— 304 —
ţara mea, nu poţi obţine mai nimic dacă nu ai un unchi sau o mătuşă acolo unde trebuie. E sora mai mare a mamei; ea împreună
cu soţul ei au ajutat-o să fugă din România în Ungaria, acolo unde locuiau ei. Suntem foarte apropiate – eu şi mătuşa mea –, aşa că mă
va ajuta în tot ce-o voi ruga. Spre deosebire de mama, are telefon, şi cred că am s-o sun.
— Adică ar putea s-o aducă pe mama ta la telefon, ca să putem vorbi cu ea?
— Of, Doamne! Chiar crezi că putem discuta la telefon despre o problemă personală sau controversată?
— Îmi pare rău, am bâiguit.
— Nu. Ne vom duce noi acolo. Mătuşa mea va aranja totul, şi aşa vom putea vorbi cu mama în persoană. În plus – un ton mai blând se insinuă în vocea ei acum –, amândouă se vor bucura mult de vizita mea. Nu e foarte departe de aici şi nu le-am mai văzut de doi ani.
— Ei bine, eu unul sunt gata de aproape orice pentru a-l găsi pe Rossi, deşi mi-e foarte greu să mă văd preumblându-mă prin Ungaria comunistă.
— Ah! Atunci îţi va fi cu atât mai greu să te vezi preumblându-te prin România comunistă.
Am rămas tăcut pentru o clipă.
— Ştiu, am spus în cele din urmă. M-am gândit şi eu la asta. Dacă
se va dovedi că mormântul lui Dracula nu e în Istanbul, unde l-am mai putea căuta?
A urmat un minut de tăcere, fiecare adâncit în propriile gânduri şi teribil de departe unul de celălalt. Apoi Helen îşi reveni.
— O voi întreba pe proprietăreasă dacă putem telefona din holul de jos. Mătuşa mea trebuie să vină în scurt timp acasă de la serviciu şi aş vrea să discut cu ea imediat.
— Pot să vin şi eu? La urma urmei, mă priveşte şi pe mine.
— Fireşte.
— 305 —
Îşi puse iar mănuşile, şi am coborât pentru a o aborda pe proprietăreasă. Am avut nevoie de zece minute pentru a o convinge, dar câteva lire turceşti în plus şi promisiunea că vom achita în întregime costul convorbirii ne-au uşurat misiunea. Helen se aşeză pe un scaun şi formă un număr interminabil. După câteva momente, i-am văzut figura luminându-se.
— Sună, îmi spuse zâmbind. Mătuşii n-o să-i placă deloc ce-i cer!
Apoi expresia i se schimbă într-una de atenţie.
— Éva? Aici Elena!
Ascultând-o, mi-am dat seama că vorbea probabil în maghiară; ştiam cel puţin că româna e o limbă latină, aşa că ar fi fost firesc să
recunosc măcar câteva cuvinte. Dar ceea ce rostea Helen părea mai degrabă galopul unei herghelii de cai, o învălmăşeală fino-ugrică în care nu puteam desluşi absolut nimic. M-am întrebat dacă vorbea vreodată româneşte cu familia ei – sau poate că acea parte a vieţii lor era de mult apusă, sub presiunea integrării în noua comunitate.
Glasul ei se ridica şi cobora, întrerupt uneori de zâmbete sau de câte o mică încruntătură. Mătuşa Éva, pe de altă parte, părea a avea o sumedenie de spus, astfel că, din când în când, Helen asculta atentă, pentru a izbucni apoi în acel tropot bizar de silabe.
Părea că uitase de prezenţa mea, dar brusc se întoarse spre mine şi-mi oferi un mic surâs şi o încuviinţare tăcută, veselă, de parcă
rezultatul conversaţiei ne era favorabil. În final mai zâmbi o dată în receptor şi pe urmă închise. Proprietăreasa îşi făcu apariţia imediat, temându-se probabil pentru factura telefonică, dar am numărat fără
întârziere suma convenită, am adăugat ceva în plus şi am depus-o în mâinile ei întinse. Helen pornise deja spre cameră, făcându-mi semn s-o urmez; mi-am spus că grija ei pentru discreţie era exagerată, dar, în fond, ce ştiam eu?
— Repede, Helen, i-am cerut aşezându-mă din nou pe scaun.
Suspansul mă roade!
— Am veşti bune. Ştiam eu că mătuşa va încerca să ne ajute.
— 306 —
— Dar ce i-ai spus?
— Ei bine, zâmbi ea, nu-i puteam dezvălui prea multe la telefon şi a trebuit să adopt un ton mai degrabă oficial. I-am spus că sunt în Istanbul împreună cu un coleg, pentru un studiu academic, şi că
avem nevoie să venim pentru cinci zile în Budapesta pentru a ne încheia cercetările. I-am explicat că eşti un profesor american şi că
scriem împreună un articol.
— Despre ce? am întrebat-o, având brusc un presentiment.
— Despre relaţiile de muncă în Europa sub ocupaţie otomană.
— Nu-i rău. Doar că eu nu ştiu nimic despre asta.
Helen îşi scutură o scamă de pe fusta neagră.
