— Şşt. Mă gândesc la ceva.
— Hai să nu mai aşteptăm, zice Phoebe şi se ia după femeie.
Susanna şi cu mine schimbăm priviri, apoi pornim în grabă după
ea.
— Doamnă, vă rog, strigă Phoebe. Dumneavoastră sunteţi doamna Eton?
Femeia se întoarce şi zâmbeşte.
— Da. Cu ce te pot ajuta?
Susanna păşeşte în faţa surorii ei.
— Am venit să căutăm de lucru.
Femeia îşi îngustează nedumerită ochii albaştri sclipitori.
— Nu avem niciun post liber în clipa de faţă.
— Dar, fără îndoială, veţi avea în următoarele luni.
286
— Probabil că, începând din toamna asta, vom avea nevoie de un ajutor la bucătărie, spune femeia şi privirea ei se ascute. Ai experienţă de lucru în bucătărie?
— E vorba de sora mea Phoebe. Are un talent excepţional la cusut.
E o fată foarte drăguţă. Şi dornică să facă pe plac. Nu o să vă
dezamăgească.
— Câţi ani are? Doisprezece? Treisprezece? Susanna dă din cap şi expresia doamnei se schimbă într-una de refuz politicos dar ferm, îmi pare rău. Nu angajăm servitori atât de tineri.
Urcă treptele din cărămidă spre uşa de la intrare.
Susanna se holbează în urma ei, aşa de copleşită de cele auzite, încât mă doare să mă uit la ea.
Mă aplec spre ea.
— Am putea încerca la familia Whitaker.
— Lui Phoebe i-ar fi mai bine aici. Dacă eu sunt dispusă să lucrez mulţi ani pentru ei, înseamnă că Etonii sunt o familie bună.
— OK, dacă zici tu.
Femeia aproape că s-a făcut nevăzută în umbra casei.
— Doamnă Eton, spun eu, vă rog, dacă se poate, doar o clipă.
— Da?
Aruncă o privire peste umăr, enervată.
— Vă rog mult, doamnă, zice Susanna cu o voce chinuită de panică. Dacă nu o luaţi dumneavoastră, pe Phoebe o va lua stăpânul meu.
Doamna Eton se uită gânditoare mult timp la Susanna, apoi le face semn copiilor să intre. Când uşa se închide în urma lor, coboară
scara şi se opreşte în faţa ei.
— Stăpânul tău este un om crud?
— Da, doamnă.
Respiraţia Susannei se accelerează şi pieptul îi urcă şi coboară atât de tare, încât mi-e teamă să nu intre în hiperventilaţie.
Doamna ia mâinile Susannei şi dă din cap încet.
— Am impresia că stăpânul te-a rănit grav, zice doamna Eton. Ai 287
o rană pe braţ, nu-i aşa?
— Da, doamnă, îşi înăbuşă Susanna un hohot de plâns.
— Lasă-mă să mă uit.
Ridică mâneca de la cămaşa Susannei şi îndepărtează bandajul.
