— Şi fie ca el să te readucă în sânul Bisericii, răspunse ea, din toată inima.
În clipa următoare îi fu teamă ca aceste cuvinte să nu pară lipsite de respect, nepotrivite – să nu-l rănească venind tocmai de la fiica lui; şi îi încolăci gâtul cu braţele. Domnul Hale o ţinu lângă el câteva clipe. Îl auzi murmurând ca pentru sine:
— Martirii şi cei ce nu şi-au renegat credinţa au avut de suferit şi mai mult – nu voi da înapoi.
Tresăriră când o auziră pe doamna Hale întrebând de fiica ei. Se depărtară unul de altul cu conştiinţa deplină a tot ceea ce îi aştepta.
40
Domnul Hale spuse grăbit:
— Du-te, Margaret, du-te. Voi lipsi mâine toată ziua. Trebuie să-i spui mamei tale înainte de a se însera.
— Da, replică ea şi se întoarse în salon ameţită şi zăpăcită.
41
CAPITOLUL V
HOTĂRÂRE
„Îţi cer o dragoste adâncă,
Ce cu grijă chibzuită
Să zâmbească celor veseli,
Să-nsenineze faţa cernită;
Să mângâie şi să-nţeleagă
Să-mi fie inima menită.”
ANONIM
MARGARET STĂTEA s-o asculte pe mama ei care îi împărtăşea diferitele ei proiecte de a îmbunătăţi cât de cât viaţa celor mai nevoiaşi membri ai parohiei. Nu putea să n-o asculte, deşi fiecare proiect nou era ca o lovitură de pumnal în inimă. Când va veni iarna, ei vor fi departe de Helstone. E-adevărat, reumatismul bătrânului Simon era grav şi vederea slabă; dar nimeni nu se va mai duce să-i citească şi să-i aline suferinţele, oferindu-i supă şi flanele de bună
calitate; şi chiar dacă va veni cineva, va fi un străin şi bătrânul o va aştepta în zadar pe ea. Băieţaşul infirm al lui Mary Dornville se va târî în zadar până la uşă, s-o vadă venind prin pădure. Bieţii de ei nu vor înţelege niciodată de ce fuseseră părăsiţi; şi mai erau încă mulţi alţii.
— Tata a cheltuit întotdeauna venitul dobândit în parohie. Cred că îmi cam însuşesc din drepturile viitoare dar, după cât se pare, iarna va fi grea şi bieţii noştri bătrâni trebuie ajutaţi.
— Oh, mamă, să facem tot ce putem, spuse Margaret cu înflăcărare, uitând să mai fie prudentă, agăţându-se doar de gândul că puteau da ajutor pentru ultima dată; s-ar putea să nu mai rămânem multă vreme aici.
— Te simţi bolnavă, draga mea? întrebă doamna Hale îngrijorată, înţelegând greşit aluzia lui Margaret la nesiguranţa rămânerii lor la Helstone. Arăţi palidă şi obosită. De vină e aerul ăsta umed şi nesănătos.
— Nu – nu, mamă, nu e vorba de asta; aerul e foarte plăcut. E cea mai dulce şi mai proaspătă mireasmă după fumul din strada Harley.
42
Dar sunt obosită; cu siguranţă că trebuie să fie aproape ora de culcare.
— Nu mai e mult – e nouă şi jumătate. Mai bine te-ai culca chiar acum, dragă. Cere-i lui Dixon să-ţi pregătească ceva cald. Am să vin să te văd după ce te bagi în pat. Mi-e teamă că ai răcit; sau miasmele nesănătoase ale vreunui iaz stătut…
— Oh, mamă, exclamă Margaret, zâmbind uşor în timp ce-şi săruta mama, mă simt bine – nu te speria din pricina mea; sunt doar obosită.
Şi Margaret urcă în camera ei. Ca să o liniştească pe maică-sa, acceptă un castronaş cu terci. Stătea întinsă fără vlagă în pat, când doamna Hale intră s-o întrebe pentru ultima oară cum se simte şi s-o sărute înainte de a se culca şi ea. Dar, după ce auzi închizându-se uşa în urma mamei ei, Margaret sări din pat şi, punându-şi capotul, începu să păşească în sus şi în jos prin odaie, până când scârţâitul unei scânduri îi aminti să nu facă zgomot. Aşa că se aşeză, ghemuită, în scaunul din scobitura adâncă a ferestrei.
