— Ai dreptate. Joan va fi singura.
— Şi eu unde voi fi?
— Nu aici.
— Dar nu vreau să fug, nu când mai am aşa puţin până la terminarea contractului.
— Nu vei fugi. Îi arăt o fotografie făcută la cimitir. În secolul meu avem o tehnică specială de pictat. Se numeşte fotografiere. Uite aici o fotografie cu o piatră de mormânt.
— De ce mi-o arăţi?
— Uită-te la nume şi la dată.
314
Îşi mişcă buzele în timp ce citeşte, silabisind aproape pe tăcute.
Susanna Marsh, 3 august 1796.
Îşi ridică ochii spre mine şi faţa îi e palidă şi neîncrezătoare.
— Nu se poate. De acum încolo va avea grijă să nu-şi mai piardă
controlul.
— Ce vrei să spui? Când şi-a pierdut controlul în faţa ta?
— A fost… Clatină din cap. Nu mai contează. N-o să mai meargă
atât de departe.
Într-o bună zi o să mă lămuresc eu până la capăt. Dar deocamdată
trebuie s-o scot de aici, chiar dacă ar fi s-o iau pe sus.
— Susanna, fotografia n-are cum să mintă. Jethro Pratt o să te omoare în bătaie.
315
CAPITOLUL 33
LUCRURI MARI ŞI GRELE
Îmi dispreţuiesc stăpânul. S-a purtat rău cu mine din prima zi când am sosit în casa lui. Iar tratamentul umilitor la care m-a supus săptămâna trecută mi-a demonstrat că are o înclinaţie spre depravare pentru care nu l-aş putea ierta niciodată. Totuşi nu-l cred în stare să îmi grăbească moartea.
— Ştiu, poate fi brutal uneori, dar nu-i un ucigaş.
— Poate va fi un accident. Poate că te va lovi prea tare din greşeală. Dar ce contează? Rezultatul e acelaşi.
Oare are dreptate Mark? Comportamentul domnului Pratt s-a înrăutăţit, într-adevăr, în ultima vreme. Stă ascuns şi mă pândeşte tot timpul ca o pasăre de pradă.
Trăim cu toţii terorizaţi de temperamentul lui imprevizibil.
Sosirea lui Theophilus mi-a mai uşurat din sarcini, însă cu toată
venirea lui Frederick, afacerea cu moara n-a prins aripi. Chiar şi cu noile pietre de moară pentru porumb şi grâu, prea mulţi săteni îşi duc în continuare grăunţele la măcinat la Ward’s Crossroads.
Domnul Pratt pleacă zilnic la muncă plin de speranţă şi se întoarce seara clocotind de furie.
Stăpânul e perfect capabil să-şi piardă controlul şi să mă lovească.
Îmi pot închipui prea bine o astfel de situaţie. Ar putea să mă
trântească cu capul de plită ori să îmi facă vânt pe scări atât de tare, încât să îmi provoace răni ireparabile.
Domnul Pratt o să te omoare în bătaie.
E aşa un lucru de nedescris să îţi contempli propria moarte. Așa 316
s-o fi simţind un condamnat care aşteaptă să fie spânzurat? Nu ştie cu precizie ziua şi ora, doar că sfârşitul e pe aproape. Cum reacționează? Cu resemnare? Cu neîncredere? Sau cu teamă?
Dacă rămân aici, voi muri. Dacă mă mut în lumea lui Mark…
Mătur din priviri curtea. Fetiţele se joacă în locul lor preferat de sub stejar. Trei surori frumoase, cu păr de aur. Le-am crescut de când s-au născut. Le sunt ca o a doua mamă. Şi mai e şi draga de Phoebe.
Aş pierde-o şi pe ea.
— Dacă plec acum, n-am cum să mă mai întorc niciodată, îi spun lui Mark şi inima mi se strânge de durere. Cum aş putea să stau despărţită pentru totdeauna de cei dragi?
