Acest „mulţumesc”, spus şovăielnic după celelalte cuvinte, dar cu atâta căldură, îl puse pe gânduri pe isteţul Higgins. Putea să fie doar o închipuire, dar îşi zise că trebuia să încerce să afle dacă-i adevărat.
— Şi nu s-a măritat, patroane?
— Nu încă; şi chipul i se întunecă din nou. Se spune că ar fi vorba de ceva, după câte am înţeles, cu un neam al familiei.
— Atunci, crez că n-o să mai vină pe la Milton.
— Nu!
— Stai o clipă, patroane. Şi, apropiindu-se, îi şopti confidenţial: Domnu’ ăl tânăr şi-a lămurit situaţia? Îşi sublinie cuvintele făcându-i cu ochiul, ceea ce spori şi mai mult misterul pentru domnul Thornton. Domnu’ ăl tânăr, vreau să spun – domnişoru’
Frederick, aşa-i spuneau – fratele ei care a fost pe aici, ştiţi.
— Pe aici!
— Păi, da, la moartea cucoanei. Nu trebuie să vă feriţi de mine; fiindcă Mary şi cu mine am ştiut tot timpu’, numai că ne-am ţinut gura: da’ am aflat totu’ prin Mary, care dădea ajutor în casă la ei atunci.
— Şi a fost aici. Era fratele ei?
— Păi, sigur, da’ credeam că ştiţi, că altfel nu v-aş fi spus. Nu ştiaţi că are un frate?
— Da, ştiu totul despre el. Vasăzică aşa, a fost aici la moartea doamnei Hale?
— Nu! N-o să mai spun nimic. Poate că i-am şi vârât în bucluc, căci ţineau totu’ foarte secret. Ce vroiam eu să ştiu e dacă şi-a lămurit situaţia?
467
— După câte ştiu, nu. De fapt, nu ştiu nimic. Acum doar mai aud de domnişoara Hale, fiindcă e proprietăreasa mea şi asta prin avocatul ei.
Şi se îndepărtă brusc de Higgins, văzându-şi de treaba cu care era ocupat când acesta îl acostase; lăsându-l pe bietul om tare încurcat.
„Vasăzică, era fratele ei”, îşi zise domnul Thornton. „Mă bucur.
Poate că n-am s-o mai văd vreodată; dar e o mângâiere pentru mine
– o uşurare – să aflu acest lucru. Ştiam că nu poate să nu fie neprihănită; şi totuşi, doream să am certitudinea. Îmi pare bine că e aşa!”
Era ca un firicel auriu trecând prin ţesătura sumbră a soartei sale de acum, care se întuneca tot mai mult. Agentul lui îşi pusese mari nădejdi într-o firmă comercială din America, dar firma aceasta dăduse faliment, împreună cu alte câteva, tocmai acum; se prăbuşise totul ca un pachet de cărţi de joc şi prăbuşirea uneia adusese după sine şi alte falimente. Ce anume obligaţii avea domnul Thornton? Le putea face care faţă?
Seară de seară lua la el în odaie registre şi acte şi şedea până
târziu, mult timp după ce toţi ai casei se duseseră la culcare; şi îşi închipuia că nimeni nu ştia ce făcea el în ceasurile când ar fi trebuit să doarmă. Într-o dimineaţă, când zorii se furişau printre crăpăturile oblonului şi el încă nu se culcase, pregătindu-se, nepăsător şi apatic, să renunţe şi la odihna de o oră sau două ce-i mai rămânea înainte de a înfrunta iarăşi tumultul zilei de lucru, uşa odăii se deschise şi în prag apăru mama lui, îmbrăcată ca în ajun.
Nici ea nu se culcase o clipă, la fel ca şi el. Privirile li se întâlniră.
Aveau feţele reci, imobile şi palide de nesomn.
— Mamă! De ce nu eşti în pat?
— Fiule, crezi că pot să dorm liniştită, în timp ce tu veghezi copleşit de griji? Nu mi-ai spus ce necazuri ai; dar grele necazuri ai mai avut în ultimele zile.
— Negoţul merge prost.
— Şi te temi că…
— Nu mă tem de nimic, răspunse el înălţându-şi capul cu trufie.
Ştiu numai că niciun om nu va avea de suferit din pricina mea. Asta mi-a fost grija.
— Dar care-i situaţia ta? Ai să fii – va trebui să dai faliment? şi în glasul ei ferm se simţi un tremur neobişnuit.
468
— Nu faliment. Va trebui să mă retrag din afaceri, dar îmi voi plăti toţi oamenii. Aş putea să mă redresez – sunt grozav de ispitit…
— Cum? Oh, John! păstrează-ţi reputaţia – riscă orice pentru asta. Cum te-ai putea redresa?
— Printr-o speculaţie care mi s-a oferit, plină de riscuri; dar, dacă
reuşeşte, mă voi ridica mult deasupra liniei de plutire, aşa încât nimeni nu va şti cât de strâmtorat am fost. Totuşi, dacă dă greş…
— Dacă dă greş… repetă ea, înaintând şi punându-şi mâna pe braţul lui, cu ochii plini de însufleţire; îşi ţinu respiraţia ca să audă
sfârşitul vorbelor lui.
— Oamenii cinstiţi sunt ruinaţi de pungaşi, zise el cu chipul întunecat. În situaţia de acum, banii creditorilor mei sunt în siguranţă – până la ultimul sfanţ; dar nu ştiu unde se află banii mei
– poate că nu mai am nimic – poate că în momentul de faţă sunt ruinat. De aceea, ar trebui să risc banii creditorilor.
