— Ne-am dat seama cu toţii de motivele pe care le aveţi să fiţi mândră de el mai degrabă din ceea ce domnul Thornton a ascuns despre viaţa sa dinainte, cunoscută de la domnul Bell – mai degrabă
din asta, decât din ceea ce a spus.
— Domnul Bell! Ce poate să ştie el despre John? El, care duce o viaţă trândavă într-un colegiu prăfuit. Dar îţi simt îndatorată, domnişoară Hale, pentru că multe tinere domnişoare s-ar fi sfiit să-i facă unei femei bătrâne plăcerea de a auzi că se vorbeşte frumos despre fiul ei.
— De ce? întrebă Margaret, privind-o în faţă, surprinsă, pe doamna Thornton.
— De ce! Pentru că îmi închipui că ar trebui să-şi dea seama cât de sigur o pot transforma pe bătrâna mamă într-un avocat care să le pledeze cauza, dacă ar avea planuri în legătură cu inima fiului.
Şi zâmbi amar, căci îi plăcuse sinceritatea lui Margaret; şi poate că simţi că pusese prea multe întrebări, ca şi cum ar fi avut vreun drept să facă morală. Margaret începu să râdă nestingherit la această idee; râse cu atâta veselie că izbuti s-o indispună pe doamna Thornton, care-şi închipui că vorbele care îi stârniseră râsul ar fi sunat de-a dreptul ridicole.
Margaret se opri din râs de îndată ce văzu privirea supărată a doamnei Thornton.
— Vă cer iertare, doamnă. Dar vă sunt într-adevăr îndatorată că
m-aţi disculpat de vina de a-mi fi făcut planuri în legătură cu inima domnului Thornton.
— Şi-au făcut destule tinere fete, înainte de asta, spuse doamna Thornton, băţoasă.
— Sper că domnişoara Thornton este sănătoasă, interveni domnul Hale în discuţie, în dorinţa de a-i schimba cursul.
127
— Este la fel de sănătoasă ca întotdeauna. Nu e prea robustă, replică scurt doamna Thornton.
— Şi domnul Thornton? Cred că pot nădăjdui să-l văd joi?
— Nu pot răspunde de ocupaţiile fiului meu. În oraş se petrec lucruri destul de supărătoare; pluteşte ameninţarea unei greve.
Dacă vor declanşa greva, va fi nevoie de toată experienţa şi judecata fiului meu, care va fi mult consultat de prietenii săi. Cred însă că va putea veni joi. Oricum, sunt încredinţată că o să vă anunţe dacă nu poate.
— O grevă! se arătă nedumerită Margaret. Pentru ce? Pentru ce vor să facă grevă?
— Ca să devină conducători şi stăpâni peste proprietatea altora, spuse doamna Thornton, pufnind furioasă. Pentru asta fac grevă
mereu. Dacă oamenii care muncesc pentru fiul meu or să facă grevă, nu pot spune altceva decât că sunt o adunătură de ticăloşi nerecunoscători. Dar nu mă îndoiesc că or să facă.
— Bănuiesc că vor lefuri mai mari, nu? întrebă domnul Hale.
— Asta-i doar, aparenţa. Dar adevărul e că vor să fie ei stăpânii şi să-i transforme pe patroni în sclavi în chiar fabricile lor. Tot timpul încearcă; nu se gândesc decât la asta; şi, la fiecare cinci sau şase ani, se declanşează lupta între patroni şi muncitori. Dar cred că de data asta vor descoperi că s-au înşelat – că şi-au făcut socotelile greşit. Dacă încetează lucrul, s-ar putea să afle că nu-i chiar atât de uşor să-l reia. Cred că patronii au câteva proiecte în cap, care îi vor învăţa pe oameni să nu se mai grăbească să facă grevă, dacă totuşi încearcă.
— Şi asta nu-i înrăieşte pe oamenii din oraş? întrebă Margaret.
