— Nu mă întorc până seara. Mă duc la Bracy Common şi o să-l rog pe fermierul Dobson să-mi dea ceva să îmbuc la prânz. Voi fi acasă
pentru ceai pe la şapte.
Nu privi spre niciuna din ele, dar Margaret ştia ce vrea să spună.
Până la şapte trebuia s-o anunţe pe mama ei. Domnul Hale ar fi amânat destăinuirile până la şase şi jumătate, dar Margaret era făcută din altă substanţă. Nu putea suporta să poarte întreaga zi povara care o copleşea: mai bine să termine cu ce era mai rău; ziua va fi şi aşa prea scurtă pentru a o mângâia pe mama ei. Dar pe când stătea la fereastră, gândindu-se cum să înceapă şi aşteptând ca slujnica să iasă din încăpere, mama ei urcă să se îmbrace pentru a merge la şcoală. Coborî gătită, mai sprintenă ca de obicei.
— Mamă, vino în dimineaţa asta cu mine în grădină; numai câţiva paşi, spuse Margaret, înconjurând-o pe doamna Hale cu braţul.
Ieşiră prin uşa cu geam. Doamna Hale vorbea – povestea ceva –
dar Margaret n-ar fi putut spune ce. Privirea i se opri pe o albină ce intra într-o floare cu caliciul adânc, când albina va ieşi din caliciul florii şi va zbura, va începe să vorbească – acesta va fi semnul. Albina ieşi din floare.
— Mamă! Tata vrea să plece din Helstone! spuse ea deodată. Va părăsi Biserica şi vom locui în Milton-Northern.
Erau cele trei realităţi cumplite, pe care le rostise cu greu.
— Ce te face să spui asta? întrebă doamna Hale, pe un ton surprins şi neîncrezător. Cine ţi-a spus asemenea lucruri lipsite de noimă?
— Chiar tata, răspunse Margaret, dornică să o poată mângâia cu un cuvânt blând, încurajator, dar pur şi simplu negăsindu-l.
Se aflau lângă o bancă din grădină. Doamna Hale se aşeză şi începu să plângă.
— Nu te înţeleg, suspină ea. Ori săvârşeşti o mare greşeală, ori eu nu mai înţeleg nimic.
— Nu, mamă, n-am săvârşit nicio greşeală. Tata i-a scris 45
episcopului, mărturisindu-i că e cuprins de asemenea îndoieli încât conştiinţa nu-l mai lasă să rămână preot al Bisericii anglicane şi că
trebuie să renunţe la Helstone. S-a sfătuit şi cu domnul Bell – naşul lui Frederick, ştii mamă; şi s-a stabilit că vom merge să locuim la Milton-Northern.
Doamna Hale privea în sus, spre chipul lui Margaret, tot timpul cât aceasta vorbi: înfăţişarea ei abătută arăta că ea, cel puţin, era încredinţată de adevărul celor spuse.
— Nu cred că poate fi adevărat, vorbi doamna Hale în cele din urmă. Mi-ar fi spus şi mie, negreşit, înainte ca lucrurile să fi ajuns aici.
Dintr-o dată, Margaret înţelese că mama ei ar fi trebuit să fie înştiinţată; că, oricare ar fi fost cusururile ei, oricât s-ar fi arătat de nemulţumită şi ar fi cârtit, era o greşeală din partea soţului ei s-o lase să afle de frământările lui şi de viitoarea schimbare a modului lor de viaţă de la ea, fiica mai bine informată. Margaret se aşeză
lângă mama ei; îşi aplecă obrajii catifelaţi, pentru a-i atinge faţa cu o mângâiere.
— Dragă, scumpă mamă! Ne era teamă să nu te facem să suferi.
Tatei i-a venit atât de greu – ştie bine cât de delicată eşti şi era o aşteptare prea groaznică pentru tine, ca să treci prin ea.
— Când ţi-a spus, Margaret?
— Ieri, doar ieri, zise Margaret, simţind gelozia din spatele întrebării. Bietul tata! – mai adăugă, încercând să abată gândurile mamei către o simpatie plină de compasiune pentru ceea ce suferise tatăl ei.
Doamna Hale ridică deodată capul.
— Ce înseamnă că are îndoieli? întrebă. Nu-mi închipui că vrea să
spună că gândeşte altfel – că ştie mai bine decât Biserica?
Margaret scutură din cap şi ochii i se umplură de lacrimi, căci maică-sa atinsese însăşi substanţa propriului ei regret.
— Şi episcopul nu-l poate aduce pe drumul cel bun? întrebă
doamna Hale cu oarecare nerăbdare.
— Mi-e teamă că nu, spuse Margaret. Dar nu l-am întrebat. N-aş
fi putut suporta să aud răspunsul. Oricum totul e hotărât. Va pleca din Helstone peste două săptămâni. Nu sunt sigură dacă nu mi-a spus că şi-a trimis cererea de demisie.
— Două săptămâni! exclamă doamna Hale. E într-adevăr straniu 46
şi nu e nici măcar drept. Pot spune că e o cruzime şi zicând asta, îşi găsi uşurarea în lacrimi. Are îndoieli, spui şi renunţă la parohia lui şi totul fără să se sfătuiască cu mine. Mă încumet să spun că, dacă
mi-ar fi împărtăşit de la început îndoielile lui, aş fi putut să le înăbuş
în faşă.
Oricât ar fi simţit Margaret că era greşită comportarea tatălui, îi era greu s-o audă dezaprobată de maică-sa. Ştia că, dacă dăduse înapoi şi ezitase să-i spună, o făcuse tocmai din tandreţe pentru ea, ceea ce putea fi laşitate, dar nu cruzime.
— Aproape că nădăjduiam să-ţi pară bine că pleci din Helstone, mamă, spuse ea după o pauză. Nu te-ai simţit niciodată bine din cauza aerului de aici, ştii doar.
— Doar nu crezi că funinginea dintr-un oraş industrial, plin de coşuri şi murdărie ca Milton-Northern, o să fie mai bună decât aerul de aici, curat şi proaspăt, chiar dacă e prea umed şi te slăbeşte.
Închipuieşte-ţi viaţa în mijlocul fabricilor! Deşi, dacă stau să mă
