Ţineam între degete încheietura lui Hedges, verificându-i pulsul; capulîi căzu pe braţul meu, dar inima părea să-i bată în mod regulat. Nu m-amputut stăpâni să nu-l readuc în simţiri.
— Ce s-a întâmplat, Hedges? Te-a lovit cineva? Mă auzi? Hedges!
Deschise ochii şi mă privi. Îşi ridică puţin capul, şi obrazul întors spremine era vlăguit, vineţiu, dar izbuti să rostească inteligibil:
— A zis să-ţi spun…
— Ce? Cine?
— A zis să-ţi spun că nu va îngădui nicio încălcare.
Capul îi căzu din nou, capul acela masiv şi frumos, în care funcţionauna dintre cele mai strălucite minţi ale Angliei. L-am susţinut, simţindcum mi se ridică părul pe braţe.
— Cine, Hedges? Cine a zis asta? El te-a rănit? L-ai văzut?
Un fir de salivă îi apăru în colţul gurii şi mâinile i se zbătură.
— Nu îngăduie încălcări, bolborosi.
— Stai liniştit acum. Nu mai vorbi. Medicul va sosi în câteva minute,încearcă să te relaxezi şi să respiri.
— Oh, Doamne, murmură el. Alexander Pope şi aliteraţia. Dulcenimfă… Ca argument.
L-am privit şi stomacul mi s-a strâns.
— Hedges?
— Răpirea buclei3, spuse Hedges politicos. Fără nicio îndoială.
Medicul universităţii care l-a internat în spital mi-a spus că suferise unatac cerebral odată cu rana de la gât.
— Din cauza şocului, preciză el după ce am ieşit amândoi din salon.
3 The Rape of the Lock, celebru poem de Alexander Pope (n.red.)
— 111 —
Ştii, rana aceea de la gât. Pare să fi fost făcută de ceva ascuţit, mai degrabă
de dinţii ascuţiţi ai unui animal. Aveţi cumva un câine?
— Sigur că nu! Nici nu sunt permişi în interiorul colegiului.
Medicul clătină din cap.
— Foarte ciudat! Cred că a fost atacat de un animal în timp ce veneaspre dumneavoastră, iar şocul i-a cauzat atacul cerebral, care oricum ar fiavut loc mai devreme sau mai târziu. Acum are mintea dusă bine, deşipoate forma fraze coerente. Va urma o anchetă, probabil, din cauza rănii,dar eu unul cred că, în cele din urmă, se va dovedi că a fost câinele cuiva.
Gândiţi-vă pe unde ar fi putut s-o ia pentru a ajunge la dumneavoastră.
Investigaţia nu a dezvăluit nimic satisfăcător, iar eu am fost complet scos din cauză, dat fiind că nu a putut fi găsit niciun motiv plauzibil şi nicio dovadă că eu l-aş fi rănit pe Hedges. N-a putut depune mărturie, şi poliţia a clasat în final cazul ca „autovătămare”, verdict care mi s-apărut o lovitură gratuită adusă prestigiului său. Într-o zi, în cursul unei vizite în salonul său, l-am rugat să se gândească la cuvintele: „Nu voi îngădui nicio încălcare”.
Şi-a întors spre mine ochii terni, pipăindu-şi cu degete moi cicatricearoşie de pe gât.
— Dacă aşa zici tu, Boswell4, spuse pe un ton plăcut, aproape vesel.
Dacă nu, te du!
Câteva zile mai târziu se sfârşea, în urma unui al doilea atac cerebralsuferit în timpul nopţii. Cei de la spital n-au menţionat nicio rană vizibilă
pe corp. Când directorul colegiului a venit pentru a-mi da vestea, mi-amjurat că nu voi avea linişte până ce nu voi răzbuna moartea lui – cucondiţia să ştiu cum.
Nu am puterea de a descrie în amănunt dureroasa slujbă ţinută înamintirea lui la capela colegiului, hohotele înfundate ale bătrânului săutată când corul a început să intoneze psalmii, mânia pe care am resimţit-o 4 Scriitor englez al secolului al XVIII-lea, cunoscut mai ales ca biograf al lui Samuel Johnson; simbol al companionului intelectual (n.red.)
— 112 —
la vederea inutilei împărtăşanii. Hedges a fost îngropat în satul său nataldin Dorset, iar eu am trecut pe la mormântul lui, singur, într-o zi călduţă
de noiembrie. Pe piatra de căpătâi fuseseră gravate cuvintele:
„REQUIESCAT ÎN PACE”, pe care le-aş fi ales şi eu, dacă aş fi avutposibilitatea. Spre nespusa mea uşurare, am constatat că era una dintrecele mai liniştite parohii rurale, iar pastorul a vorbit despre înmormântarealui cu aceeaşi delicateţe cu care ar fi amintit despre funeraliile oricăreipersonalităţi locale. La cârciuma de pe strada mare n-am auzit niciopoveste cu vrykolakas, nici chiar atunci când am adus vorba despre asta în cel mai clar şi mai direct mod posibil. La urma urmei, Hedges a fost atacat o singură dată, iar Stoker menţionează că sunt necesare mai multe pentru a infecta pe cineva cu „microbul” mortului viu. Cred că prietenul meu a fost sacrificat doar ca un avertisment la adresa mea. Şi poate că
deopotrivă a ta, nefericitul meu cititor.
Al tău cu adâncă mâhnire, Bartholomew Rossi
Tata a amestecat cuburile de gheaţă din pahar, ca pentru a-şi potoli tremurul mâinilor şi a-şi găsi ceva de făcut. După-amiaza lăsa treptat loc unei liniştite seri veneţiene, în care umbrele turiştilor şi ale clădirilor se alungeau pe caldarâmul pieţei. Un stol de porumbei se ridică în zbor, speriat de ceva, şi începu să se rotească deasupra, uriaş. Cineva râse în depărtare, iar peste fâlfâitul de aripi al porumbeilor răsunau strigătele pescăruşilor. În vreme ce şedeam la masă, un tânăr în blugi şi cămaşă albă s-a apropiat pentru a vorbi cu noi. Pe un umăr îi atârna un sac de pânză, iar cămaşa îi era pătată cu diverse culori.
— Cumpăraţi un tablou, signore? îl întrebă pe tata, surâzând.
