mândresc cu Frederick că s-a ridicat împotriva nedreptăţii, mai mult decât dacă ar fi fost doar un ofiţer bun.
— Şi eu sunt mândră de el, mamă, spuse Margaret, pe un ton ferm şi hotărât. Corectitudinea şi supunerea în faţa raţiunii şi justiţiei sunt bune; dar şi mai bine e să înfrunţi puterea arbitrară, folosită nedrept şi crud – nu faţă de noi, ci faţă de alţii, mai neajutoraţi.
— Tare aş vrea să-l mai pot vedea o dată pe Frederick – doar o singură dată. A fost primul meu născut, Margaret.
Doamna Hale o spuse pe un ton nostalgic, aproape scuzându-se pentru dorinţa ei arzătoare, înfocată, ca nu cumva să se creadă că
nu-l preţuieşte de-ajuns pe copilul ce-i rămăsese. Numai că gândul acesta nici măcar nu-i trecu prin cap lui Margaret, care se gândea doar cum ar putea să-i îndeplinească dorinţa.
— Toate astea s-au întâmplat acum şase sau şapte ani – crezi că
l-ar mai judeca oare, mamă? Dacă ar veni şi s-ar prezenta la judecată, care ar fi pedeapsa? Nu se poate să nu aibă dovezi că a fost provocat.
— N-ar avea niciun rost, o lămuri doamna Hale. Câţiva marinari dintre cei ce l-au însoţit pe Frederick au fost prinşi şi, au fost judecaţi de curtea marţială pe bordul vasului „Amicia”; cred că e adevărat tot ce au spus în apărarea lor, bieţii oameni, căci se potrivea cu spusele lui Frederick – dar a fost în zadar – şi, pentru prima oară de când stăteau de vorbă, doamna Hale începu să
plângă; dar Margaret era parcă stăpânită de ceva care o silea să afle neapărat lucrul acela pe care-l presimţea, dar de care se temea.
— Ce s-a întâmplat cu ei, mamă? întrebă.
— I-au spânzurat de catarg, spuse doamna Hale cu glas solemn.
Dar cel mai groaznic e că, osândindu-i la moarte, curtea a spus că
s-au lăsat duşi pe un drum greşit. De către ofiţerii lor superiori.
Rămaseră tăcute timp îndelungat.
— Şi e adevărat că Frederick a stat mulţi ani în America de Sud?
120
— Da. Şi acum e în Spania. La Cadiz, sau pe undeva prin apropiere. Dacă ar veni în Anglia, ar fi spânzurat. N-o să-l mai văd niciodată la faţă – fiindcă, dacă vine în Anglia, îl vor spânzura.
Nimeni nu putea să-i aducă mângâiere. Doamna Hale se întoarse cu faţa la perete, zăcând complet nemişcată, cufundată în deznădejdea ei de mamă. Nu se putea spune nimic care să-i aline durerea. Îşi trase mâna din mâna lui Margaret, puţin nerăbdătoare, ca şi când abia aştepta să rămână singură cu amintirea fiului ei.
Când intră domnul Hale, Margaret ieşi, cu inima grea, nevăzând niciun semn de înseninare la orizont.
121
CAPITOLUL XV
PATRONI ŞI LUCRĂTORI
„Un gând înfruntă-alt gând; răsare adevărul.
Ca o scânteie din ciocnirea scutului cu spada.”
W.S. LANDOR
— MARGARET, ÎI SPUSE TATĂL ei a doua zi, trebuie să-i întoarcem vizita doamnei Thornton. Mama ta nu se simte prea bine şi nu crede că va putea merge atât de departe; dar vom merge noi doi, tu şi cu mine, după masă.
Pe când se îndreptau într-acolo, domnul Hale începu să vorbească
de sănătatea soţiei sale, cu un fel de nelinişte ascunsă – şi Margaret răsuflă uşurată văzându-l, în sfârşit, îngrijorat.
— Spune, Margaret, ai consultat doctorul? L-ai chemat?
— Nu, tată, pentru că ziceai să-l chem pentru mine. Dar mă simt bine acum. Însă dacă aş şti vreun doctor bun, m-aş duce chiar în după-amiaza asta şi l-as ruga să vină, fiindcă sunt încredinţată că
mama este grav bolnavă.
Îi spuse adevărul fără menajamente, cu toată hotărârea, deoarece tatăl ei nici nu vrusese să asculte când îi împărtăşise ultima oară
temerile ei. Dar acum situaţia se schimbase. Domnul Hale vorbi pe un ton abătut:
— Crezi că are vreo suferinţă ascunsă? Ai impresia că e într-adevăr foarte bolnavă? Ţi-a spus Dixon ceva? Oh, Margaret! Mă
chinuie gândul că venirea noastră la Milton o va ucide. Biata, mea Maria!
— Lasă, tată, nu-ţi mai face asemenea gânduri, spuse Margaret, profund tulburată. Nu se simte bine, asta-i tot. Mulţi oameni nu se simt bine o vreme; dar dacă se îngrijesc cum trebuie, se simt mai bine şi mai zdraveni ca înainte.
— Dar nu ţi-a spus chiar nimic Dixon?
— Nu! Ştii cum îi place ei să facă mister din toate fleacurile; şi, într-adevăr, a fost puţin cam misterioasă în legătură cu sănătatea mamei, ceea ce m-a alarmat. Dar cred că fără motiv serios. Ştii, tată, 122
ai spus chiar dumneata zilele trecute că încep să am vedenii.
— Nădăjduiesc şi cred că ai. Dar nu te mai gândi la ce ţi-am spus atunci. Îmi place că îţi faci gânduri pentru sănătatea mamei. Să
