— O vom ruga să cânte ce vrea ea la început, ne explică Ranov.
După aceea îi puteţi cere şi balada care vă interesează.
Baba Ianka părea să se fi resemnat şi m-am întrebat dacă
protestele ei nu fuseseră de fapt un fel de ritual al modestiei, fiindcă
deja ne zâmbea iarăşi. Oftă şi apoi îşi ridică umerii pe sub bluza
— 654 —
veche, cu flori roşii. Ne privi cu inocenţă şi deschise gura. Sunetul pe care l-am auzit mi s-a părut uluitor. În primul rând, era uimitor de sonor: paharele de pe masă aproape că zornăiră, iar sătenii strânşi afară – aproape jumătate din sat, aveam impresia – îşi iţiră
capetele înăuntru. Sunetul vibră în pereţi, sub picioarele noastre, iar funiile de ceapă şi ardei se legănară deasupra cuptorului vechi. Am luat, pe furiş, mâna lui Helen. Mai întâi se făcu auzită o notă, apoi o alta, prelungi şi lente, fiecare un vaiet de zădărnicie şi suferinţă. Mi-am amintit de fata care se aruncase de pe o stâncă înaltă, pentru a nu fi dusă în haremul paşei, şi m-am întrebat dacă nu cumva era un text asemănător. Dar, în mod straniu, baba Ianka zâmbea la fiecare notă, inspirând adânc, cu trăsăturile iluminate. Am ascultat într-o tăcere împietrită până ce, brusc, se opri; ultima notă păru să
reverbereze la nesfârşit în cămăruţa strâmtă.
— Vă rog, spuneţi-i că am vrea să auzim şi cuvintele, ceru Helen.
Cu o aparentă reticenţă, care nu-i şterse surâsul însă, baba Ianka recită textul cântecului, iar Ranov traduse:
Eroul zace muribund în vârf de munte înverzit.
Eroul zace muribund, cu nouă răni în coastă.
O, şoimule, zboară la el şi spune-i că ai lui sunt bine,Sunt bine în munţi, toţi ai lui.
Eroul are nouă răni în coastă,
Dar a zecea a fost cea care l-a răpus.
Când sfârşi, bătrâna îi spuse lui Ranov ceva, cu aceeaşi lumină pe chip şi clătinând un deget spre el. Am avut senzaţia că e gata să-l altoiască şi să-l trimită la culcare nemâncat, dacă nu se purta cum se cuvine în casa ei.
— Întrebaţi-o cât de vechi este cântecul, îl rugă Helen, şi de unde l-a învăţat.
Ranov formulă întrebarea, iar baba Ianka izbucni în hohote de
— 655 —
râs, arătând peste umăr şi dând din mâini. La rândul lui, Ranov zâmbi şi el.
— Spune că e la fel de vechi ca munţii şi că nici măcar străbunica ei nu ştia de când datează. L-a învăţat de la mama bunicii ei, care a trăit până la vârsta de nouăzeci şi trei de ani.
În continuare, bătrâna voia să afle nişte răspunsuri de la noi.
Când ne aţinti cu privirile, am văzut că avea ochi frumoşi, migdalaţi sub pielea ridată de soare şi vânt, aproape chihlimbarii şi cu o strălucire în plus datorită basmalei roşii. Dădu din cap, parcă
incredulă, când i-am spus că venim din America.
— Amerika? replică ea gânditoare. Asta trebuie să fie dincolo de munte.
— E o bătrână tare ignorantă, interveni Ranov. Guvernul face tot ce poate pentru a ridica standardele educaţionale aici; este o prioritate de prim rang.
Helen scosese o bucată de hârtie şi luă mâna babei Ianka.
— Întrebaţi-o dacă ştie un cântec ca acesta – va trebui să i-l traduceţi: «Dragonul a coborât în valea noastră. A ars recoltele şi ne-a furat fecioarele».
Ranov traduse. Bătrâna ascultă atentă o clipă şi, pe neaşteptate, faţa i se contractă de spaimă şi nemulţumire; se trase înapoi în scaunul ei şi se închină repede.
— Ne! replică ea vehement, trăgându-şi mâna dintre degetele lui Helen. Ne, ne!
Ranov ridică din umeri.
— Aţi înţeles! Nu-l ştie.
— În mod evident, îl ştie, am spus calm. Întrebaţi-o de ce îi este frică să vorbească despre el.
De data aceasta, bătrâna adoptă o înfăţişare rigidă.
— Nu vrea să mai discute despre asta.
— Spuneţi-i că-i vom da o răsplată.
Sprâncenele ghidului nostru se ridicară iar, dar îi transmise oferta
— 656 —
noastră.