— Bineînţeles că-i înrăieşte. Dar nu cred că eşti o fricoasă. În Milton nu-i loc pentru fricoşi. A fost o vreme când a trebuit să-mi croiesc drum printr-o gloată de oameni înfuriaţi, care jurau că o să
verse sângele lui Mackinson de cum o să scoată nasul pe poarta fabricii; şi întrucât nu ştia ce-l aştepta, trebuia să se ducă cineva să-l înştiinţeze, căci altfel era un om mort; şi trebuia neapărat s-o facă o femeie – aşa că m-am dus eu. Dar după ce-am intrat în fabrică, n-am mai putut ieşi. Acum era în joc viaţa mea. Astfel că
m-am urcat pe acoperiş, unde se aflau stivuiţi bolovani, ca să fie aruncaţi în capul oamenilor, dacă ar fi încercat să forţeze porţile fabricii. Şi crede-mă că aş fi ridicat bolovanii grei şi i-aş fi aruncat, ca 128
cel mai priceput dintre bărbaţi, dacă n-aş fi leşinat din pricina încercărilor prin care trecusem. Dacă trăieşti în Milton, trebuie să
înveţi să ai o inimă vitează, domnişoară Hale.
— O să mă străduiesc, spuse Margaret, destul de palidă. Nu ştiu dacă am o inimă vitează sau nu, până nu sunt pusă la încercare; dar mi-e teamă să nu dau dovadă de laşitate.
— Cei din sud, din regiunile rurale, se sperie deseori de ceea ce bărbaţii şi femeile noastre din Darkshire socot că-i modul lor de viaţă şi luptă. Dar după ce vei trăi zece ani printre oamenii care-i pizmuiesc întotdeauna pe cei mai buni ca ei şi aşteaptă doar prilejul să le-o plătească, o să afli dacă eşti o laşă sau nu, crede-mă că ştiu ce spun.
În seara aceea, domnul Thornton făcu o vizită familiei Hale. A fost poftit în salon, unde domnul Hale le citea cu glas tare soţiei şi fiicei sale.
— Am venit pe de o parte ca să vă aduc un bilet de la mama şi pe de altă parte ca să-mi cer scuze că am lipsit ieri de la oră. În bilet mama a notat adresa doctorului Donaldson.
— Mulţumesc! se grăbi Margaret să spună şi întinse mâna să ia biletul, căci nu voia ca maică-sa să afle că ceruseră informaţii despre un doctor; şi observă, încântată, că domnul Thornton păru să-i înţeleagă gândul, căci îi dădu biletul fără altă explicaţie.
Domnul Hale începu să vorbească despre grevă. Pe dată, pe chipul domnului Thornton se aşternu o expresie atât de asemănătoare cu a mamei lui în momentele cele mai dezagreabile, încât Margaret, căreia nu-i scăpa nimic, simţi că i se face lehamite.
— Da; neghiobii vor să declare grevă. N-au decât. Ne convine destul de mult. Dar le-am mai dat o şansă, îşi închipuie că negoţul e la fel de înfloritor ca anul trecut. Noi însă, care vedem furtuna la orizont, mai strângem pânzele. Dar, neexplicându-le şi lor motivele noastre, nu vor să ne creadă că acţionăm cu judecată. Trebuie să le dăm socoteală pentru felul cum credem de cuviinţă să ne cheltuim sau să ne economisim banii. Henderson a încercat un şiretlic cu oamenii lui, la Ashley, dar n-a izbutit. În realitate greva nu-l deranja
– i-ar fi ieşit mai bine socotelile în registre. Aşa că atunci când oamenii au venit şi i-au cerut să le mărească lefurile cu cinci la sută, le-a spus că o să se mai gândească şi o să le dea răspunsul în ziua când se plătesc lefurile; ştiind tot timpul, bineînţeles, care îi va fi 129
răspunsul, dar plănuind că o să-i facă s-o ţină pe-a lor. Numai că ei erau şi mai şireţi decât el şi auziseră şi câte ceva despre perspectivele negre ale negoţului. Aşa că au reluat lucrul vineri şi şi-au retras revendicarea, iar el e acum silit să continue lucrul. Noi, însă, patronii din Milton, le-am făcut cunoscută hotărârea. Nu vom da niciun penny în plus. Le spunem că s-ar putea să fim nevoiţi să le micşorăm lefurile, în niciun caz să le mărim. Asta e deci poziţia noastră şi aşteptăm mişcarea următoare din partea lor.
— Şi care o să fie această mişcare? întrebă domnul Hale.
— Bănuiesc că o grevă simultană. O să vedeţi un Milton fără fum în câteva zile, după câte cred, domnişoară Hale.
— Dar pentru ce, întrebă ea, nu le explicaţi motivele dumneavoastră întemeiate care vă fac să vă aşteptaţi la un negoţ
nefavorabil? Nu ştiu dacă folosesc cuvintele cele mai potrivite, dar cred că înţelegeţi ce vreau să spun.
