tatăl ei ar putea fi ipocrit ar fi însemnat lipsă de respect.
— Şi-apoi, urmă ea, totul se datoreşte faptului că sunt prea obosită astă seară; să nu crezi că sufăr din pricina gestului tău, tată
dragă. Cred că în seara asta niciunul din noi nu poate discuta calm situaţia, spuse ea, dându-şi seama că, în ciuda voinţei, nu-şi mai putea stăpâni lacrimile şi suspinele. Mai bine o să urc să-i duc mamei ceaşca asta cu ceai. Şi-a băut ceaiul foarte devreme, când eram prea ocupată să mă duc până la ea şi sunt încredinţată că o să
mai bea una acum cu plăcere.
În dimineaţa următoare, ora de plecare a trenului îi smulse în mod inexorabil din fermecătorul şi iubitul Helstone. Plecară; văzură
pentru ultima oară casa parohială, lungă şi joasă, aproape înecată
sub trandafiri agăţători şi arbuşti ţepoşi – mai îmbietoare ca oricând în lumina soarelui de dimineaţă care aprindea văpăi în fiecare fereastră a unei camere nespus de dragi. De fapt, chiar înainte de a se urca în trăsură, trimisă de la Southampton pentru a-i duce la gară, erau plecaţi pentru totdeauna, plecaţi fără întoarcere. O
înţepătură în inimă o făcu pe Margaret să încerce a zări pentru ultima dată vechiul turn al bisericii, la cotitura unde ştia că ar putea apărea peste vălurirea copacilor din pădure; dar cum şi tatăl ei îşi aminti de această posibilitate, îi cedă fără o vorbă dreptul asupra singurei ferestre de la care se putea vedea turnul. Se lăsă pe spate şi închise ochii, iar lacrimile îi ţâşniră, nestăvilite; picăturile sclipitoare 59
rămaseră o clipă aninate în genele dese, înainte de a se prelinge încet pe obraji şi a cădea, nebăgate în seamă, pe rochie.
Urmau să petreacă noaptea la Londra, în vreun hotel liniştit.
Biata doamnă Hale plânsese aproape toată ziua; şi Dixon arătase cât suferă purtându-se cu arţag şi tot căutând, gata de gâlceavă, să
nu-şi atingă cumva fustele de domnul Hale, socotind că numai el era de vină pentru toate necazurile lor.
Trecură pe străzile atât de cunoscute, pe lângă case în care intraseră adesea, prin faţa unor magazine unde Margaret îşi pierduse de atâtea ori vremea alături de mătuşa ei, în timp ce respectiva doamnă făcea cine ştie ce alegere importantă şi interminabilă – ba, ce să zic, chiar pe lângă oameni cunoscuţi; căci, deşi dimineaţa li se păruse că pur şi simplu se târăşte şi simţeau că
ar fi trebuit să se sfârşească de mult în liniştea înserării, era cea mai plină de zarvă după-amiază londoneză de noiembrie când ajunseră
acolo. Trecuse multă vreme de când doamna Hale nu mai fusese la Londra; şi se înălţă, aproape ca un copil, să privească în jur diferite străzi, întorcând întruna capul şi neputându-şi stăpâni exclamaţiile în faţa magazinelor şi a echipajelor.
— Oh, iată magazinul lui Harrison, de unde mi-am cumpărat atâtea lucruri pentru nuntă. Doamne! Cât de schimbat e! Ce geamuri uriaşe, mai mari decât cele de la Crawford, din Southampton. Oh şi acolo, asta-i bună – nu, nu e – ba da – Margaret, tocmai am trecut pe lângă domnul Henry Lennox! care unde s-o fi ducând, printre magazinele astea?
Margaret se aplecă repede în faţă şi la fel de repede se lăsă pe spate, amuzată în sinea ei de mişcarea bruscă făcută. Acum erau la vreo sută de yarzi depărtare unul de celălalt, dar i se păru o bucăţică
de Helstone – nu-l putea despărţi de o dimineaţă senină, de o zi plină
de evenimente şi i-ar fi plăcut să-l fi văzut fără ca el s-o observe –
fără să poată vorbi unul cu altul.
