— Numai un minut, vă rog. Cum şi unde aţi găsit-o?
— Domnul Aksoy a descoperit-o în arhivă, în cea pe care am vizitat-o împreună. A petrecut trei zile cercetând toate manuscrisele din secolul al XV-lea existente acolo. A găsit scrisoarea în cadrul unei
mici
colecţii
de
documente
aparţinând
bisericilor
necredincioase – adică bisericilor creştine cărora li s-a permis să
funcţioneze în Istanbul în timpul lui Mahomed Cuceritorul şi al succesorilor săi. Nu există multe astfel de documente în arhivă, deoarece în general erau păstrate în cadrul mănăstirilor, îndeosebi la patriarhia din Constantinopol. Unele au ajuns însă în mâinile sultanului, mai cu seamă cele referitoare la noile permise de funcţionare a bisericilor în timpul Imperiului; aceste permise se
— 502 —
numeau „firmane”. Uneori sultanului îi erau adresate… cum spuneţi voi?… petiţii pe teme bisericeşti, iar acestea s-au păstrat şi ele în arhivă.
Turgut traduse rapid această explicaţie pentru Aksoy, care îi ceru să ne explice altceva.
— Da, prietenul meu are dreptate: mi-a amintit că, la scurt timp după ce a pus stăpânire pe oraş, Cuceritorul a numit un nou patriarh al creştinilor, pe Ghenadie. Intre sultan şi Ghenadie exista o prietenie strânsă; v-am spus că stăpânul a dat dovadă de toleranţă
faţă de creştini după cucerirea oraşului. Ei bine, Mahomed i-a cerut noului patriarh să-i rezume în scris preceptele credinţei ortodoxe, document pe care l-a tradus apoi şi l-a inclus în biblioteca sa personală. În arhivă există o copie a acestei traduceri, plus copii ale statutelor unor biserici, care trebuiau înaintate sultanului spre aprobare. Domnul Aksoy citea unul dintre aceste statute, ce aparţinea unei biserici din Anatolia, şi între două dintre filele sale a găsit această scrisoare.
— Mulţumesc, răspunse Helen şi se rezemă din nou de spătarul scaunului, pregătită să asculte mai departe.
— Din păcate, nu vă pot arăta originalul; fireşte că nu l-am putut scoate din arhivă. Vă puteţi duce şi voi să-l vedeţi, dacă doriţi. E
scris într-o splendidă caligrafie, pe o filă mică de pergament cu un colţ îndoit. Acum să vă arăt traducerea noastră în engleză. Vă rog să
ţineţi seama că este o traducere după o altă traducere, aşa încât e posibil ca unele detalii să se fi pierdut pe parcurs.
Şi Turgut ne-a citit următoarele:
Sfinţia Ta, mărite stareţ Maxim Eupraxius,
Pleacă-ţi urechea la cuvintele unui umil păcătos. Aşa cum ţi-am scris, a fost mare gâlceavă între noi după
neizbânda de ieri a soliei noastre. În oraşul acesta nu suntem feriţi de primejdii, şi cu toate astea nu l-am putut
— 503 —
părăsi fără a şti ce s-a ales de comoara pe care o căutăm.
În această dimineaţă, prin îndurarea Atotputernicului, o nouă cale ni s-a deschis, despre care îţi dau de ştire aici.
Auzind de la gazda noastră şi totodată bunul său prieten despre necazul nostru, stareţul de la Panachrantos a venit el însuşi la noi, la Sfânta Irina. Domnia Sa este un om sfânt şi binevoitor, cu vârsta de cincizeci de ani, care şi-a trăit îndelunga viaţă mai întâi în Marea Lavră de la Muntele Athos şi apoi, vreme de mulţi ani, ca frate şi stareţ la Panachrantos. Venind aici, s-a sfătuit singur cu prietenul său, şi apoi amândoi au vorbit cu noi în încăperile gazdei noastre, în cel mai deplin secret, după
ce i-au trimis afară pe toţi novicii şi pe slujbaşi. Ne-a spus că n-a ştiut până dimineaţă de şederea noastră aci şi că, auzind despre ea, a venit la prietenul său pentru a-i împărtăşi ceva ce nu îi spusese mai înainte, nevoind să
atragă pericolul asupra lui şi a călugărilor săi. Pe scurt, ne-a dezvăluit că lucrul pe care îl căutăm a fost deja dus afară din oraş, într-un adăpost din ţinuturile supuse ale bulgarilor. Ne-a dat apoi cele mai tainice sfaturi pentru a călători într-acolo fără primejdie şi ne-a spus numele lăcaşului pe care trebuie să-l găsim. Am mai fi zăbovit aici o vreme, ca să-ţi trimitem veşti şi să primim ordinele Sfinţiei Tale, dar stareţii ne-au spus că ieniceri de la curtea sultanului au venit deja la patriarh pentru a-l întreba despre dispariţia lucrului căutat de noi. E mare primejdie pentru noi să mai rămânem chiar şi o zi, şi vom fi
mai
la
adăpost
călătorind
prin
tărâmurile
necredincioşilor decât aici. Iartă-ne voinţa de a porni la drum fără a putea trimite după ordinele Sfinţiei Tale. Fie ca binecuvântările tale şi ale Domnului să fie cu noi în această hotărâre. Dacă va fi nevoie, voi da focului şi
— 504 —
această scrisoare înainte ca ea să ajungă în mâinile tale şi voi veni să dau seamă de căutările noastre prin viu grai, dacă nu-mi va fi amuţit până atunci.
Nevolnicul păcătos, fratele Chiril,
aprilie, anul de la facerea lumii 6985
