— Anghelov s-a dus la Athos şi a văzut tipicul, s-a dus în munţi şi a găsit locul teribil. Am luat numărul unsprezece până acasă la el.
A zis: Vino repede, am găsit ceva. Mă întorc acolo să sap în trecut.
Ţi-aş da puţină cafea, dar e numai mizerie. Oh, oh, era mort în camera lui şi apoi corpul lui nu era la morgă.
Pe chipul călugărului apăru un zâmbet la vederea căruia m-am tras înapoi. Avea doi dinţi, iar gingiile îi erau zdrenţuite. Respiraţia ce răzbătea dintre ele l-ar fi putut răpune pe diavol însuşi. Bătrânul începu să cânte cu o voce subţiratică, tremurândă:
— 640 —
Dragonul a coborât în valea noastră.
A ars recoltele şi ne-a furat fecioarele,I-a speriat pe turcii păgâni şi ne-a apărat satele.
Răsuflarea lui a uscat râurile, iar noi le-am traversat.
Când Ranov sfârşi de tradus, fratele Ivan – bibliotecarul – spuse ceva cu o anume energie. Îşi ţinea încă mâinile în mâneci, dar avea o expresie animată şi interesată.
— Ce zice? am întrebat rapid.
Ranov clătină din cap.
— Că a mai auzit acest cântec înainte. L-a cules de la o bătrână
din satul Dimovo, baba Ianka – o interpretă de seamă –, acolo unde râul a secat cu mult timp în urmă. În regiune se organizează mai multe festivaluri în cadrul cărora se cântă baladele acestea vechi, iar ea este mai mare peste solişti. Unul e chiar peste două zile, Festivalul Sfântului Petko; poate veţi dori s-o ascultaţi.
— Alte cântece populare! am bombănit. Vă rog să-l întrebaţi pe domnul Pondev – adică pe fratele Anghel – dacă ştie ce înseamnă
acest cântec.
Ranov i-a adresat întrebarea cu deosebită răbdare, dar bătrânul rămase tăcut, strâmbându-se şi zvâcnind. După o clipă, tăcerea mă
împinse până aproape de limită şi am strigat:
— Întrebaţi-l dacă ştie ceva despre Vlad Dracula! Vlad Ţepeş! E
îngropat în această regiune? A auzit de numele ăsta? De numele Dracula?
Helen mă prinse de braţ, dar nu mă mai puteam stăpâni.
Bibliotecarul se holbă la mine, deşi nu părea să se simtă alarmat, iar Ranov îmi aruncă o privire pe care aş fi putut-o considera plină de milă, dacă i-aş fi acordat vreo atenţie. Asupra lui Pondev însă, efectul se dovedi devastator. Păli cumplit, iar ochii începură să i se învârtească în cap aidoma unor mărgele albastre şi mari. Fratele
— 641 —
Ivan se repezi şi-l prinse când dădu să se prăvălească din scaun, reuşind împreună cu Ranov să-l aşeze în pat. Omul devenise o grămadă greoaie, cu picioarele albe şi umflate ieşindu-i din aşternut şi mâinile bălăbănindu-i-se pe după umerii celor doi. Când izbutiră
să-l aşeze în capul oaselor, bibliotecarul aduse o cană cu apă şi turnă
puţin pe faţa nefericitului. Mie mi se tăiase respiraţia; nu intenţionasem să-i provoc o asemenea tulburare şi mi-era teamă să
nu fi ucis una dintre ultimele noastre surse de informaţii. După
câteva clipe nesfârşite, fratele Anghel se mişcă şi deschise ochii, dar acum privirile îi erau sălbatice şi ferite ca ale unui animal hăituit, zburând îngrozite în jurul încăperii, de parcă pe noi nu ne putea zări deloc. Bibliotecarul îl bătu uşurel pe piept şi încercă să-l aşeze mai comod în pat, dar călugărul îi împinse mâinile, tremurând.
— Haideţi să-l lăsăm, spuse Ranov grav. N-o să moară; nu din asta, cel puţin.
Am ieşit cu toţii în urma bibliotecarului, tăcuţi şi sideraţi.
— Îmi pare rău, am spus când am păşit în lumina reconfortantă a curţii.
Helen se întoarse spre Ranov.
— Îl puteţi întreba pe fratele Ivan dacă mai ştie ceva despre cântecul acela sau dacă are idee din ce vale provine?
Cei doi schimbară câteva cuvinte, iar bibliotecarul privi spre noi.
— Spune că provine din Krasna Poliana, valea aflată de cealaltă
parte a munţilor, spre nord-est. Îl puteţi însoţi la festivalul sfântului peste două zile, dacă doriţi să rămâneţi aici. Interpreta aceea bătrână
ar putea şti ceva despre el; cel puţin vă va putea spune de unde l-a învăţat.
— Crezi că ne-ar fi util? am întrebat-o pe Helen.
— Nu ştiu, dar asta e tot ce avem. Dat fiind că aminteşte de un dragon, cred că ar trebui să vedem despre ce e vorba. Între timp, putem explora locul pe îndelete şi, dacă fratele Ivan e dispus să ne ajute, vom consulta şi biblioteca.
— 642 —
M-am aşezat îngândurat pe o bancă de piatră, la capătul galeriilor.
