rătăcească în voie, fără teamă că va trebui pe neaşteptate să umple un gol în discuţie.
86
Domnul Thornton şi domnul Hale erau amândoi absorbiţi într-un subiect început la ultimă lor întâlnire. Margaret reveni în prezent în urma unei observaţii banale, în şoaptă, a mamei ei; şi, ridicându-şi brusc ochii de pe lucru, rămase surprinsă de diferenţa dintre aspectul exterior al domnului Hale şi cel al domnului Thornton, indicând firi cu totul opuse. Tatăl ei, subţiratic, părea din această
cauză mai înalt decât era în realitate, dacă nu era pus în contrast, ca acum, cu trupul înalt şi solid al celuilalt. Chipul tatălui ei avea trăsături blânde şi nedecise, cu un fel de undă tremurătoare ce se vălurea peste ele, trădând orice emoţie cât de trecătoare; pleoapele erau mari şi arcuite, dând ochilor o frumuseţe deosebită, molatecă, aproape feminină. Sprâncenele erau şi ele frumos arcuite, dar, datorită genelor lungi şi visătoare, păreau prea departe deasupra ochilor. Cât despre domnul Thornton, avea sprâncenele drepte şi joase, aproape de ochii limpezi, adânci şi serioşi care, fără a fi exagerat de tăioşi, păreau destul de atenţi, pentru a pătrunde chiar în miezul lucrului la care privea. Trăsăturile feţei erau ferme, ca cioplite în marmură şi se adunau mai ales în jurul buzelor, strânse uşor peste un şirag de dinţi atât de frumoşi, atât de fără cusur, încât părea să fi răsărit deodată soarele când, rareori, surâsul strălucitor, ivindu-se într-o clipă şi luminându-i ochii, schimba întreaga-i înfăţişare, de la expresia austeră, hotărâtă, a unui om gata să facă şi să îndrăznească orice, la bucuria profundă şi sinceră de moment –
pe care nimeni în afară de copii n-o arată de obicei fără a se sfii. Lui Margaret îi plăcu zâmbetul; fusese primul lucru pe care îl admirase la noul prieten al tatălui ei; şi contrastul dintre firile lor, vizibil în toate aceste amănunte remarcate de ea, părea să explice atracţia pe care o simţeau evident unul faţă de celălalt.
Se apucă să pună din nou rânduială în sculurile de lână ale mamei şi se lăsă cuprinsă de propriile ei gânduri – iar domnul Thornton păru să uite de ea, ca şi când n-ar fi fost în cameră, atât de absorbit îi explica domnului Hale ce putere uriaşă avea şi totuşi cât de gingaş se manevra ciocanul pneumatic, care îi amintea domnului Hale de poveştile minunate despre duhurile supuse din O mie şi una de nopţi – înălţându-se într-o clipă de la pământ la cer şi umplând toată imensitatea orizontului, ca în clipa următoare să fie înghesuiţi, ascultători, într-un vas destul de mic ca să-l ţină un copil în mână.
— Şi această închipuire a puterii, această realizare concretă a 87
unui gând uriaş, a ieşit din creierul unui om din oraşul nostru.
Acest om are darul de a urca, treaptă cu treaptă, de la fiecare miracol pe care-l înfăptuieşte, spre miracole şi mai mari. Şi ţin să vă
spun că sunt printre noi mulţi care, la moartea lui, vor putea să-i la locul şi să continue acest război care sileşte şi va sili toată forţa materială să se supună ştiinţei.
— Lauda pe care le-o aduceţi îmi aminteşte de versurile acestea de demult:
„Am o sută de căpitani în Anglia”, spuse,
„Şi-acesta e la fel de bun ca oricare.”
Auzindu-l pe tatăl ei recitind versurile, Margaret ridică brusc privirea, cu o expresie întrebătoare în ochi. Cum ajunseseră care de la roţi dinţate la vechea baladă Chevy Chase?
— Nu că-i laud, replică domnul Thornton, sunt pur şi simplu fapte. Nu o să tăgăduiesc că sunt mândru că aparţin unui oraş – sau aş spune mai curând unui district – ale cărui necesităţi dau naştere unei astfel de concepţii măreţe. Mai bine să fiu aici un om care trudeşte şi suferă – nu, care n-o scoate la capăt şi nu izbândeşte în nimic – decât să duc o viaţă searbădă şi prosperă în monotonia putredă a ceea ce numiţi societate mai aristocratică acolo în sud, cu zilele ce se scurg lente, tihnite şi lipsite de griji. Acolo ţi se lipeşte mierea de tine şi nu mai poţi să te înalţi şi să zbori.
— Cred că vă înşelaţi, intră Margaret în vorbă, stârnită de defăimarea sudului ei iubit, repezindu-se cu atâta vehemenţă să-l apere, încât obrajii i se înroşiră şi lacrimi de furie îi umplură ochii.
Nu ştiţi nimic despre sud. Dacă acolo e mai puţină aventură şi mai puţin progres – bănuiesc că nu trebuie să spun mai puţină
frământare – în ce priveşte spiritul negustoresc de risc, care pare o condiţie indispensabilă pentru apariţia acestor minunate invenţii, în schimb vezi şi mai puţină suferinţă. Aici oamenii merg pe străzi cu ochii plecaţi în pământ, chinuiţi de necazuri sau griji – şi nu numai că suferă, dar şi urăsc. Ştiu, există şi în sud oameni săraci, dar pe faţa lor n-o să vezi expresia aceea, cumplită, trădând simţământul amarei nedreptăţi, pe care o văd aici. Nu cunoaşteţi. Sudul, domnule Thornton, încheie ea, căzând din nou într-o tăcere hotărâtă, supărată pe sine că spusese atât de mult.
