— Da! Foarte frumos. Mă bucur să aud asta, zise Margaret, privindu-l drept în faţă cu ochii ei expresivi şi apoi plecându-i în jos sub privirea lui elocventă.
Se uită la ea câteva clipe, ca şi cum n-ar fi ştiut prea bine ce vroia.
Apoi oftă şi spuse:
— Ştiam că îţi va face plăcere.
După care se întoarse şi, nu mai discută cu ea toată seara, până
când îi ură „noapte bună”, pe un ton protocolar.
Când domnul Lennox îşi luă rămas bun, Margaret zise, roşind fără să vrea şi cu oarecare şovăială:
— Pot să-ţi vorbesc mâine? Vreau să-ţi cer ajutorul într-o problemă.
— Fireşte. Pot să vin la orice oră vrei. Îmi face o nespusă plăcere să-ţi pot fi de folos. La unsprezece? Foarte bine.
Ochii lui străluceau de încântare. Începea să se bizuie pe el! Se părea că foarte curând va dobândi certitudinea de care avea nevoie pentru a o putea cere din nou în căsătorie.
479
CAPITOLUL LII
„GONEŞTE NORII”
„La bucurie sau durere,
În viitor, ca şi acum,
Vom merge pe acelaşi drum.”
ANONIM
A DOUA ZI DIMINEAŢA, Edith umbla prin casă în vârful picioarelor şi îi interzise lui Sholto să vorbească cu glas tare, ca nu cumva vreun zgomot mai puternic să întrerupă discuţia din salon.
Se făcuse ora două şi ei încă mai şedeau acolo, cu uşile închise. Apoi se auziră paşii unui bărbat coborând scările; şi Edith scoase capul din salon.
— Ei, Henry? zise ea, cu o privire întrebătoare.
— Ce-i?, întrebă el, destul de sec.
— Rămâi la masă!
— Nu, mulţumesc, nu pot. Şi aşa am pierdut prea mult timp aici.
— Atunci, încă nu s-a aranjat! se arătă Edith dezamăgită.
— Nu! câtuşi de puţin. Şi nu se va aranja niciodată, dacă e vorba de ceea ce crezi tu. Nu se va întâmpla niciodată, Edith, aşa că nu te mai gândi la asta.
— Dar ar fi fost atât de plăcut pentru noi toţi, stărui Edith. M-aş
simţi liniştită tot timpul în privinţa copiilor, dacă aş avea-o pe Margaret aproape. Aşa, însă, mi-e teamă mereu că va pleca la Cadiz.
— O să caut, când o să mă însor, o fată care să se priceapă la copii. Asta-i tot ce pot face. Domnişoara Hale nu mă vrea. Şi n-am de gând s-o rog.
— Atunci, despre ce aţi vorbit?,
— Despre o mie de lucruri pe care nu le-ai înţelege: investiţii, închirieri şi valoarea terenurilor.
— Oh, pleacă de-aici, dacă asta-i tot. Sunteţi nişte neghiobi amândoi, dacă aţi vorbit tot timpul despre asemenea lucruri plicticoase.
— Foarte bine. Vin din nou mâine şi-l aduc cu mine şi pe domnul 480
Thornton, ca să mai discutăm cu domnişoara Hale.
— Domnul Thornton? Ce treabă are el?
— E chiriaşul domnişoarei Hale, zise domnul Lennox, întorcându-se să plece. Şi vrea să renunţe la contract.
— Oh, foarte bine. Nu-mi mai da amănunte, căci tot nu înţeleg nimic.
— Singurul amănunt pe care aş vrea să-l înţelegi este să ne laşi la dispoziţie salonaşul din spate, ca astăzi. În general, copiii şi slujnicele se vântură atâta, încât nu pot să explic nicio treabă ca lumea; şi aranjamentele pe care le vom face mâine sunt foarte importante.
Nimeni nu a ştiut vreodată de ce domnul Lennox nu a mai venit la întâlnirea de a doua zi. Domnul Thornton a sosit punctual; după ce l-a făcut să aştepte aproape o oră, Margaret a intrat, foarte palidă şi neliniştită.
Începu să vorbească grăbit:
— Îmi pare rău că domnul Lennox nu este aici – el ar fi putut să
