Milton şi pentru industriile de aici.
Margaret prinse privirea surprinsă pe care i-o aruncă pe furiş
domnul Thornton şi se necăji gândindu-se ce şi-ar mai putea închipui el din aceste cuvinte ale domnului Bell. Domnul Bell continuă:
— Ah! Mi-ar plăcea să-ţi pot arăta strada noastră principală – şi piaţa Radcliffe. Las deoparte colegiile, aşa cum îi îngădui şi domnului Thornton să omită fabricile, atunci când va vorbi despre farmecul Milionului. Am dreptul să-mi ponegresc locul natal; Nu uitaţi că sunt din Milton.
Vorbele domnului Bell îl supărau pe domnul Thornton mai tare decât ar fi trebuit. Nu se simţea în stare să glumească. Cu alt prilej, i-ar fi plăcut felul oarecum impulsiv în care domnul Bell condamna un oraş unde viaţa era atât de diferită de propriile lui obiceiuri; acum însă se simţea prea necăjit ca să apere ceva ce nici nu era cu adevărat criticat.
— N-aş zice că Miltonul e un model de oraş.
— Nu în ce priveşte arhitectura? întrebă domnul Bell cu viclenie.
— Nu! Am avut prea multă treabă ca să ne preocupăm de nişte simple aparenţe exterioare.
— Nu spuneţi simple aparenţe exterioare, interveni domnul Hale cu blândeţe. Ele ne influenţează pe toţi, încă din copilărie – şi în fiecare zi a vieţii noastre.
— Aşteptaţi puţin, vorbi domnul Thornton. Să nu uitaţi că noi aparţinem unei alte rase decât grecii, pentru care frumuseţea era totul şi cărora domnul Bell le-ar putea vorbi despre o viaţă de tihnă
şi bucurii senine, dintre care multe provocate de simţuri, de aparenţe exterioare. Nu vreau să spun că-i dispreţuiesc, nici că aş
ţine să-i imit. Dar aparţin rasei teutone; în această parte a Angliei ea e mai puţin amestecată cu alte neamuri decât în celelalte regiuni; le-am păstrat în mare măsură limba; şi le-am păstrat chiar într-o măsură şi mai mare spiritul; nu socotim că viaţa ne-a fost dată
pentru plăceri ci pentru acţiune şi străduinţă. Frumuseţea şi mândria noastră provin dintr-o forţă interioară, care ne ajută să
învingem piedicile materiale şi chiar şi greutăţi şi mai mari. Noi, cei de aici, din Darkshire, suntem teutoni şi într-o altă privinţă. Nu ne place să avem legi făcute de alţii, undeva departe. Vrem să fim lăsaţi să ne facem singuri dreptate, în loc să se tot amestece alţii, cu 371
legiuirile lor imperfecte. Suntem pentru autoguvernare şi împotriva centralizării.
— Pe scurt, aţi vrea să reinstauraţi heptarhia9. Oricum, retrag ce-am spus azi dimineaţă – că dumneavoastră, oamenii din Milton, nu veneraţi trecutul. Văd că sunteţi adoratori fervenţi ai zeului Thor10.
— Nu, nu venerăm trecutul ca cei din Oxford, ci dorim ceva care să se poată aplica mai direct în prezent. E frumos când studierea trecutului, duce la o anticipare a viitorului; dar pentru cei care bâjbâie în faţa unor situaţii noi, ar fi mult mai bine dacă experienţa trecutului ne-ar îndruma în ceea ce ne interesează acum, în modul cel mai direct; căci prezentul ne e plin de greutăţi ce trebuie înfruntate; şi viitorul nostru depinde de modul cum sunt înfruntate şi înfrânte – şi nu doar împinse deoparte. Din înţelepciunea trecutului, să găsim ajutor pentru problemele prezentului. Dar nu!
Oamenii pot vorbi despre utopii mult mai uşor decât despre îndatoririle de a doua zi; şi totuşi, atunci când aceste îndatoriri sunt înfăptuite de alţii, cine sunt primii care să strige: „Ruşine!”?
— Şi tot nu înţeleg ce vreţi să spuneţi. Oare oamenii din Milton ar catadicsi să-şi trimită problemele ca să fie rezolvate la Oxford? Încă
nu ne-aţi pus la încercare.
Domnul Thornton izbucni în râs.
— Cred că vorbeam gândindu-mă mai cu seamă la problemele noastre din ultima vreme; la grevele prin care am trecut, destul de supărătoare şi vătămătoare, după cum am descoperit pe pielea mea.
Şi totuşi, această ultimă grevă, care m-a costat scump, a fost respectabilă.
— O grevă respectabilă! exclamă domnul Bell. Asta arată că aţi mers prea departe cu venerarea zeului Thor.
Margaret mai degrabă simţi decât văzu că domnul Thornton era mâhnit de această repetată persiflare a unor lucruri care pentru el erau foarte serioase. Încercă să schimbe vorba, căci vedea că acest subiect care pentru una din părţi, nu însemna nimic, pentru cealaltă era de un profund interes personal. Se sili să spună ceva: 9 Referire la perioada celor şapte state anglo-saxone.
10 În mitologia germanică, zeul războiului, divinitate simbolizând forţa de neînvins.
372
— Edith scrie că în Corfu stamba imprimată e de mai bună
calitate şi mai ieftină decât la Londra.
— Da? întrebă tatăl ei. Cred că e încă una din exagerările lui Edith. Eşti sigură, Margaret?
— Sunt sigură că aşa scrie ea, tată.
— Atunci, sunt şi eu sigur, spuse domnul Bell. Margaret, sunt atât de convins că eşti demnă de crezare, încât o includ în aceasta şi pe verişoara ta. De aceea nu cred că vreo verişoara de-a ta ar putea să exagereze.
— O pasionează oare pe domnişoara Hale, adevărul cu orice preţ?
întrebă domnul Thornton cu amărăciune.
În aceeaşi clipă, ar fi vrut să-şi fi muşcat limba. Cine era el şi de ce s-o rănească astfel? Cât de ticălos se purta în seara aceasta; îşi pierduse cumpătul pentru că n-o mai văzuse de atâta vreme; sâcâit fiindcă auzise pomenindu-se un nume, crezând că era al unui adorator mai norocos; şi acum arţăgos, dându-şi seama că nu izbutise să ţină piept, cu inima uşoară, cuiva care încercase, printr-o discuţie plăcută, să înveselească seara – bătrânul prieten binevoitor al tuturor, al cărui fel de a fi ar fi trebuit să nu-i fie străin, căci îl cunoştea de ani de zile.
Şi apoi, să-i vorbească astfel lui Margaret! Ea nu se ridică să iasă
din încăpere, aşa cum făcuse altădată, când felul lui de a fi ori o atitudine mai nestăpânită o supăraseră. Rămase complet nemişcată, după ce-i aruncă în fugă o privire surprinsă şi îndurerată, părând un copil care nu ştie de ce e certat; apoi ochii i se măriră încet, umplându-se de tristeţe şi reproş; îşi lăsă în jos privirea şi se aplecă asupra cusăturii, fără să mai scoată un cuvânt.
Dar el nu se putea împiedica s-o privească şi îi văzu trupul scuturat de un suspin, de parcă ar fi trecut-o un fior. Se simţi ca o mamă
care, în timp ce-şi leagănă şi îşi dojeneşte copilul, trebuie deodată să
plece de lângă el, înainte ca prin surâsul ei să-i dovedească toată