— Dar îmi îngăduiţi să spun că nici dumneavoastră nu cunoaşteţi nordul? întrebă el, cu nespusă blândeţe în ton, căci văzuse că o 88
rănise.
Margaret păstră însă mai departe, hotărâtă, tăcerea; tânjind după
cuibul acela drag din Hampshire în care se simţise la adăpost şi pe care-l părăsise, cu o nostalgie care o făcu să-şi dea seama că vocea i-ar fi tremurat dacă ar fi scos un cuvânt.
— Oricum, domnule Thornton, spuse doamna Hale, nu puteţi tăgădui că Milton este un oraş mult mai murdar şi mai plin de fum decât oricare din sud.
— Mi-e teamă că, în ceea ce priveşte curăţenia, vă dau dreptate, spuse domnul Thornton, cu un zâmbet rapid care-i lumină chipul.
Dar suntem obligaţi de Parlament să ardem propriul nostru fum; aşa că, asemenea copiilor cuminţi, o să facem ce ni se spune – uneori.
— Dar, am impresia că mi-aţi spus că aţi modificat coşurile, ca să
absoarbă fumul, nu-i aşa? întrebă domnul Hale.
— Ale mele le-am modificat de bună voie, înainte ca Parlamentul să-şi vâre nasul. Am făcut, e adevărat, cheltuieli, dar sunt răsplătit prin economia de cărbune. Nu sunt sigur că aş fi făcut-o, dacă aş fi aşteptat până la votarea legii. Oricum, ar fi trebuit să aştept să fiu reclamat şi amendat şi să fac toate obstrucţiile pe care le poate oferi cineva în mod legal. Numai că orice lege a cărei promulgare depinde de denunţuri şi amenzi devine inertă tocmai din cauza acestei odioase maşinării. Mă îndoiesc că a fost reclamat vreun coş din Milton în ultimii cinci ani, deşi câteva dintre ele emană constant o treime din cărbunele folosit, sub forma a ceea ce se numeşte aici fum neparlamentar.
— Tot ce ştiu e că este cu neputinţă să ţii perdelele de muselină
curate aici mai mult de o săptămână; pe când la Helstone, nici nu mă gândeam să le spăl mai des decât o dată pe lună sau chiar mai rar şi nici măcar nu erau murdare. Cât despre mâini – Margaret, de câte ori ai zis că te-ai spălat pe mâini în dimineaţa asta, până la douăsprezece? De trei ori, nu-i aşa?
— Da, mamă.
— După câte văd, spuse domnul Hale, se pare că aveţi obiecţiuni puternice împotriva actelor Parlamentului şi a întregii legislaţii ce afectează felul dumneavoastră de a vă gospodări aici, la Milton.
— Da, am; şi mai sunt mulţi alţii care au. Şi pe bună dreptate, cred. Tot mecanismul – nu mă refer acum la maşinăria de lemn şi de fier – ţesătoriilor de bumbac este atât de nou, încât nu e de mirare că
89
nu funcţionează perfect în toate părţile deodată. Cum stăteau lucrurile acum şaptezeci de ani? Şi astăzi, care e situaţia? Materiile prime, neprelucrate, sosesc deodată; oameni cu acelaşi nivel de educaţie şi poziţie socială au ajuns, dintr-o dată, în posturi diferite –
de stăpâni şi subordonaţi –; datorită inteligenţei native, sau profitând de ocazii favorabile şi posibilităţi, unii s-au diferenţiat şi şi-au dat seama ce viitor mare era ascuns în modelul rudimentar al lui Sir Richard Arkwright. Dezvoltarea rapidă a ceea ce am putea numi un nou comerţ a dat acestor primi stăpâni o imensă putere, a bogăţiei şi autorităţii. Nu vreau să spun că numai asupra muncitorilor; vreau să spun că şi asupra cumpărătorilor – asupra pieţei din întreaga lume. Vedeţi, pot să vă dau ca exemplu un anunţ
inserat acum mai puţin de cincizeci de ani într-un ziar din Milton, că
domnul Cutare (unul din cei şase specialişti în imprimarea stambei din acea vreme) închide magazinul în fiecare zi la prânz; aşa că toţi cumpărătorii trebuiau să vină înainte de acea oră. Imaginaţi-vă un om impunând în acest mod timpul când vinde şi timpul când nu vinde. Astăzi, însă, cred că dacă un client bun ar vrea să vină chiar şi la miezul nopţii, m-aş scula şi aş sta cu pălăria în mână la dispoziţia lui.
Margaret îşi strânse buzele, dar îşi impuse să asculte: nu se mai putea retrage în propriile ei gânduri.
— Spun aceste lucruri doar pentru a arăta ce putere, aproape nelimitată, aveau industriaşii pe la începutul acestui secol. Oamenii erau orbiţi de ea. Că un om reuşea în speculaţii, acesta nu era un motiv să aibă mintea echilibrată în toate celelalte domenii.
