş mai plăcut, la fel cum i le abătea pe ale lui.
Margaret încercă să pară interesată de planurile tatălui ei; dar era prea apatică pentru a-i păsa de orice domn Bell, chiar dacă i-ar fi fost de o sută de ori naş. O mai trezi puţin scrisoarea de la Edith, plină de compasiune pentru moartea mătuşii ei; şi plină şi de amănunte despre ea, despre soţul ei şi despre copilaş; la sfârşitul scrisorii o anunţa că, întrucât clima nu prea îi pria copilului şi doamna Shaw ţinea să se întoarcă în Anglia, era posibil ca soţul ei să
renunţe la tot şi să revină cu toţii în strada Harley; ceea ce nu i-ar incinta prea tare dacă nu va veni şi Margaret.
Margaret tânjea după casa aceea veche şi după liniştea paşnică a vieţii de acolo, ordonată şi monotonă. Pe vremuri o găsise uneori 365
destul de plictisitoare; dar, de atunci, fusese azvârlită de colo până
colo, iar lupta din ultimul timp cu sine însăşi pur şi simplu o epuizase, încât îşi zise că până şi inerţia ar însemna odihnă şi înviorare. Astfel încât începu să se gândească cu adevărat la o vizită
de lungă durată la familia Lennox, după ce se vor reîntoarce în Anglia, văzând-o ca un moment – nu, nu de speranţă – ci de tihnă, în care îşi va putea recăpăta forţele şi stăpânirea de sine. În clipa de faţă i se părea că orice subiect era legat de domnul Thornton; ca şi când nu-l putea uita, oricât ar fi încercat. Dacă se ducea pe la familia Higgins, auzea vorbindu-se de el; tatăl ei reîncepuse lecturile cu el şi îi cita tot timpul părerile; până şi vizita domnului Bell aduse în discuţie numele chiriaşului său; căci după cum le scrisese, o bună parte din timpul său şi-l va petrece cu domnul Thornton, deoarece pregăteau un nou contract de închiriere şi trebuiau să se înţeleagă asupra termenilor.
366
CAPITOLUL XL
NEPOTRIVIRE
„N-am fost nedreptăţit şi deci nu cer dreptate, Nimic nu mi s-a luat, căci n-am avut avere, Şi totuşi suferinţa din suflet n-o pot scoate; Căci, chiar dacă vreun altul s-ar bucura să spere, Pe mine-această soartă mă umple de durere.”
WYATT
MARGARET NU CREZUSE că vizita domnului Bell îi va aduce prea multă bucurie – o aşteptase cu nerăbdare doar de dragul domnului Hale, dar când sosi naşul ei, descoperi deodată cât de buni prieteni pot fi. El declară că Margaret n-avea niciun merit dacă era aşa cum era, adică o fată cu totul pe placul inimii lui; că se născuse cu darul de a-i atrage privirile de cum intra în încăpere; în schimb, ea îl lăudă
pentru înfăţişarea lui de om tânăr şi plin de viaţă, cu toată toga şi tichia de profesor la Oxford.
— Tânăr şi plin de viaţă în ceea ce priveşte amabilitatea şi căldura de care daţi dovadă. Dar trebuie să mărturisesc că aveţi cele mai învechite şi mai mucegăite păreri din câte am întâlnit până acum.
— Auzi, Hale, ce spune fiică-ta! Şederea la Milton a corupt-o cu totul. Acum e o democrată, o republicană cu vederi extremiste, o membră a Societăţii pentru Pace, o socialistă…
— Şi toate astea numai pentru că m-am pronunţat pentru progres în comerţ, tată. Domnului Bell i-ar conveni să rămână în faza schimbului în natură, când dădeai piei de animale sălbatice pe ghinde.
— Nu, nu. Aş săpa şi aş cultiva cartofi. Iar din blana animalelor sălbatice aş face îmbrăcăminte groasă. Nu exagera, mică
domnişoară. Dar m-am cam săturat de toată agitaţia asta fără
astâmpăr. Dau cu toţii năvală unii peste alţii, în goana lor de a se îmbogăţi.
— Nu oricine are posibilitatea să stea confortabil într-un colegiu, în timp ce averea îi sporeşte fără să se ostenească niciun pic. Nu mă
367
îndoiesc că mulţi oameni de aici nu s-ar supăra deloc dacă li s-ar mări averile în felul în care s-au mărit ale tale, fără nicio străduinţă
din partea lor, spuse domnul Hale.
— Nu cred. Ceea ce le place e tocmai agitaţia şi lupta. Cât despre a sta liniştit şi a învăţa din trecut, sau a orândui viitorul printr-o muncă cinstită, făcută într-un spirit profetic – puah! Nu cred că
există un singur om în Milton care să ştie să stea liniştit; asta e o mare artă.
— Bănuiesc că oamenii din Milton îşi închipuie că cei de la Oxford nu ştiu să se mişte. Ar fi foarte bine dacă s-ar amesteca ceva mai mult.
— Poate pentru cei din Milton. S-ar putea ca multe lucruri foarte neplăcute pentru alţii să fie bune pentru ei.