Seara, fără nimic de făcut, într-o cameră cocoţată la etajul de sus al unui hotel, părea să nu se mai sfârşească. Domnul Hale ieşi până
la librărie şi să-şi viziteze unul sau doi prieteni. Orice fiinţă pe care o vedeau, fie în casă, fie pe străzi, părea să se grăbească spre vreo întâlnire, părea să fie aşteptată sau să aştepte pe cineva. Numai ei erau străini, lipsiţi de prieteni şi părăsiţi. Pe o distanţă de o milă, Margaret recunoştea casă de casă, în care era încredinţată că atât ea 60
cât şi mama ei – ea fiindcă o cunoşteau, iar mama din consideraţie pentru doamna Shaw – ar fi fost primite cu bucurie, dacă s-ar fi dus pline de bună dispoziţie, sau măcar cu cugetul împăcat. Dacă s-ar fi dus însă mâhnite, cu pretenţia de a fi compătimite pentru nenorocirea ce li s-a întâmplat, atunci n-ar fi fost decât nişte năluci în toate aceste case ale unor cunoştinţe apropiate, dar nu prieteni.
Viaţa la Londra curge prea învolburată ca să îngăduie chiar şi o oră
de tăcere profundă, plină de simpatie, pe care au arătat-o prietenii lui Iov, când „şezură pe pământ, lângă el, şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună niciun cuvânt, căci vedeau cât este de mare durerea lui”.
61
CAPITOLUL VII
PRIVELIŞTI ŞI CHIPURI NOI
„Ceaţa opreşte a soarelui lumină,
Case mărunte şi afumate
Ne înconjoară din toate părţile.”
MATTHEW ARNOLD
ÎN DUPĂ AMIAZA URMĂTOARE, cam cu douăzeci de mile înainte de Milton-Northern, trenul intră pe o linie laterală a căii ferate, care ducea la Heston. De fapt, nu era decât o stradă lungă şi şerpuitoare, paralelă cu ţărmul mării. Orăşelul avea o trăsătură specifică, tot atât de diferită de micile staţiuni maritime din sudul Angliei pe cât erau acestea de cele de pe continent. Pentru a folosi un cuvânt la modă, totul arăta mai „utilitar”. Căruţele ţăranilor aveau mai mult fier şi mai puţin lemn şi piele la harnaşament; oamenii de pe străzi, deşi veniţi să se distreze, aveau totuşi mintea ocupată. Culorile păreau mai cenuşii – mai trainice, nu atât de vesele şi de jucăuşe. Nu vedeai nicăieri scurteici, nici măcar la oamenii de la ţară; acestea încetineau mişcările şi se puţeau prinde în maşini, astfel încât obiceiul de a le purta dispăruse. În orăşelele din sudul Angliei, Margaret văzuse că vânzătorii, când nu aveau treabă în prăvălii, trândăveau prin faţa uşii, bucurându-se de aerul proaspăt şi privind încântaţi în susul şi în josul străzii. Aici, dacă aveau timp liber, îşi făceau de lucru în prăvălie – chiar dacă se mărgineau să desfăşoare inutil şi să înfăşoare la loc panglici. Toate aceste diferenţe o izbiră
încă de-a doua zi de dimineaţă, când ieşi, împreună cu maică-sa, să
caute o locuinţă de închiriat.
Cele două nopţi la hotel costaseră mai mult decât prevăzuse domnul Hale, aşa că închiriară bucuroase primele camere curate şi cu aspect îmbietor pe care le găsiră libere. Şi, în sfârşit, pentru prima oară după atâtea şi atâtea zile, Margaret se simţi liniştită. O
învălui o tihnă şi o pace odihnitoare şi se lăsă în voia ei cu voluptate.
Valurile mării în depărtare, izbind nisipurile de pe ţărm cu sunet ritmic; mai aproape, strigătele băieţilor care mânau asinii; scene 62
neobişnuite perindându-i-se prin faţă ca nişte tablouri, pe care, în lâncezeala ei, nu căuta să şi le explice înainte de a trece mai departe; hoinăreala de pe plajă pentru a respira aerul mării, blând şi călduţ
pe ţărmul nisipos, chiar şi la sfârşitul lui noiembrie; linia nesfârşită, înceţoşată a mării la atingerea cu cerul pictat în culori gingaşe; pânza albă a unei nave în depărtare, căpătând tonuri de argint sub atingerea unei raze slabe de soare – i se părea că ar putea să-şi petreacă toată viaţa în meditaţii, năpădită de visuri; s-ar bucura din plin de prezent, neîndrăznind să se gândească la trecut şi nedorind să privească în viitor.
