priveşte bănuitoare.
— Pare că nu a fost modificat.
— Nici nu mă aşteptam la altceva, dau eu din cap politicos. Mersi.
Ajung acasă şi întind hârtiile pe masa din bucătărie. În testamentul lui Jethro Pratt numele soţiei a fost schimbat din Phoebe 308
în Joan. Bun, istoria a fost modificată.
Ceea ce mă nelinişteşte este însă data încheierii contractului de ucenicie al lui Joan. Contractul se suprapune timp de şase săptămâni cu şederea Susannei la familia Pratt.
Să se fi înşelat Susanna? Poate că familia Pratt nu o ducea atât de rău. Poate că stăpânul ei avea mai mulţi bani decât a crezut ea.
E posibil să fi angajat două servitoare? Una care să se ocupe de curăţenie şi cealaltă de gătit sau aşa ceva? Poate că afacerea cu moara a început din nou să meargă bine.
Totuşi, Susanna s-a arătat convinsă că aşa ceva era imposibil.
Trebuie să mă încred în părerile ei. Şi să plec de la premisa că în casa familiei Pratt a existat o singură servitoare.
După ce am schimbat cursul istoriei şi am scos-o pe Phoebe din ecuaţie, Joan şi-a făcut apariţia pe data de 1 septembrie. Să-i fi permis familia Pratt Susannei să se elibereze cu o lună mai devreme?
Ce s-a întâmplat în luna august, de s-a ajuns aici?
Nu are niciun sens.
Nu-mi pot pierde toată ziua holbându-mă la documente. Trebuie să mă ocup de nişte lucruri importante, după părerea alor mei. Ies şi iau corespondenţa din cutia poştală. Nimic important. Verific ghivecele de pe veranda din faţă. Au fost stropite.
Chestiunea cu cea de-a doua servitoare nu-mi dă pace totuşi, Este ca o migrenă care se ţine scai, în chip supărător, de mine.
Mă întorc la masa din bucătărie şi mă zgâiesc la copiile acelor documente vechi şi şterse.
Dacă Susanna a instruit-o pe Joan?
Da, dar timp de o lună întreagă? Joan avea paisprezece ani în 1796. N-ar fi avut nevoie de atâta instruire. Pentru că până atunci s-ar fi ocupat deja de ani de zile de treburile gospodăreşti la ea acasă.
Istoria zice că Joan a venit la familia Pratt în luna septembrie, ceea ce înseamnă că Susanna a plecat de la ei în august. Unde s-a dus?
Piesele de puzzle se învălmăşesc în mintea mea, apoi cad la locurile lor. Rezultatul e oribil.
309
Trag aer în piept şi simt cum mă cuprinde spaima. Susanna a părăsit Worthville în august 1796 şi-n cap nu-mi vin decât două
motive.
Îmi iau casca, sar pe bicicletă şi pornesc spre Umstead. E
momentul să vizitez din nou ruinele satului Worthville şi să mă uit, de data aceasta cu mai mare atenţie, la pietrele de mormânt.
*
Susanna nu apare la cascadă în seara de marţi. Îngrijorarea mă
face să fiu aşa de încordat, încât să caut alte modalităţi de a-mi consuma energia.
Miercuri dublez perioada de antrenament, îmi termin treburile cu gazoanele planificate pentru această zi şi recuperez ce nu am făcut luni. După care spăl maşina mamei şi-mi fac curăţenie în cameră.
Mă rog, e un fel de-a zice, dar oricum fac curăţenie fără să fiu împins de la spate.
Susanna nu-şi face apariţia nici miercuri seara. Aştept mult timp după ce se întunecă, apoi mă întorc acasă şi încropesc rapid o cină cu pui şi legume prăjite care se dovedeşte a fi rezonabilă. Şi care este răsplătită cu şi mai multe priviri neliniştite din partea alor mei.
Când văd că Susanna nu se arată nici joi, nu mai suport. Trebuie să acţionez. Cum ea nu vine la mine, voi merge eu la ea.
Vineri dimineaţa mă scol, mă îmbrac în costumul de secol al optsprezecelea, îi aştept pe ai mei să plece şi mă strecor afară pe uşa din spate.
Cascada ridică prima barieră în calea planurilor mele. Firul de apă
s-a subţiat din cauza secetei. Pârâul abia dacă susură. N-am prevăzut asta. Este perdeaua de apă suficient de lată cât să pot sări prin ea?
Încerc, însă îmi dau seama imediat că am rămas în 2016. La trecerea prin tunelul timpului se simte o uşoară furnicătură, în timp ce acum aici nu e decât umezeală – şi nici aia prea multă.
Nu mă ajută cu nimic dacă-mi pierd firea. Cascada a vrut să-mi mijlocească legătura cu Susanna. Pentru ce altceva ne-ar fi adus 310
împreună? Prin urmare, trebuie să-mi deschidă imediat portalul şi să
mă lase să ajung la ea.
Păşesc în spate până la bolovanul meu şi urmăresc cascada cu atenţie. Întrevăd un tipar. Pic, pic, pic, pleosc. Estimez debitul, urmăresc tiparul, aştept să se ajungă la „pleosc” şi sar.