În dimineaţa aceea, când privise afară, inima îi zburdase la vederea luminii strălucitoare şi limpezi de pe turnul bisericii, care anunţa o zi frumoasă şi însorită. Acum, seara – trecuseră cel mult şaisprezece ore de atunci – şedea pe scaun, prea împovărată de supărare ca să
poată plânge, dar cu o durere surdă şi tăioasă, care părea să-i fi smuls pentru totdeauna din inimă tinereţea şi vioiciunea. Vizita domnului Henry Lennox – cererea lui în căsătorie – era ca un vis, un lucru în afara vieţii reale. Realitatea crudă era faptul că tatăl ei îngăduise îndoielilor amăgitoare să-i năpădească atât de tare mintea, încât devenise un schismatic – un proscris; toate schimbările care decurgeau de aici se grupau în jurul acestui fapt distrugător.
Privi afară la contururile cenuşii-negricioase ale turnului bisericii, care se înălţa, pătrat, în centrul priveliştii, detaşându-se pe intensitatea albastrului străveziu din spate în care i se pierdea privirea şi simţi că ar privi aşa la nesfârşit, văzând în fiecare clipă
depărtări tot mai mari şi totuşi nici urmă de Dumnezeu! În acel moment i se părea că pământul e mai pustiu decât dacă ar fi fost încins de o cupolă de fier, în spatele căreia ar fi putut să fie pacea veşnică şi gloria Atotputernicului: adâncimile fără de sfârşit ale spaţiului, în seninătatea lor imobilă, îi păreau mai batjocoritoare 43
decât orice hotar material – zăvorând strigătele victimelor de pe pământ, care puteau să urce şi să se piardă în splendoarea infinită a vastităţii – să se piardă pentru totdeauna, înainte de a ajunge la tronul lui.
Aceasta era dispoziţia ei, când domnul Hale intră neauzit. Lumina lunii lucea destul de tare ca să-şi poată vedea fiica, în locul acela neobişnuit şi într-o atitudine neobişnuită. Se apropie de ea şi îi atinse umărul, înainte de a-şi fi dat seama că el intrase în odaie.
Margaret, te-am auzit urcând. Nu m-am putut stăpâni să nu intru şi să-ţi cer să te rogi împreună cu mine – să ne rugăm Domnului; ne va ajuta amândurora.
Domnul Hale şi Margaret îngenuncheară lângă scaunul de la fereastră – el privind în sus, ea cu capul plecat, plină de umilinţă şi ruşine. Dumnezeu era acolo, aproape, în jurul lor, auzind cuvintele şoptite ale tatălui ei. Tatăl ei poate că era un eretic; dar ea, în îndoielile ei deznădăjduite de acum nici cinci minute, nu se arătase care şi mai sceptică? Nu scoase un cuvânt, dar, după ce tatăl plecă, se furişă în pat ca un copil ruşinat de greşeala săvârşită. Dacă lumea e plină de probleme ce te descumpănesc, va trebui să aibă încredere şi să aştepte până va vedea ce anume se cuvine făcut la un moment dat. Domnul Lennox – cu vizita lui şi cererea în căsătorie – a cărui amintire fusese atât de tare împinsă în umbră de întâmplările ulterioare ale zilei – îi bântui visele în acea noapte. Se făcea că el se căţăra într-un copac nemaipomenit de înalt, ca să ajungă la o ramură de care era atârnată boneta ei: cădea şi ea se lupta să-l salveze, dar era trasă înapoi de o mână invizibilă şi puternică. Şi domnul Lennox murea. Ca apoi, scena să se schimbe şi ea să fie din nou in salonul din strada Harley, stând de vorbă cu el ca în alte dăţi, conştientă totuşi mereu că îl văzuse murind când căzuse din pom.
Cumplită, obositoare noapte! Proastă pregătire pentru ziua ce va urma! Se trezi cu o tresărire de spaimă, neodihnită şi conştientă de o realitate mai rea chiar decât visele-i neliniştite. Şi, deodată, amintirea a ce se întâmplase îi reveni complet; nu numai supărarea, dar şi întrebările legate de ea. Până unde oare, până la ce distanţe se îndepărtase tatăl ei, măcinat de îndoieli pe care ea le socotea ispite ale necuratului? Tânjea să-l întrebe şi totuşi pentru nimic în lume n-ar fi vrut să audă răspunsul.
Dimineaţa aceasta frumoasă şi proaspătă se răsfrânse asupra 44
dispoziţiei mamei ei, care se aşeză cu un aer vesel şi mulţumit să-şi la gustarea. Vorbea tot timpul, plănuind fapte de caritate pentru săteni, neluând în seamă tăcerea soţului şi răspunsurile monosilabice ale lui Margaret. Înainte ca masa să fie strânsă, domnul Hale se ridică, îşi lăsă o mină pe masă, ca şi când ar fi căutat sprijin şi spuse:
