aleagă o anume rochie pentru masă şi s-a ajute pe Edith să
întocmească listele partenerilor la dineurile pe care le dădeau. Nici problemele domestice nu cereau cine ştie ce hotărâri de luat. În afară de perturbarea pricinuită atunci când căpitanul Lennox o ceruse în căsătorie pe Edith, totul se desfăşura cu o regularitate de ceasornic. O dată pe an avea loc o lungă discuţie între mătuşa ei şi Edith pe tema dacă să plece vara în insula Wight, sau în Scoţia; dar, în acele ocazii, Margaret rămânea liniştită, ştiind că ea se va duce, fără vreun efort, în cuibul tihnit de acasă. Acum, din ziua când sosise domnul Lennox şi o silise să la o hotărâre, fiecare zi aducea câte o nouă problemă, decisivă şi pentru ea şi pentru cei dragi ei, care trebuia rezolvată.
După ceai, tatăl ei urcă să-i ţină de urât soţiei sale.. Margaret rămase singură în salon. Deodată, luă o lumânare şi se îndreptă
spre biroul tatălui ei, căutând un atlas mare; se înapoie cu el în 52
salon şi începu să cerceteze cu atenţie harta Angliei. Tocmai ridicase ochii, mai veselă, când domnul Hale coborî în salon.
— Tată, ascultă ce proiect minunat am. Uite – aici în Darkshire, aproape la o aruncătură de băţ de Milton, e Heston; am auzit nu o dată de la oamenii ce trăiesc în nord că este o mică staţiune balneară
foarte agreabilă. Nu crezi că am putea s-o ducem pe mama acolo, împreună cu Dixon. În timp ce dumneata şi cu mine o să căutăm casă la Milton, aşa încât să nu aibă nimic de făcut decât să intre într-una gata aranjată? O să poată respira puţin aerul mării ca s-o mai întărească pentru la iarnă şi ar fi scutită de toată oboseala, iar Dixon ar fi încântată să poată avea grijă de ea.
— Vine şi Dixon cu noi? întrebă domnul Hale, pe un ton de desperare neajutorată.
— Oh, da! adeveri Margaret. E hotărâtă să vină şi nu ştiu ce-ar face mama fără ea.
— Dar o să trebuiască să ducem un fel de viaţă foarte diferit.
Toate sunt mult mai scumpe la oraş. Mă îndoiesc că Dixon se va simţi bine. Ca să-ţi spun adevărul, Margaret, am câteodată impresia că femeia asta îşi cam dă aere.
— Asta aşa e, tată, îi dădu dreptate Margaret; şi dacă ea va trebui să se obişnuiască cu un fel de viaţă diferit, va trebui şi noi să ne obişnuim cu aerele ei, ceea ce va fi şi mai rău. Dar ţine mult la noi toţi şi ar fi tare nenorocită să ne părăsească, de asta sunt sigură –
mai ales în situaţia de acum; aşa că, de dragul mamei şi pentru că
ne e atât de credincioasă, cred că trebuie să vină cu noi.
— Foarte bine, draga mea. Zi mai departe – m-am resemnat. Cât de departe e Heston de Milton? Nu prea ştiu cam ce vrei tu să spui printr-o „aruncătură de băţ”.
— Păi, cred că vreo treizeci de mile, nu mai mult!
— Ca distanţă nu, dar ca… în fine, nu contează! Dacă crezi într-adevăr că îi va face bine mamei, rămâne aşa.
Era un pas mare. Acum, Margaret putea să se agite, plină de zel şi energie, să proiecteze ca lumea. Iar doamna Hale îşi scutură apatia şi-şi uită de suferinţele reale, gândindu-se la plăcerea şi la bucuria de a merge la mare. Singurul ei regret era că domnul Hale nu va fi împreună cu ea în cele două săptămâni cât va sta acolo, mai ales că
el fusese săptămâni întregi la Heston, pe când erau logodiţi şi ea se afla cu Sir John şi Lady Beresford la Torquay.
53
54
CAPITOLUL VI
RĂMAS BUN
„Creanga se va legăna, nevăzută, în grădină, Gingaşe flori în vânt vor flutura,.
Fagul, lipsit de iubire, se va usca…
Arţarul va fi ars de focul-lumină.
Floarea soarelui, fără dragoste, radiază sclipitor Cu flăcări rotunde seminţele ce cresc,
Şi multe garoafe-nmiresmate hrănesc.
Aerul cu parfumul verii, fremătător.
Până când, din pustietate şi din grădină
O unire nouă şi proaspătă va răsări,
Şi, an de ah, priveliştea va deveni
Familiară celui de-obârşie străină.
Precum, an de an, ţăranul are menire
Să are pământul, să taie iarba ce creşte, Tot aşa, an de an, chipul nostru păleşte Dintr-a dealurilor din jur amintire.”
TENNYSON
VENI ŞI ULTIMA ZI; casa era plină de lăzi, care urmau să fie scoase pe uşa din faţă, încărcate şi duse la cea mai apropiată gară.
Chiar şi pajiştea frumoasă de lângă casă se urâţise şi se murdărise de paiele aduse de vânt pe uşile şi ferestrele deschise. Camerele aveau un ecou straniu – şi lumina intra crudă şi puternică prin ferestrele fără perdele – părând de pe acum nefamiliare şi ciudate.
Iatacul doamnei Hale fusese lăsat neatins până în ultimul moment; şi, acolo, ea şi cu Dixon împachetau haine şi se întrerupeau din când în când cu o exclamaţie, întorcând pe toate părţile, cu o privire drăgăstoasă, cine ştie ce comoară uitată, ca de pildă o rochiţă sau costumaş de copil. Nu s-ar putea spune că făceau progrese prea 55
mari. Jos, Margaret stătea calmă şi liniştită, gata, să dea sfaturi sau poveţe oamenilor chemaţi s-o ajute pe bucătăreasă şi pe Charlotte.
